Popovici, în cursa pentru marele trofeu al Seriei Mondiale Red Bull Cliff Diving
Constantin Popovici a obținut o victorie spectaculoasă la Mostar, în etapa a patra din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving 2026. Acesta rămâne în lupta pentru Trofeul King Kahekili înaintea ultimei etape. Cătălin Preda, în schimb, nu a concurat în Bosnia și Herțegovina din cauza unei accidentări.

Desfășurată în acest weekend, etapa din Bosnia și Herțegovina a fost una aniversară, marcând 10 ani de la includerea ei în calendarul celei mai spectaculoase competiții de sărituri de la mare înălțime din lume. Acolo au concurat cei mai buni 24 de săritori de la mare înălțime din lume, la masculin și feminin. Aceștia au sărit din nou de pe podul Stari Most în apele fluviului Neretva, aceasta fiind singura rundă din calendar unde se sare într-o apă curgătoare.
Cum etapa din Oman, programată inițial pentru luna octombrie, a fost anulată oficial din cauza situației din regiune, runda din Bosnia și Herțegovina a devenit una și mai importantă pentru săritorii români în lupta pentru titlul din acest sezon. Din păcate, Cătălin Preda, care a debutat aici cu un podium în 2018, a ieșit din această luptă încă de dinaintea primei sărituri, sportivul român ratând participarea la Mostar din cauza unei accidentări.

Pentru Constantin Popovici etapa de la Mostar a fost una specială. Și nu doar că a obținut aici trei victorii, în 2019, 2022 și 2025, ci și fiindcă medalia de aur din 2019 a fost câștigată după o săritură notată cu cinci de 10. Atunci el a devenit al doilea săritor din istoria competiției care a reușit o astfel de performanță.
După victoria obținută în etapa trecută din Danemarca, Constantin Popovici avea din nou nevoie de maximum de puncte pentru a rămâne în lupta pentru câștigarea Trofeului King Kahekili. După prima săritură, sportivul român se afla pe locul 5 în clasamentul general. După următoarele două sărituri, Constantin Popovici a urcat pe poziția a patra, diferența față de sportivul de pe primul loc fiind mai mică de 10 puncte.
Pentru runda finală, Constantin Popovici a avut o săritură din stând în mâini cu un grad de dificultate de 5,8 pentru care a primit 139,20 puncte, ceea ce i-a adus în final a doua victorie din acest sezon, la o diferență de doar 0,10 puncte față de Aidan Heslop. Podiumul a fost completat de James Lichtenstein, cei trei fiind singurii care mai au șanse matematice la titlu în Seria Mondială Red Bull Cliff Diving.

După concurs, Popovici a declarat: „Cred că ar trebui să fie mai multe etape într-un sezon aici la Mostar pentru că îmi merge de fiecare dată foarte bine și mă simt ca acasă. Sunt foarte bucuros că am obținut a patra victorie la Mostar, dar cel mai important este că nu sunt accidentat și pot continua lupta pentru titlu. Mai avem o singură etapă și diferența este puțin cam mare. Nu se știe însă niciodată ce se întâmplă și titlul se va decide doar după ultima săritură din Italia. Sunt puțin mai relaxat pentru că este o presiune mai mare pe Aidan și poate și pe James, așa că sunt optimist, mai ales pentru că mă aștept ca la Polignano a Mare să fie și foarte mulți români care să mă susțină”.
Cătălin Preda și Constantin Popovici sunt pregătiți pentru un nou sezon din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving FOTOCu patru victorii la Mostar, Popovici este acum sportivul cu cele mai multe succese în istoria etapei din Bosnia și Herțegovina, iar cu cele 12 victorii obținute până acum a urcat pe locul secund în clasamentul sportivilor cu cele mai multe victorii din istoria Seriei Mondiale Red Bull Cliff Diving, după Garry Hunt.
Cu un total de 55 de puncte, după patru etape, sportivul român se află pe locul 3 în clasamentul general înaintea ultimei runde, la 2 puncte în spatele lui James Lichtenstein și la 13 puncte în spatele liderului Aidan Heslop.

În competiția feminină, Rhiannan Iffland (Australia) și-a asigurat cel de-al zecelea titlu din carieră după victoria de la Mostar, podiumul fiind completat de Molly Carlson (Canada) și Xantheia Pennisi (Australia).
Ultima etapă din sezonul 2026 se va desfășura în weekendul 25–27 septembrie, la Polignano a Mare (Italia), acolo unde anul trecut Constantin Popovici a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Toate rundele din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving vor fi transmise în direct pe Red Bull TV.
Seria Mondială Red Bull Cliff Diving
Etapa a 4-a, Mostar, Bosnia și Herțegovina (masculin)
Clasament
1. Constantin Popovici ROU – 414,90 puncte
2. Aidan Heslop (W) GBR – 414,80 p
3. James Lichtenstein USA – 411,10 p
4. Gary Hunt FRA – 408,50 p
5. Carlos Gimeno ESP – 404,05 p
6. Yolotl Martinez MEX (W) – 399,65 p
7. Sergio Guzman (W) MEX – 355,40 p
8. Oleksiy Prygorov UKR – 354,60 p
9. Miguel Garcia COL (W) – 350,60 p
10. Pierrick Schafer SUI (W) – 295,45 p
11. Michael Foisy CAN (W) – 248,10 p
12. Jucelino Junior BRA (W) – 224,70 p
Clasament general Seria Mondială Red Bull Cliff Diving 2026 (masculin)
1. Aidan Heslop (W) GBR – 68 puncte
2. James Lichtenstein USA – 57 p
3. Constantin Popovici ROU – 55 p
4. Cătălin Preda ROU – 32 p
5. Gary Hunt FRA – 30 p
6. Oleksiy Prygorov UKR – 24 p
7. Jonathan Paredes MEX – 23 p
8. Sergio Guzman (W) MEX – 18 p
9. Yolotl Martinez (W) MEX – 18 p
10. Carlos Gimeno ESP – 13 p
11. Andrea Barnaba (W) ITA – 9 p
12. Davide Baraldi (W) ITA – 7 p
13. Michael Foisy (W) CAN – 7 p
14. Miguel Garcia (W) COL – 7 p
15. Nikita Fedotov (W) ARM – 7 p
16. Pierrick Schafer SUI (W) – 3 p
17. Braden Rumpit (W) NZL – 3 p
18. Jucelino Junior BRA (W) – 2 p






















































