Alegeri 2024. George Simion: „Nicu și Marcel, vestitul cuplu, Dumb and Dumber, vor un deceniu de stabilitate”

0
Publicat:

Președintele AUR George Simion a pus sub semnul întrebării exit poll-urile, care creditează AUR drept a doua forță politică din țară, cu 14%, după Alianța PSD-PNL - 54%. El a susținut că va face tot ce-i stă în putință pentru a strica planurile PSD-PNL de a aduce „un deceniu de stabilitate”.

George Simion spune că se va „lupta până la capăt”. FOTO: Inquam Photos
George Simion spune că se va „lupta până la capăt”. FOTO: Inquam Photos

Chiar dacă s-a clasat pe locul II la alegerile europarlamentare 2024, după Alianța PSD-PNL, scorul AUR, conform exit-poll-urilor, este sub cel așteptat de partidul condus de Simion și sub cel dat de ultimele sondaje de opinie. 

Au venit exit poll-urile cele veninoase? Au venit? O să luăm cel puțin peste. Orice sondaj, orice studiu prezentat? Cât are Alianța comasată coruptă? 54%, cum v-am spus, peste 50. Posiblitatea lor de a frauda trebuie oprită. Oamenii aceștia sunt total lipsiți de orice legătură cu baza. Închideți aparatele de propagandă, românii au ieșit astăzi la vot” - a declarat Simion la scurt timp după închiderea urnelor. 

Simion a susținut că a câștigat peste 4.000 de consilieri locali și are 10% din consiliile de sector și Consiliul General al Bucureștiului.

Suntem aici, suntem la un pas de un scor istoric. Dublarea rezultatului din 2020, aproape 2 milioane de oameni care au ales să ne susțină și confirmarea că suntem a doua forță politică a țării, cu toate că s-au comasat, ne-au lovit din toate părțile”, a mai susținut Simion.

Va candida la președinție?

Președintele AUR nu și-a anunțat candatura la alegerile prezidențiale, sustinând că va trebui să obțină, statutar, votul colegilor însă, ca președinte al principalei forțe de opoziție va lupta împotriva alianței „Nicu și Marcel”:

Nicu sau Marcel, vestitul cuplu, Dumb and Dumber, vor un deceniu de stabilitate. Vor să fie deceniul băieților deștepti din energie, a băieților veseli, a securiștilor. Dacă ei nu acționează în acest an pierd tot ce au furat, pierd toată puterea. Promisiunea mea ca președinte al principalei forțe de opoziție e că voi face tot ce stă în putință pentru a le strica planurile. Voi face asta doar împreună cu românii”

Discurs suveranist

Simion a susținut că va înființa un grup suveranist la nivel european, una dintre principalele preocupări fiind securitatea eneretică a românilor.

Promisiunile mele pentru voi: voi lupta pentru fiecare român din București, din Carei, din Londra sau Milano. Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Îi salutăm pe toți românii din străinătate. Vreau ca fiecare român să fie proprietar, să fie stăpân pe pământul său și în casa sa, să fim noi stăpânii nu să ne fie alții stăpânii. Avem acum o țară bogată cu o populație sărăcită.

Europarlamentarii AUR, apărători ai patriei române, vor reprezenta cu mândrie interesele României în Parlamentul European”, a precizat Simion.

Prin reprezentanții noștri în Parlamentul European, prin forțele suveraniste, Ursula von der Leyen nu va mai fi șefa comisie europene - a mai spus Simion.

Nu vrea teritorii din Ucraina

Întrebat de reporterii Antena 3 dacă este de acord cu declarațiile colegului Claudiu Târziu, care susținea că România ar trebui să revendice teritorii din Ucraina, el a spus: „Sunt de acord ca Ucraina trebuie să respecte jumătatea de milion de români de acolo. Claudiu Târziu nu are revendicări teritoriale, el a vorbit de o realitatea din istoria românilor. În Europa acutală schimbarea grnaițelor nu e posibilă decât cu acordul ambelor părți”.

Simion s-a plâns că a fost supus unui linșaj mediatic și a reiterat să se va lupta împotriva alianței PSD - PNL.

„PSD și PNL nu vor mai avea o majoritate cu care să guverneze România. Vor trebui să elibereze urgent clădirea din Piața Victoriei. Voi, badentele, poștașii, militarii, șoferii, inginerii, țăranii și dulgherii, românii care ne-ați oferit, în fața voastră ne înclinăm cu toții și vă mulțumim”,a încheiat el.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite