Interviu Ce ascund statuetele culturii Hamangia, create în Dobrogea acum 7.000 de ani

Descoperite întâmplător într-un lagăr de muncă al Canalului Dunăre-Marea Neagră, Gânditorul și perechea lui continuă să fascineze pe oricine le privește. Refăcute ciob cu ciob, cele două statuete spun povestea unor triburi care au trăit, au iubit și au murit pe meleagurile dobrogene în urmă cu peste 6.000 de ani. Valentina Voinea, istoric, arheolog, cercetător științific II, secretarul științific al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, dezvăluie pentru „Weekend Adevărul“ cine erau cei care au modelat cu atâta grijă cele două figurine, cât de întinsă era cultura lor și ce reprezentau ele.

Statuete „Gânditorul de la Hamangia“ și „Femeie șezând“ FOTO Profimedia

„Weekend Adevărul“: Cine erau cei care au creat cele două statuete de lut ars, care dădeau atâta importanță detaliilor atât în modelarea statuetelor mici, cât și în decorarea cupelor și paharelor de servit sau a vaselor de depozitat în care-și păstrau apa, grâul sau alte alimente? Unde îi localizăm?

Valentina Voinea: Comunitățile Hamangia au venit, cel mai probabil, din spațiul egeo-anatolian, așa cum a intuit, de la început, arheologul Dumitru Berciu, cel care a definit această cultură. Cel mai important argument îl constituie tipologia reprezentărilor feminine, cele mai multe figurine descoperite în așezările și cimitirele atribuite culturii Hamangia prezintă analogii cu plastica anatoliană din perioada chalcolithicului. Analizele antropologice efectuate pe scheletele descoperite în cimitirul de la Cernavodă indică prezența unei populații de tip de mediteranoid, fapt ce constituie un alt argument privind originea egeo-anatoliană a comunităților Hamangia.

Comunitățile Hamangia, până de curând, au fost considerate primele comunități de agricultori care se spune că ar fi migrat printr-o navigație de coastă din zona de nord-vest a Anatoliei și partea europeană a Turciei de astăzi. Sigur că aceste cercetări continuă pentru a vedea dacă acest scenariu se confirmă în totalitate sau dacă pentru nașterea acestei lumi Hamangia au contribuit grupuri etnice din spațiul balcanic. Ce putem spune cu siguranță este că undeva pe la 5300 î.Hr., aceste comunități populau spațiul danubiano-pontic, de la nord de Burgas până în zona Deltei și chiar dincolo de linia Dunării, spre nord apar descoperiri izolate, iar spre vest, de la linia Dunării și dincolo de linia Dunării apar descoperiri cum sunt cele de la Coslogeni și de la Ciulnița.

Podoabele comunităților Hamangia confecționate din cochilii de scoici demonstrează existența unor schimburi intertribale la distanțe foarte mari, cu comunități din spațiul mediteranean. Inițial, Dumitru Berciu a inclus cultura Hamangia în complexul ceramicii cardiale format din comunități de pescari care populau zona de coastă mediteraneană, până în nordul Africii la Magreb, și își decorau ceramica prin șiruri de impresiuni realizate cu scoică Cardium.

Ulterior, această ipoteză a fost contestată de cei mai mulți cercetători. Ceea ce pot să vă spun eu, pe baza descoperirilor personale și ale colegilor bulgari, este că decorul ceramicii Hamangia nu se rezumă la mici impresiuni. Analiza foarte atentă a acestui decor arată că existau tehnici speciale de decorare, diferite de la o fază la alta. Gândiți-vă că, din punct de vedere cronologic, evoluția acestei culturi acoperă câteva sute de ani între 5300-4650. 

Și apoi urmează cultura Gumelnița?

Da. Deci această evoluție întinsă a culturii Hamangia se vede și pe tipologia ceramicii. Dacă în primele faze decorul imprimat este simplu, ulterior este realizat cu o matriță, un instrument de imprimare a decorului. Prin urmare, nu putem spune că decorul a fost realizat numai cu scoică Cardium și că poate face parte din complexul ceramicii cardiale.

Această scoică mai există?

Da, există. Dacă vă duceți pe malul mării, vedeți cum își fac fetițele coliere din scoicuțe de Cardium.

De la bordeie la locuințe circulare, cu temelie de piatră

Cum trăiau oamenii culturii Hamangia?

Evoluția comunităților Hamangia de-a lungul a câtorva sute de ani se vede și în arhitectură. Dacă la început comunitățile s-au stabilit în zonele joase, deschise, din apropierea cursurilor de apă, așezările fiind de mici dimensiuni, cu puține locuințe, cel mai adesea de tip bordei, în fazele finale Hamangia III-IV, asta însemnând din punct de vedere cronologic undeva între anii 4800-4650 î.Hr., se observă o dezvoltare extraordinară. Colegii bulgari au avut șansa să descopere în așezarea Durankulak-Insula Mare locuințe cu fundație de piatră, fundații vizibile și astăzi în parcul arheologic de la Durankulak.

În România, ce descoperiri ale culturii Hamangia sunt mai deosebite?

Noi am descoperit în așezarea Hamangia din punctul Cheia-Vatra Satului locuințe de suprafață, cu pereții destul de groși, realizați din chirpici. Este foarte greu să identificăm în teren aceste construcții dacă sunt făcute numai din lut, pentru că așezările Hamangia nu au fost incendiate, așa cum se întâmplă în alte culture eneolitice, cum ar fi Gumelnița și Cucuteni, unde, de exemplu, masa de chirpici arsă conservă foarte bine, mult mai bine decât loessul nears, și atunci se poate delimita construcția. Cel puțin în Cucuteni, se pare că arderea era intenționată. Pentru noi pare șocant, dar s-au făcut experimente care au demonstrat că a fost o ardere atât de intensă, până la vitrificare. Vitrificarea chirpiciului și a vaselor nu se poate realiza decât dacă se pune o masă lemnoasă foarte mare, adică respectiva casă era umplută cu lemn, ca să înțelegeți.

Ce fel de case aveau oamenii culturii Hamangia?

Ei ajung să aibă construcții impresionante cu incinte circulare, așa cum s-au descoperit în urma săpăturilor din ultimii 20 de ani. În ultimii 10-15 ani au fost săpături preventive, pe suprafețe foarte mari, depășind 5.000 de metri pătrați, și acest lucru a permis surprinderea elementelor de arhitectură, organizarea spațiului de locuit, a unor incinte speciale delimitate cu șanțuri și cu ziduri de piatră, care este un lucru extraordinar pentru spațiul balcanic. În Anatolia și în spațiul „Semilunei Fertile“, cum spunem noi în general, incluzând și spațiul palestinian și Mesopotamia, existau astfel de construcții circulare, incinte delimitate cu ziduri, dar în spațiul balcanic ele își fac apariția chiar și la o distanță de 1.000 de ani mai târziu, sunt foarte rare și, cu atât mai mult, sunt spectaculoase.

Săpăturile din zona Cernavodă. FOTO: Institutul Vasile Pârvan

Dar de ce apelau la incendiere?

Sigur că noi putem formula multe ipoteze, ca să nu fie profanat spațiul sacru, întrucât spațiul de locuit era spațiu sacru, altarele erau distruse sau îngropate intenționat, nu erau lăsate să fie călcate în picioare de animale sau oameni, dacă ei părăseau spațiul respectiv. Alții vorbesc de conflicte, dar nu avem dovezi care să ne vorbească despre războaiele acestor comunități, par comunități simple în sensul unor comunități fără ziduri din incintă de piatră, cum se întâmplă în epoca bronzului, sau arme de metal, deci nu putem vorbi de conflicte.

Cel mai mare cimitir Hamangia

Unde au fost făcute descoperirile în ultimii 20 de ani de care vorbeați? În ce zone?

Să începem cu teritoriul Bulgariei. În primul rând, vorbim de situl de la Durankulak unde a fost descoperit și cel mai mare cimitir Hamangia. Dar acolo nu sunt numai depuneri ale culturii Hamangia, sunt și depuneri ulterioare, de tip Varna Gumelnița. Bulgarii spun Varna, dar este același mare complex, Gumelnița. Un alt sit important este Provadia Solnitsata, o așezare spectaculoasă. În spațiul nostru, existența unor locuințe de suprafață a fost atestată la Cheia. De asemenea, există o incintă circulară delimitată cu șanțuri şi zid de piatră, cercetată de curând, la Alezzi Citadine (n.e. – complex imobiliar inaugurat recent), în nordul orașului Constanța. Deci sunt dovezi clare privind existenta unei arhitecturi mai elaborate, cu construcții de suprafață, cu fundație de piatră, cu incinte delimitate cu șanțuri și cu zid de piatră.

În lagărul Canalului Dunăre-Marea Neagră

Unde au fost descoperite cele două statuete la Cernavodă și mai ales când, după închiderea șantierului Canalului Dunăre-Marea Neagră demarat în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în zona lagărelor de muncă?

Configurația terenului s-a schimbat foarte mult. Zona s-a distrus după alunecările de teren produse de exploatarea pământului de la bază de către deținuții care lucrau în lagărul de muncă al canalului. Știm că deținuții au fost folosiți și la alte 53 de lucrări de „interes obștesc“. Aceste lucrări ample sunt legate de Canal, dar și de amenajări legate de mutarea gării, lucrări făcute în zona actuală a portului și spațiile unde au fost încarcerați. Columbia este un cartier al orașului situat în extremitatea de nord, pe drumul care duce la Seimeni și Capidava. În imaginile vechi păstrate la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan“ vedem săpătura efectuată în apropierea Dunării, pentru că în planul secund se vede cursul Dunării.

Din caietele de șantier se văd secțiunile, din imaginile destul de proaste se vede amplasarea locului unde au fost descoperite cele două statuete, care era pe malul Dunării. Cu siguranță, nu este Dealul Sofia, așa cum mulți greșesc și localizează. La Dealul Sofia este o altă poveste. Dealul Sofia a fost cercetat în 1917. Aici, Carl Schuchhardt (n.e. – arheolog german, director al Muzeului Etnologic din Berlin) a făcut primele cercetări în timpul Primului Război Mondial.

Cum a ajuns un arheolog german în România?

Povestea lui este una interesantă. Când avea 24 de ani, a venit în România ca profesor personal al copiilor boierului Bibescu. Sfătuit de un profesor din Germania, face o excursie de documentare în Dobrogea să identifice valurile de pământ. Revine în 1917, când avea în jur de 57 de ani și, ajutat de militarii germani, face primele zboruri pentru identificarea valurilor de pământ, traseul acestora pornind de la Cernavodă. Este, de fapt, cel care face pionierat în arheologia aeriană. Aici, face sondaje, săpături în ceea ce numea el „cetate“. Este de fapt Dealul Sofia, o așezare mai târzie, din epoca Gumelnița, dar unde sunt și urme de pământ din Epoca Bronzului. Tot acolo au fost găsite și fragmente Hamangia, dar nu este nucleul de locuire Hamangia.

Săpături Cernavodă. FOTO: Institutul Vasile Pârvan

Deci, practic, din șantierul unde Dumitru Berciu a descoperit statuetele se vedea Dunărea.

Da, era o zonă cu alunecări de teren. La Institutul de Arheologie, când au deschis cutiile ce conțineau documentația de șantier, au fost găsite pachete cu materiale înregistrate cu anul 1953, deci chiar dacă nu s-au făcut săpături ample, intrând în necropolă, deținuții au scos la lumină artefacte și apoi în 1954 s-a făcut efectiv săpătura. Deci, în 1953, deținuții au recuperat ce se putea recupera din alunecări de teren și în anul 1954 istoricii și arheologii au făcut săpăturile. Ei spun că au făcut sondaj într-o zonă prăbușită. Și acolo, în apropierea unui schelet puțin deranjat, cu oasele încă în conexiune, s-au descoperit fragmente din aceste statuete. Cele două piese nu au fost descoperite intacte, ci doar fragmente. Au săpat în 1956 și au săpat și în 1957, an în care au mai găsit fragmente din piese.

Cum au reușit să refacă figurinele?

Nu a mai fost descoperit alt Gânditor și atunci le-a fost greu să-l reconstituie din fragmente. Dar după ce au văzut amprentele mâinii pe față, în momentul acela și-au dat seama că brațele erau fixate sub bărbie.

„Să vorbești despre Gânditor fără să o vezi pe ea alături nu este complet“

„Weekend Adevărul“: Statuetele au fost admirate la mai multe muzee din întreaga lume...

Valentina Voinea: Practic, statueta a fost descoperită după 1989 de mari iubitori de artă din întreaga lume, fiind prezentă și la o expoziție din New York. Și în 2000 „Gânditorul“ a fost propus pe lista scurtă a primelor 10 piese ale omenirii care n-ar trebui să dispară niciodată. E emblematic. Acum, cine le studiază și le privește nu cred că le poate separa. Adică să vorbești despre Gânditor fără să o vezi pe ea, alături, nu este complet. Numai dacă-i privești pe amândoi împreună înțelegi că este un mesaj acolo, al unui cuplu, nu al unei perechi, că putem să avem și o pereche de pantofi, dar acolo e mai mult de atât. Este acea legătură organică, este acel yin și yang. Este clar că cele două piese au fost gândite împreună după forma de reprezentare. Și dimensiunile trădează lucrul acesta, și pasta și stilul de modelare. Statuetele sunt realizate din lut, dar nu este simplu. Arderea presupune ca suprafața să fie pregătită în mod special, într-o soluție care să dea acel luciu metalic, care nu este obținut prin simpla lustruire, ci prin îmbăierea piesei după uscare într-o soluție și apoi arderea ei. La fel, arderea trebuie făcută cu multă atenție, pentru că o ardere bruscă duce la fisurare.

Credința în viața de apoi

La vremea respectivă era doar ritul de inhumație. De ce voiau acei oameni să-i înmormânteze pe cei dragi cu astfel de statuete alături?

Aceste statuete nu apar numai în morminte. Avem șansa să le găsim în morminte pentru că sunt complexuri închise, de cele mai multe ori, nederanjate, sau în gropi rituale. Dar eu am găsit în locuințe statuete și o mare parte din piesele expuse în Centrul Hamangia provine de la situl de la Cheia. Astfel de figurine întâlnim și în așezare.

Deci erau obiecte dragi ale celui decedat?

Erau mai mult decât atât, erau personaje iconice, ancestrale. Cu siguranță, cei din cultura Hamangia aveau un panteon de divinități, nu se opreau doar la zeița-mamă, și cred că cei doi prezentau cuplul divin, un fel de Adam și Eva. Deci erau mai mult decât lucruri dragi. Eu nu cred că sunt piese pe care le-ar fi purtat sau pe care le-ar fi îndrăgit defunctul. Ele țin de un ritual și de o credință în viața de dincolo de moarte. Nu putem vorbi doar de o depunere de piese purtate și apreciate de defunct. Sunt piese care îl ajută în trecerea în lumea de dincolo. Așa trebuie să le privim. Piese de tipul figurinelor s-au găsit și în cimitirul de la Durankulak. Erau așezate în zona capului, deci descoperite într-un context arheologic nederanjat, foarte bine conservat. Un personaj feminin avea figurinele puse în zona capului, de o parte și de alta a capului. Cu siguranță figurinele acestea sunt legate de o concepție religioasă, personajul putea să fie o preoteasă, o femeie șaman, un personaj deosebit în cadrul comunității care avea această legătură cu divinitățile închipuite.

Mormintele descoperite și din care au fost extrase aceste statuete nu au fost distruse sau profanate nici în epoca respectivă, nici în perioada modernă, așa cum s-a întâmplat cu tumulii.

Nu, cimitirile din Eneolitic nu sunt precum cele din epoca romană, cu bogat inventar, și neavând piese de metal prețioase căutătorii de comori nu le-au detectat. Iar tumulii sunt țintă, sunt morminte de căpetenii, de personaje importante. În tumuli au fost cele mai mari descoperiri, cum ar fi piese din aur.

Din Dobrogea la Capitală

Unde se află expuse descoperirile de la Cernavodă?

Cercetările au fost făcute de colegii de la Institutul „Vasile Pârvan“. Se pare că primul care a ajuns acolo a fost Sebastian Morintz, care era foarte tânăr la acea vreme, iar profesorul Dumitru Berciu, cel care a definit cultura Hamangia în 1952, era cel care coordona lucrările de șantier. Piesele descoperite au fost duse la Institutul de Arheologie. În perioada comunistă a existat această politică, că Muzeul Național de Istorie a României trebuie să aibă ce e mai valoros din toată țara. Așa au fost duse piesele cele mai valoroase de la Institutul de Arheologie la Muzeul Național de Istorie a României. La Muzeul de Arheologie din Constanța avem exponate de la Cernavodă, cum ar fi vase miniaturale, dar nu sunt foarte numeroase, iar o parte sunt în expoziția de la Cernavodă, în Centrul Hamangia. Altele sunt la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan“, de asemenea, resturi osteologice umane și animale, foarte importante și ele, se află la Iași, de acolo de unde erau antropologul și arheologul care le-au studiat.

Care sunt cele mai recente descoperiri ale culturii Hamangia?

Cea mai de suflet este descoperirea de la Techirghiol, de pe Dealul Minerva. S-au făcut săpături și mai înainte, dar au fost săpături de salvare, pe suprafețe mici. În 2020, în plină pandemie, am avut săpătură pe Dealul Minerva pe fostul parc Oituz. Pe o suprafață de aproape 5.000 de metri pătrați s-au descoperit 148 de gropi Hamangia. Sunt gropi rituale, cu depuneri de cranii, ofrande de animale, multe vase, care au fost duse în muzeul de la Cernavodă. Este o descoperire extraordinară, pentru că am avut șansa să descoperim vase întregi și întregibile. Fiind foarte vechi aceste așezări Hamangia, de obicei găsim doar fragmente, și cu greu putem să reconstituim o parte, dar foarte greu să ajungem la forma întreagă. Aceasta a fost marea șansă la Techirghiol: să avem o zonă cu gropi rituale.

HAMANGIA

Podoabele și ocupația

Hamangia este cea mai veche cultură neolitică din zona Dobrogei, fiind activă în perioada mileniilor VI-V î.Hr. Primele dovezi ale existenței sale au fost descoperite în anul 1952, deci cu doar câțiva ani ani înainte de săpăturile de la Cernavodă. Mai înainte, în anul 1924, s-au făcut unele descoperiri întâmplătoare, fiind vorba de cercetarea unui tumul de către Vasile Pârvan, care au stârnit un interes deosebit printre oamenii de știință români și străini. În materialul ilustrat era prezentă și ceramica Hamangia, mai precis mici fragmente. De la publicarea de către Vasile Pârvan în 1925 a acestor descoperiri întîmplătoare trecuse însă mai bine de un sfert de veac.

Locul unde arheologii au descoperit statuetele Colecție Institut Vasile Parvan

„Cultura Hamangia a fost descoperită de noi în 1952 şi adusă la cunoştinţa arheologilor din toată lumea cu ocazia celui de-al X-lea Congres internaţional al ştiinţelor istorice ţinut în august 1955 la Roma, cînd am trimis o comunicare privind această cultură, pe care tot atunci o numeam cultura Hamangia. Un rezumat al unei comunicări apărea în actele celui de-al V-lea Congres internaţional de preistorie şi protoistorie 2, ţinut la Hamburg în 1958“, scria Dumitru Berciu în volumul „Cultura Hamangia“ apărut în anul 1966. În carte, el dezvăluie faptul că în urma săpăturilor din Dobrogea s-a descoperit faptul că peșterile de la Gura Dobrogei, Cheia şi peştera „ La Adam“ de pe teritoriul comunei Târgușor, unde arheologii au dat de urma unor locuinţe şi de vetre. Într-o altă peșteră, „La Izvor“, cu o lungime de 14 metri, situată în apropierea satului Cheia din raionul Medgidia, s-a descoperit faptul că și ea a fost locuință vreme îndelungată, documentând continuitatea de viețuire în paleoliticul superior, mezolitic și neolitic.

Cum arătau acei oameni despre care Dumitru Berciu scria că au venit dinspre Asia Mică? „Studiile privind materialul osteologic uman descoperit în mormintele cimitirului de la Cernavodă au dovedit că tipul antropologic al oamenilor culturii Hamangia se înfățișează cu un caracter eterogen, în care însă componenta legată de regiunile Asiei Mici este mereu prezentă“.

Arta Hamangia nu se reduce doar la cele două statuete. Două pandantive descoperite în zona Cheile Dobrogei demonstrează faptul că oamenii care au trăit pe aceste meleaguri în urmă cu mii de ani erau iubitori de frumos. Un pandantiv de Spondilus, de dimensiuni mici, cu gâtul spart, a fost descoperit într-o locuință de la Cheia, din județul Constanța, într-un sediment amestecat cu cenușă, fiind datată în faza a III-a de dezvoltare a culturii Hamangia. Un pandantiv de marmură, care seamănă izbitor cu primul, a fost recuperat din Peștera Liliecilor, de pe teritoriul comunei Târgușor.

O lume dispărută

Descoperirile arheologilor recreează lumea de acum mii de ani, relieful dobrogean, dar aduc la lumină și animale dispărute. Astfel, în mormintele oamenilor culturii Hamangia s-au găsit oase ale unor specii care s-au stins odată cu sfârșitul epocii neolitice, iar altele au dispărut de pe teritoriul Dobrogei. În așezări și în morminte au fost găsite oase de antilopă, o specie dispărută astăzi, dar și de cerb roșu sau carpatic, care nu se mai întâlnește în Dobrogea, de cerb lopătar, ale cărui resturi au fost descoperite prima dată în așezarea de la Ceamurlia de Jos din județul Tulcea. Oasele unei specii de măgar sălbatic găsite în urma săpăturilor în morminte, unde se depuneau ofrande de carne, dovedesc că în timp ce se manifesta cultura Hamangia, în Dobrogea era un climat de stepă. Oamenii preistorici aveau și ambarcațiuni cu care plecau în larg pentru a prinde pește, dovadă sunt oasele unor specii de apă dulce și sărată descoperite. Pentru completarea hranei se recurgea și la adunarea moluștelor.

Ritul practicat era cel de înhumație, așa cum o dovedesc cele peste 400 de morminte descoperite la Cernavodă. Cei care mureau erau depuși în gropi săpate în solul viu, în poziție întinsă pe spate și cu brațele aduse pe abdomen. Din perioada veche a culturii Hamangia au fost găsite morminte de copii, cu schetele chircite. În morminte erau aproape nelipsitul topor de piatră șlefuită, vase de lut, idoli de lut, dar și ofrande de hrană. Femeile aveau în jurul gâtului perle de marmură și de scoică, iar pe brațe primeau aceleași brățări. Într-o groapă s-a descoperit un grup de șapte cranii omenești, iar în alte părți au fost îngropate numai craniile, acestea fiind reminiscențele unei tradiții din mezolitic.