Zâmbet perfect în doar 24 de ore cu ajutorul unui implant de ultimă generaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit datelor furnizate de Societatea de Stomatologie Estetică din România, 70% dintre români suferă de probleme dentare, iar dintre aceştia 30% şi-au pierdut toţi dinţii.

Luând în considerare statisticile alarmante din ţara noastră, a fost creat  Implant Connect, ce constă într-o serie de evenimente dedicate pacienţilor din România şi care îi pun faţă în faţă cu medici supraspecializaţi în implantologie dentară, dar şi cu cele mai noi tendinţe la nivel internaţional.

Evenimentul se află în 2015 la cea de-a doua ediţie şi prezintă unul dintre cele mai noi servicii de implant dentar: Fast & Fixed, care le poate readuce pacienţilor edentaţi zâmbetul perfect în doar 24 de ore de la intervenţie.

„Am constatat că în România pacienţii au o nevoie serioasă de informaţii referitoare la ce înseamnă un implant dentar de calitate, ce presupune costul unei intervenţii, cum se poate face această procedura, care sunt riscurile unei intervenţii incorecte şi, nu în ultimul rând, care trebuie să fie nivelul de pregătire al medicul stomatolog supraspecializat.



Diferenţa majoră faţă de informarea în mediul online, principala sursă de informare în astfel de cazuri, constă în faptul că pacienţii află semnificativ mai multe detalii direct de la medici şi au sansa de a vorbi cu pacienţi care au trecut prin astfel de experienţe” a spus Dr. Oana Taban, fondator Dent Estet.

Din cauza afecţiunilor dentare, mai mult de un sfert dintre români au probleme de masticaţie şi nu reuşesc să se hrănească normal, conform statisticilor naţionale, în timp ce un Eurobarometru recent plasează România pe primul loc în rândul ţărilor europene în ceea ce priveşte numărul de români jenaţi de aspectul estetic al danturii lor.

Aceste situaţii pot fi eradicate printr-o educaţie dentară sănătoasă şi corectate cu ajutorul implanturilor dentare performante şi a pregătirii constante a medicilor implantologi, condiţii esenţiale pentru reuşita intervenţiilor.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite