Terapeutică: Piersicile şi nectarinele, aliatele imunităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Terapeutică: Piersicile şi nectarinele, aliatele imunităţii
Terapeutică: Piersicile şi nectarinele, aliatele imunităţii

Ambele fructe conţin vitamina C, fier şi potasiu, cantităţi modeste de fibre şi puţine calorii. Nectarinele sunt ceva mai dulci decât piersicile, dar şi unele, şi altele nu conţin grăsimi sau sodiu şi din această cauză sunt recomandate hipertensivilor şi persoanelor care au nivelul colesterolului mărit.

Piersicile au un aport de zaharuri de aproape 8%, conţin vitamine (vitamina A-2%, vitamina C-12%) şi minerale, precum fier, potasiu, enzime şi uleiuri volatile. Cura cu piersici e indicată hipertensivilor, deoarece aportul de potasiu e de mare folos persoanelor care se confruntă cu efectele hipertensiunii arteriale oscilante, pentru că reglează aceste valori.

Mai mult, piersicile sunt bine tolerate de stomac şi sunt asimilate de organism cu uşurinţă, fără să producă indigestii. O cură cu piersici îi poate ajuta pe copiii anemici să-şi recapete pofta de mâncare, iar pe convalescenţi să se refacă după boală.

După 14 zile de cură, timp în care aceştia trebuie să consume un kilogram de fructe (trei-patru fructe în stare crudă şi restul sub formă de nectar), starea lor de sănătate se îmbunătăţeşte foarte mult.

Curele cu piure de piersici combat oboseala, nevrozele şi, de aceea, sunt benefice pentru întărirea sistemului imunitar şi pentru revigorarea celulei nervoase. Cura durează două săptămâni; zilnic se consumă un kilogram de piersici transformat în piure, în care se adaugă câte o linguriţă de mentă şi de busuioc.

Nutriţioniştii recomandă şi o dietă bogată în nectarine persoanelor anemice, hipertensivilor, dar şi celor care au nivelul colesterolului mărit.

image

Nectarinele conţin potasiu, fier, vitamine (A, C, vitamine din complexul B), iar o cură durează 14 zile. Întrucât sunt bogate în antioxidanţi, nectarinele previn apariţia unor forme de cancer şi întăresc sistemul imunitar. Mai mult, conţinutul lor de apă (87-89%) contribuie la eliminarea acidului uric din organism, ajutându-i astfel pe bolnavii de gută şi de boli inflamatorii.

Sănătate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite