Adevăruri de altădată: De vorbă cu Cezar Petrescu

Mihail Şerban, într-un dialog cu Cezar Petrescu, apărut în “Adevărul literar şi artistic”, în 1937.

Cezar Petrescu mă întâmpină cu gesturi largi, primitoare, parcă ar vrea să mă prindă în braţe. Se bucură aşa cum se bucură fiecare moldovean când îi intră musafiri în casă. Mă vede pentru prima oară, dar ştie pentru ce vin. Mă întreabă altele-multe, pe mine care venisem eu să-l întreb, parcă ar vrea să îndepărteze cât mai mult clipa când va trebui să vorbească despre sine. (...)

Degeaba vârful creionului, cu care venisem înarmat, mai încearcă să prindă cuvintele. D. Cezar Petrescu vorbeşte repede-repede şi ca să scriu un cuvânt înseamnă a pierde zece. M’am înfundat mai bine în fotoliul larg şi-am început să ascult, convins că memoria îmi va fi mai credincioasă decât mâna...

Am auzit că în prezent lucraţi la un roman intitulat 1907! Spuneţi-mi ceva despre acest apropiat succes...

În romanul 1907, prima preocupare a mea a fost reconstituirea atmosferei anului precedent, 1906, în care eu văd rădăcinile tuturor cauzelor care au dus la sângeroasa răsmeriţă. Joacă mare rol în impresia de realitate pe care trebue să ţi-o dea orice carte, reconstituirea atmosferei. (...) Altfel toată construcţia îţi apare şubredă şi artificială.

1907 va fi o cronică exclusivă a răscoalelor? Cum i se desfăşoară acţiunea? Ce diversiuni aduce?

Fiind un roman de proporţii vaste, se va desfăşura pe trei planuri deosebite. Acţiunea unui volum se petrece în Moldova, acţiunea celuilalt în Muntenia, şi, cred, cuprinde întreaga viaţă a acestui popor la acea răscruce de drumuri care a fost 1907. Cuvintele lui Gr. Lahovary, care-şi arăta speranţa în viitor le-am pus ca motto al romanului meu, fiindcă ele au un tâlc pe care ar fi de prisos să-l divulg. Îl va divulga cartea.”