Vești bune pentru medicii rezidenți. Câți bani ar putea primi pentru gărzile efectuate. Anunțul ministrului Sănătății
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat vineri, 30 octombrie, că prioritatea sa va fi includerea rezidenţilor la plata gărzilor şi apoi actualizarea tarifului de gardă la valoarea din 2026.

„Suntem deja în discuţii cu toţi factorii implicaţi, cu societăţi profesionale, sindicate, vor urma şi şedinţe oficiale începând de săptămâna viitoare. Îmi doresc foarte mult să includem pentru plata gărzilor rezidenţii. Rezidenţii de anul 1, 2, 3 care acum fac numeroase gărzi, patru, cinci, şase gărzi pe lună neplătite.
Vreau să fie foarte clar şi o spun ferm pentru că ştiu că sunt persoane care trebuie să audă acest lucru. Medicul rezident nu este apendicele medicului primar şi nici anexa profesorului. Este un membru al echipei medicale care are nevoie de suport, de susţinere şi de respect, la fel ca orice alt om din sistemul de sănătate", a declarat Alexandru Rogobete, vineri, la finalul şedinţei de Guvern, potrivit News.ro.
El a precizat că îşi propune şi actualizarea tarifului gărzilor la valoarea salariilor din 2026.
„Prima mea prioritate va fi includerea rezidenţilor la plata gărzilor şi apoi actualizarea tarifului de gardă la valoarea anului 2026. Pentru că cea mai mare inechitate în sistemul de sănătate astăzi este că plătim gărzile la un tarif calculat la valoarea salariilor din 2018”, a mai afirmat ministrul Rogobete.
În aprilie, pe când făcea parte din guvernul condus de Ilie Bolojan, Rogobete anunța modificarea unui ordin aflat în transparență decizională pe site-ul ministerului.
Schimbarea urmărea să asigure plata obligatorie a medicilor rezidenți pentru gărzile efectuate în afara programului normal de lucru.
„Dacă le cerem responsabilitate, trebuie să existe și recunoaștere clară a muncii lor. Rezidenții nu sunt spectatori în sistem. Sunt deja parte din deciziile care se iau în timp real și din îngrijirea pacienților, în fiecare zi.
Rezidenții nu sunt o anexă a medicului specialist, a medicului primar sau a «profului». Ei sunt viitorul sistemului de sănătate și cei pe care ne bazăm pentru o construcție onestă, care nu mai ține cont de trecut, ci de prezent și viitor”, a transmis ministrul.




















































