Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti a dormit afară, în sprijinul persoanelor fără adăpost: Cel mai important este să li se acorde atenţie
0Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell, şi-a petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă într-un sac de dormit, afară, alături de câţiva voluntari, în cadrul unui eveniment organizat în sprijinul persoanelor fără adăpost, care a avut loc într-un spaţiu special amenajat la restaurantul Share Café din Capitală.
El a declarat că este greu de imaginat situaţia în care se află aceste persoane şi că soluţiile pentru acestea sunt complicate, cel mai important fiind să li se acorde atenţie.
”Din fericire nu am fost în viaţa mea în această situaţie şi un astfel de eveniment cred că este foarte pozitiv, dar inevitabil este artificial. Eu mâine o să întorc acasă, la familia mea, deci este dificil de imaginat situaţia oamenilor fără adăpost, dar cred că astfel de eveniment marchează un respect pentru ei, solidaritate cu ei”, a spus Paul Brummell, pentru News.ro.
”Soluţiile din păcate sunt dificil de găsit. Problemele oamenilor fără adăpost sunt complicate. Cel mai important, după părerea mea, este să li se acorde atenţie. Sunt fericit că organizaţii precum Casa Ioana le acordă această atenţie familiilor fără adăpost şi încearcă să înţeleagă situaţia lor. Fiecare familie are o situaţie diferită”, a mai spus ambasadorul.
Prin participarea la acest eveniment de tip ”Sleep Out” al organizaţiei caritabile Casa Ioana, Paul Brummell s-a alăturat World Homeless Action Day (Ziua internaţională dedicată oamenilor fără adăpost), marcată în întreaga lume pe 10 octombrie.
Paul Brummell a ajuns la Share Café cu 10 minute mai devreme de ora începerii evenimentului – 22.00, echipat cu un sac de dormit, despre care a spus că îl are din vremea când era student la geografie. El a precizat că urma să rămână la eveniment până la ora 06.00.
”Sunt foarte fericit să mă aflu aici, pentru că este o foarte bună iniţiativă pentru a marca Ziua Internaţională dedicată oamenilor fără acoperiş, marcată pe 10 octombrie în fiecare an. Sunt mândru că aici la Bucureşti este o organizaţie româno-britanică, Casa Ioana, o organizaţie foarte bună, care le oferă ajutor oamenilor fără acoperiş. Este a doua oară când a organizat un astfel de eveniment. Am participat şi anul trecut. Am venit cu un sac de dormit care este foarte vechi. L-am folosit ca student de geografie acum 30 de ani. Sunt fericit că este încă bun. Sunt fericit că astăzi vremea este foarte bună. Anul trecut a plouat. Astăzi este cald şi cred că o să fie o noapte mult mai uşoară”, a spus Paul Brummell pentru presa prezentă la eveniment.
”Bineînţeles, astfel de evenimente sunt într-un sens artificial, dar cred că este foarte important de amintit că sunt 5.000 de oameni fără acoperiş aici la Bucureşti, în fiecare noapte, inclusiv în mijlocul iernii. Pentru ei nu este uşor deloc. Casa Ioana organizează în fiecare an înainte de Crăciun un eveniment - oferă hrană şi haine pentru oamenii fără acoperiş. Şi acesta este un gest foarte bun, dar sunt gesturi mici pentru oamenii care au nevoie foarte mari”, a mai spus el.
Ambasadorul a adăugat că problema oamenilor fără adăpost este una globală şi că există foarte multe legături între aceasta şi probleme sociale precum violenţa domestică.
”Este o problemă globală. Este o problemă şi în Marea Britanie, şi în România. Soluţiile nu sunt deloc uşoare. Sunt foarte multe legături, de exemplu, între oamenii fără acoperiş şi probleme sociale precum violenţă domestică, acloolism, de exemplu. Deci soluţiile sunt dificile, probleme sunt peste tot. Dar de aceea cred că un astfel de eveniment este foarte important”, a mai afirmat ambasadorul.
”Decizia în ceea ce priveşte noaptea aceasta a fost făcută de Casa Ioana. Pentru mine este o plăcere să particip. Din păcate probleme sunt în continuare. Am vizitat acum 3 zile centrul care a fost sprijinit de Casa Ioana. Este acum într-o fază de restaurare. Am vorbit cu familiile care au fost ajutate. Poveştile lor sunt foarte dificile şi sunt multe familii în astfel de situaţii”, a adăugat el.
Între voluntarii care au mai dormit afară se numără şi Nigel Bellingham, directorul British Council Romania, Charles Crocker, CEO al British Romanian Chamber of Commerce, şi Ian Tilling, preşedintele organizaţiei caritabile Casa Ioana.
”Realitatea tristă din prezent este că din ce în ce mai mulţi oameni ajung în situaţia de a fi fără adăpost. Cred că este foarte important să ridicăm nivelul de conştientizare, să arătăm solidaritate cu ei”, a spus Charles Crocker.
Ian Tilling a precizat, pentru News.ro, că a cerut acordul municipalităţii de a organiza evenimentul în Piaţa Universităţii, dar a fost refuzat.
”Am încercat să cerem municipalităţii să ne dea acordul pentru a organiza acest eveniment în Piaţa Universităţii, dar au refuzat. Au privit iniţiativa ca pe o demonstraţie. Dacă este după ora 23.00 este ilegal”, a explicat el, precizând că aşteaptă să participe la eveniment în jur de 30 de voluntari şi că a pregătit câţiva saci de dormit de rezervă, pentru cei care nu şi-au adus.
”Anul trecut a plouat toată noaptea, am fost acoperiţi cu folii de plastic. Iar vântul era îngrozitor”, şi-a amintit el.
Evenimentul are scopul de a atrage atenţia asupra situaţiei persoanelor fără adăpost şi de a susţine activitatea fundaţiei Casa Ioana în sprijinul femeilor şi copiilor fără adăpost sau victime ale abuzului domestic.
”Încercăm să tragem un semnal de alarmă atât faţă de societatea civilă din România, cât şi faţă de autorităţile locale. Oamenii fără adăpost se confruntă cu multe probleme, printre care discriminarea cu care se confruntă zi de zi dar şi, de exemplu, servicii medicale la care nu ajung sau dacă ajung sunt de cele mai multe ori respinşi”, a spus o tânără, asistent social al Casei Ioana.
”Eu şi colegii mei de la Asociaţia Casa Ioana credem că viaţa se bazează pe alegeri şi că nu ştii niciodată când o iei pe cea greşită şi poţi să ajungi să nu ai un acoperiş deasupra capului. În acelaşi timp ştim că toată această acţiune pe care am făcut-o aici este doar un mic eveniment prin care vrem să ridicăm gradul de conştientizare, nicidecum adevărul crunt cu care oamenii fără adăpost se confruntă pe stradă”, a mai spus ea.
În Bucureşti se estimează că există aproximativ 5.000 de persoane fără adăpost, dar cifrele ar putea fi mult mai mari. Alte persoane sunt nevoite să locuiască în spaţii supraaglomerate sau să se mute temporar la prieteni, potrivit unui comunicat al organizaţiei caritabile Casa Ioana.
Casa Ioana a fost înfiinţată în anul 1995 şi vine în sprijinul familiilor, în general femei şi copii, care ajung victime ale violenţei domestice sau care nu au adăpost. Casa Ioana pune la dispoziţia acestora un spaţiu de cazare, gratuit, până când reuşesc să îşi rezolve problemele care le-au adus în această situaţie. De asemenea, asociaţia le oferă acestor persoane vulnerabile mai multe servicii de asistenţă psihologică şi socială care le ajută să facă tranziţia către o viaţă independentă şi stabilă.