Angajaţii din România nu au curaj să ceară măriri de salariu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celor mai mulţi salariaţi din România le este frică să ceară salarii mai mari, chiar dacă sunt convinşi că merită acest lucru, iar firma are fonduri pentru asta, arată rezultatele unui sondaj realizat de BestJobs.

În perioade de criză, salariaţii se gândesc să-şi securizeze postul, nicidecum să ceară salarii mai mari. Dimpotrivă, mulţi preferă să li se taie din veniturile salariale decât să se aventureze într-o nouă carieră sau să-şi caute un alt job. Mai ales când lucrează într-un domeniu afectat puternic de criză.

Dintre intervievaţi, unul din cinci spune că nu a îdrăznit să ceară vreo mărire în ultimele şase luni şi, mai mult, că se teme să poarte o astfel de discuţie cu şeful său direct.

Un procent asemănător au declarat c-au cerut majorări ale veniturilor, însă fără niciun rezultat.

Două persoane din 25 spun că au primit mai mulţi bani, fără ca măcar să ceară asta.

Cât despre actualul salariu, doi din cinci salariaţi spun că sunt remuneraţi mai prost decât ar merita pentru munca depusă, doi din 25 consideră că sunt plătiţi bine şi corespunzător efortului depus şi profiturilor aduse companiei, în timp ce un angajat din 50 recunoaşte sincer că are venituri salariale mai mari decât ar merita.

De asemenea, 3 din 25 de salariaţi sunt mulţumiţi de salariu, dar sunt de părere că muncesc prea mult.


Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite