Apogeul puterii minerilor din Valea Jiului și „Pacea de la Cozia”. Cum s-a încheiat, acum 25 de ani, a cincea Mineriadă

Se împlinesc 25 de ani de la încheierea Acordului de la Cozia între Guvernul României şi reprezentanţii minerilor din Valea Jiului, care a pus capăt celei de-a cincea Mineriade. Momentul a rămas în istorie sub numele de „Pacea de la Cozia”.

Pacea de la Cozia a pus capăt celei de-a cincea Mineriade. FOTO arhivă

Ultima mineriadă, din 1999, a izbucnit în mandatul de prim-ministru al lui Radu Vasile, într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic şi politic.

Picătura care a umplut paharul

Anunţul făcut de Guvern pe 16 decembrie 1998, de închidere a minelor de la Dâlja şi Bărbăteni, ca urmare a programului de restructurare a mineritului din Valea Jiului, i-a înfuriat pe mineri, în contextul unor presiuni sociale oricum ridicate, pe fondul cărora niciun guvern nu reuşise să restructureze sectorul minier din Valea Jiului,  sector care înghiţea anual miliarde de dolari.

Două zile mai târziu, Miron Cozma, şeful Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului şi liderul de necontestat al minerilor, a luat decizia declanşării grevei generale.

O platformă cu mai multe revendicări a fost întocmită de sindicaliști. Minerii au cerut renunţarea la închiderea minelor şi mărirea salariilor.

Protestatarii au solicitat ca negocierile cu Guvernul să se poarte chiar în Valea Jiului.

Negocierile au eşuat

Minerii s-au înfuriat și mai tare când ministrul Industriilor Radu Berceanu şi premierul Radu Vasile au refuzat însă să vină la Petroşani. Ortacii au ameninţat că vor descinde în Capitală, aşa cum mai făcuseră în 1990 şi 1991.

Ca să preîntâmpine o astfel de  mișcare, ministrul Transporturilor de la acea vreme, Traian Băsescu, a refuzat să pună la dispoziţia greviştilor garniturile de tren solicitate.

Dat fiind că nu au putut ajunge la Bucureşti, ortacii au protestat la Petroşani.

În data de 4 ianuarie 1999, aproape 15.000 de mineri de la Compania Naţională a Huilei din Valea Jiului au ieşit pe străzile oraşului, cerând mărirea salariilor şi renunţarea la programul de închidere a minelor nerentabile și au ameninţat iar că vor veni în Capitală, în cazul în care revendicările nu le vor fi satisfăcute.

Au existat mai multe runde de negocieri între sindicalişti şi Comisia de Buget-Finanţe a Senatului, condusă de Viorel Cataramă, toate eşuate.

O confruntare violentă a autorităţilor cu minerii părea inevitabilă. Trupele de jandarmi au blocat Defileul Jiului, pentru a împiedica descinderea minerilor în Bucureşti.

Reprezentanţii minerilor au formulat alte solicitări la 14 ianuarie 1999: au susţinut că nu se mai opun restructurărilor, dar au cerut, în schimb, câte 10.000 de dolari pentru fiecare disponibilizat sau 500 de dolari pensie pe viaţă.

Premierul Radu Vasile a refuzat să negocieze, ceea ce i-a determinat pe mineri să-şi pună ameninţările în practică.

Diversiunea creată de Miron Cozma

Sub comanda lui Miron Cozma şi a „locotenentului” acestuia, Romeo Beja, ortacii au plecat pe 18 ianuarie 1999, în marş, spre Bucureşti. Înainte de plecarea din Valea Jiului, Cozma făcuse însă o diversiune de proporţii, minţindu-i pe ortaci că 7.000 de muncitori de la Uzinele Tractorul şi Roman din Braşov au ieşit în stradă şi că metroul din Bucureşti le vor oferi sprijin, odată ajunşi în Capitală.

În drumul spre Capitală, minerii au depăşit cu uşurinţă mai multe baraje ale jandarmilor, care s-au retras, în încercarea de a evita o confruntare violentă cu protestatarii.

„Bătălia” de la Costeşti

Marşul spre București a continuat. Pe 20 ianuarie, minerii au reuşit să ajungă la Horezu.

Guvernul a decis închiderea traficului feroviar pe Valea Oltului, iar pe Autostrada Bucureşti-Piteşti au fost grupate dispozitive de jandarmi.

Cercetaşii pe care i-au folosit ortacii i-au avertizat că, în apropiere de Horezu, la Costeşti, jandarmeria a masat forţe importante.

Numărul impresionant de mineri - aproximativ 20.000 -  a copleșit forţele de ordine și a străpuns barajul. Mai mult, ortacii au reuși să captureze câteva sute de jandarmi și nu numai. Printre cei căzuți în mâinile minerilor s-a numărat și prefectul de Vâlcea, Nicolae Curcăneanu.

Protestatarii au fost opriți abia la Râmnicu Vâlcea.

Pacea de la Cozia

În noaptea de 21 spre 22 ianuarie 1999, preşedintele Emil Constantinescu a instituit stare de urgenţă pe întreg teritoriul României.

Degenerarea evenimentelor şi iminenţa unui război civil l-au determinat pe primierul Radu Vasile să accepte dialogul cu minerii.

Întâlnirea a avut loc la Mănăstirea Cozia, la 22 şi 23 ianuarie 1999.

După patru ore de discuţii între Radu Vasile şi Miron Cozma, a fost semnat un acord, denumit ulterior „Pacea de la Cozia“, prin care Guvernul a promis că nu va mai închide minele Dâlja şi Bărbăteni, iar liderii minerilor nu vor fi urmăriţi penal.

Evenimentele care au culminat cu Pacea de la Cozia au rămas în istorie ca apogeul puterii minerilor din Valea Jiului.

În februarie 1999, după condamnarea lui Miron Cozma la 18 ani de închisoare pentru mineriada din 1991, ortacii au avut o nouă tentativă de a debarca Guvernul.

Marşul pe care l-au iniţiat, a şasea şi ultima mineriadă din România, a fost stopat de jandarmi la Stoeneşti-Olt. Confruntările dintre mineri şi jandarmi s-au soldat cu moartea mai multor protestatari.

După moartea lui Radu Vasile, Miron Cozma a declarat, în 2013, pentru Mediafax, că fostul premier a dat dovadă de curaj venind la Cozia, în 1999, și că pactul încheiat atunci a  evitat un război civil.

„Poate că eu ar trebui să fiu unul din cei mai vehemenţi acuzatori faţă de activitatea dumnealui, însă nu pot (...). Eu am o mare admiraţie faţă de oamenii care au curaj în această ţară, chiar în situaţii de criză. Pentru mine Radu Vasile a fost un om foarte curajos venind la Cozia“, a spus Cozma.