"Am fost obiectul unei targuieli sordide cu rapitorii"

Captivi 124 de zile, Christian Chesnot si Georges Malbrunot si-au publicat amintirile

Zilele trecute, in librariile franceze a aparut cartea de 258 de pagini, "Memoires d'otages - notre contre- enquete" ("Memoriile unor ostatici - contraancheta noastra"), semnata de Christian Chesnot si Georges Malbrunot. Sunt cei doi ziaristi francezi rapiti in Irak, care au stat in captivitate 124 de zile, alaturi de soferul lor, in mainile temutei Armate Islamice a Irakului. Dupa alte 120 de zile, ei si-au publicat amintirile, care sunt de-a dreptul terifiante. In timpul captivitatii, cei doi au avut tristul privilegiu de a constata ca reteaua e bine organizata. Inca din prima zi au fost supusi unor interogatorii severe. Scopul anchetatorilor era sa stabileasca exact cine sunt ostaticii, ce fac ei in Irak si, mai ales, daca colaboreaza cu armata americana. Primele interogatorii permit trierea ostaticilor, iar pasajul privind primul lor loc de detentie e zguduitor. "In Irak, e simplu si trist. Daca corespunzi, esti negociat, daca nu, esti executat", spune Malbrunot. "I-a trebuit o saptamana conducerii Armatei (Islamice - n.n.) pentru a gasi un motiv de litigiu cu Franta", relateaza tot el. La randul lui, Chesnot spune ca volumul a fost scris si "pentru a oferi "adevarul" nostru si a pune punct final acestei povesti". Inainte de toate, el tine sa precizeze ca, orice s-ar intampla, de acum inainte "vom fi mereu fosti ostatici". "Lui Georges (Malbrunot) si mie nu ne venea sa credem. Ca ziaristi francezi, credeam ca avem un fel de imunitate, iar odata capturati, vom fi eliberati imediat. Dar, dupa primele saptamani, ne-am zis ca nu va fi asa simplu".
O rapire in Irak nu se gestioneaza usor
La o conferinta de presa organizata de Centrul Cultural Arab din Paris cu prilejul lansarii cartii, Chesnot si Malbrunot au calificat rapirea drept "o targuiala sordida" si au explicat de ce memoriile propriu-zise sunt completate de o contraancheta a lor asupra negocierilor care au dus la eliberarea lor, la 21 decembrie 2004, la Bagdad. Mai precis, cei doi jurnalisti incearca sa elucideze conditiile in care au scapat de captivitate, ei repetand ca "n-au vazut ca s-a dat vreo suma" si isi imagineaza mai multe ipoteze asupra "pretului politic" platit de Franta, fara a ajunge sa afle ratiunile care au dus la finalizarea negocierilor. De fapt, ei spulbera mitul celor ce cred ca o luare de ostatici se gestioneaza foarte simplu: de o parte sunt rapitorii, iar de cealalta, institutiile oficiale care trateaza cu acestia. A trata o luare de ostatici seamana mai curand cu anihilarea unui cuib de vipere pentru a ajunge la capul sarpelui. Potrivit celor doi, toata lumea minte, triseaza si negociaza pe ascuns. Sunt rapitori care-si schimba revendicarile sau nu sunt de acord intre ei; religiosii irakieni, care joaca un joc dublu ori triplu; iranienii, care intoxica si incearca sa dea impresia ca mukhabarat (serviciile secrete ale ex-premierului irakian Iyad Allaui) sunt implicate; sirienii, care vor sa intre in joc. "Singura noastra greseala este de a fi fost intr-un loc nepotrivit, intr-un moment nepotrivit, pe un drum pierdut intre Bagdad si Najaf, la 20 august 2004", spun cei doi, care descriu pe indelete detentia, schimbarile succesive de ascunzatori, interogatoriile nesfarsite, atitudinea contradictorie a paznicilor si chiar spaima de a fi executati in orice clipa...