Apel către donatorii de sânge. Institutul Clinic Fundeni se confruntă cu o gravă lipsă de sânge

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Alexandru Tarlev
FOTO Alexandru Tarlev

Institutul Clinic Fundeni a făcut vineri un apel către persoanele apte să doneze sânge, în condiţiile în care instituţia primeşte lunar mai puţin de jumătate din cantitatea de sânge pe care o solicită, ajungând în faţa unei crize fără precedent, care pune în pericol viaţa pacienţilor internaţi.

„Suntem într-o situaţie fără precedent. Nu sunt donatori şi de aceea aprovizionarea cu produse de sânge se face cu ţârâita. Lunar ar fi nevoie de peste 10.000 de pungi de produse de sânge, iar noi primim 4.500 de pungi. Şi, nu uitaţi, se fac transplanturi. Avem copii cu transplant medular, copil cu hemoglobina 1 care a venit astă-noapte. Este o situaţie foarte gravă”, a explicat dr. Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni, potrivit news.ro.

Aceasta a mai precizat că deficienţele în aprovizionarea cu produse de sânge necesare pacienţilor internaţi pun în pericol viaţa bolnavilor, a mai spus managerul. 

La Institutul Clinic Fundeni sunt internaţi peste 60.000 de pacienţi pe an, marea majoritate cu afecţiuni grave din domeniul hematologiei, gastroenterologiei, chirurgiei, urologiei, neurologiei, pediatriei, medicinei interne si nefrologiei. 

„Necesarul transfuzional pentru pacienţii trataţi în Institutul Clinic Fundeni este extrem de mare, subliniind faptul că toţi pacienţii internaţi in Secţiile de terapie intensiva şi pacienţii transplantaţi au nevoie de suport transfuzional masiv. În aceste condiţii, Institutul Clinic Fundeni face apel către toţi cei care sunt apţi de a dona sânge să ofere o şansă la viaţă pacienţilor internaţi în Institut, adresându-se centrelor de transfuzii naţionale şi teritoriale în vederea donării de sânge”, a mai spus dr. Orban. 

În Bucureşti se poate dona la următoarele centre:

  • Centrul de Transfuzie al Municipiului Bucuresti (Str. Constantin Caracas, nr. 2, Sector 1)
  • Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca (Calea Floreasca, nr. 8, Sector 2)
  • Institutul Oncologic Fundeni (Şoseaua Fundeni, nr. 258, sector 2)
  • Spitalul Univesitar de Urgenţă Elias (Bulevardul Mărăşti nr. 17, Sector 1)

Care sunt condiţiile pentru donarea de sânge

Poţi dona sânge dacă:

  • Ai vârsta curpinsă între 18 şi 60 ani 
  • Ai greutatea între 50 şi 100 de kilograme, în cazul femeilor, şi între 60 şi 110 kilograme în cazul bărbaţilor 
  • Nu ai consumat alcool cu cel puţin 24 de ore înaintea donării 
  • Nu ai avut intervenţii stomatologice sau chirurgicale în ultimele 6 luni

Este interzisă orice donare de sânge, dacă:

  • Suferi sau ai suferit de: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, bruceloză, HIV, ulcer, diabet zaharat, boli de inima, boli de piele, boli de tiroidă, hipotensiune, hipertensiune, anemie 
  • Eşti însărcinată, alăptezi sau eşti în perioada menstruală

Înainte de a dona:

  • Nu fumaţi înainte şi după donare cu o oră
  • Dimineaţa înainte de recoltare puteţi consumă o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun puţin consistent, legume, fructe 
  • De asemenea veniţi la donare odihnit şi nu după o noapte pierdută la serviciu sau în faţă calculatorului

Criterii de excludere permanentă:

  • afecţiuni cardiovasculare (inclusiv hipertensiunea arterială cronică în tratament, angină pectorală); traumatisme craniene cu sechele; etilism cronic; schizofrenie; epilepsie; hepatită cronică, ciroză hepatică; sifilis; pancreatită; cancer, leucemii; diabet zaharat; tuberculoză 
  • hiperlipidemie; astm bronşic; alergie severă; boli endocrine; lupus eritematos diseminat şi alte colagenoze; psoriazis generalizat 
  • persoanele pensionate medical, indiferent de diagnosticul de pensionare.

Criterii de excludere temporară:

  • boli infecţioase (gripă , infectii bacteriene);
  • anemie; examinare endoscopică, transfuzii, intervenţii chirurgicale, tatuaje, contact apropiat cu persoane cu hepatită, HIV;
  • vaccinări; sarcină, alăptare; tratamente dentare;
  • consum de alcool în ultimele 48 de ore;
  • consum de medicamente. 
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite