Testări gratuite ale glicemei, timp de două zile, în Bucureşti
0
Bucureştenii îşi pot testa gratuit glicemia şi hemoglobina glicată în cadrul celei de-a VII-a ediţii a Campaniei Naţionale „Controlează-ţi Diabetul“, desfăşurată în Capitală, în perioada 14 – 15 noiembrie 2014.
Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice continuă seria acţiunilor de informare şi educare a publicului larg cu privire la importanţa prevenţiei şi controlului eficient al diabetului zaharat în cadrul Campaniei Naţionale „Controlează-ţi Diabetul”.
Ajunsă anul acesta la cea de-a VII-a ediţie, campania coincide cu Săptămâna de Luptă Împotriva Diabetului şi cu Ziua Mondială a Diabetului (8-14 noiembrie 2014) şi trage un puternic semnal de alarmă cu privire la prevalenţa crescută a cazurilor de diabet zaharat din ţara noastră.
Potrivit rezultatelor finale ale Studiului Naţional privind Prevalenţa Diabetului, Prediabetului, Supraponderii, Obezităţii, Dislipidemiei, Hiperuricemiei şi Bolii Cronice de Rinichi, numit, pe scurt, PREDATORR, aproximativ două milioane de români trăiesc cu diabet zaharat, ceea ce înseamnă o prevalenţă de 11,6%.
Interpretarea în cursul acestui an a rezultatelor studiul PREDATORR ne îndreptăţeşte să continuăm campaniile naţionale de luptă împotriva diabetului zaharat. Este nevoie să intensificăm eforturile pentru ca românii să conştientizeze faptul că diabetul zaharat este o boală serioasă, care, netratată corespunzător, poate duce la probleme grave”, a declarat prof. univ. dr. Maria Moţa, preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.
Pentru a sublinia importanţa depistării precoce, se va organiza o amplă acţiune de testare gratuită a glicemiei şi a hemoglobinei glicate. Testările vor avea loc vineri, 14 noiembrie, şi sâmbătă, 15 noiembrie, între orele 09:00-16:00, într-un cort special amenajat în zona Piaţa Unirii (intersecţia dintre Bulevardul Unirii cu Splaiul Independenţei).
În prima zi a campaniei, care coincide cu Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului Zaharat (14 noiembrie), va fi proiectat, pe clădirea Palatului Parlamentului, un cerc albastru - simbolul global al diabetului zaharat. De asemenea, vor fi organizate şi o serie de activităţi dedicate adoptării unui stil de viaţă sănătos, bazat pe mişcare.

Lansată în 2011, la Craiova, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, Campania Naţională „Controlează-ţi Diabetul” a implicat, până în prezent, aproximativ 2.000 de medici diabetologi şi din alte specialităţi, angajaţi în managementul diabetului zaharat, prin cursurile de diabet desfăşurate.
Peste 7.300 de persoane şi-au testat glicemia şi hemoglobina glicată în cadrul celor şase ediţii ale campaniei organizate până în prezent. A fost lansat primul imn de luptă împotriva diabetului, au fost colantate mai multe mijloace de transport în comun dedicate prevenţiei şi educaţiei în diabet şi au fost organizate numeroase activităţi centrate pe adoptarea unui stil de viaţă sănătos: concursuri de volei, flash-mob-uri, concursuri de biciclete, înalţare de zmee, gimnastică ritmică şi videoproiecţii dedicate prevenţiei diabetului zaharat.