Vaccinul Pfizer anti-RSV are o eficienţă de 82% împotriva infecţiei severe la sugari (studiu-date finale)

0
Publicat:

Vaccinul experimental produs de compania Pfizer împotriva virusului respirator sinciţial (RSV) a prezentat o eficienţă de 82% în prevenirea infecţiilor severe la sugari atunci când a fost administrat viitoarelor mame în a doua jumătate a perioadei de sarcină, conform unor detalii publicate miercuri, care confirmă datele preliminare ale studiului clinic, transmite joi Reuters.

Bebeluș
Vaccinul ar fi primul ser matern disponibil pentru prevenirea acestei boli.FOTO Pexels (Arhivă)

Datele finale obţinute în urma studiului, care a fost sistat atunci când a devenit clar că vaccinul era eficient, au fost publicate în revista New England Journal of Medicine, scrie Agerpres.

  Pfizer a făcut publice în luna noiembrie rezultatele iniţiale ale studiului clinic asupra acestui vaccin, care este în prezent în curs de examinare de către autorităţile de reglementare din domeniul medical, atât în Statele Unite, cât şi în Europa. Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) urmează să ia o decizie până în luna august cu privire la utilizarea acestuia.

În eventualitatea autorizării sale de FDA, vaccinul produs de Pfizer ar deveni primul ser matern disponibil pentru prevenirea acestei boli severe la sugari.

Sanofi şi AstraZeneca dezvoltă un anticorp în doză unică, Nirsevimab, pentru prevenirea RSV la sugari, aflat, de asemenea, în curs de examinare de către FDA.

Eficienţă de 69,4% în prevenirea infecţiilor severe în primele 180 de zile

Vaccinul Pfizer, RSVpreF, a îndeplinit unul dintre cele două obiective principale ale studiului în stadiu avansat. A fost eficient în proporţie de aproape 82% în prevenirea infecţiilor severe la nivelul tractului respirator inferior - ce determină un nivel foarte scăzut de oxigen şi necesită ventilator de suport respirator - la sugari, în primele 90 de zile de viaţă.

Potrivit Pfizer, infecţii severe au apărut în decurs de trei luni la şase sugari ale căror mame au primit vaccinul, comparativ cu 33 de sugari din grupul care a primit un placebo şi care s-au infectat cu RSV. Compania farmaceutică americană a evaluat 3.570 de sugari în cadrul acestui studiu.

Vaccinul a prezentat o eficienţă de 69,4% în prevenirea infecţiilor severe în primele 180 de zile. Îmbolnăvirea severă a apărut în decurs de şase luni la 19 sugari născuţi de mame din grupul vaccinat, comparativ cu 62 de sugari din grupul placebo.

  Acest vaccin nu a reuşit să îndeplinească un al doilea obiectiv principal, acela de a reduce riscul de îmbolnăvire non-severă la sugari.

Între 58.000 şi până la 80.000 de copii cu vârste sub cinci ani sunt spitalizaţi din cauza infecţiei RSV în fiecare an în Statele Unite, conform datelor guvernamentale, iar sugarii se află printre persoanele care prezintă cel mai mare risc de a dezvolta forme severe ale bolii. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite