Tatuajele pot crește riscul de cancer cu 20 de procente, arată un studiu recent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tatuajele sunt asociate cu un tip mortal de cancer al sângelui, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Lund din Suedia, care au descoperit că persoanele tatuate au un risc cu 21% mai mare de a dezvolta limfom, comparativ cu persoanele fără tatuaje.

Tânără tatuată pe mare parte din corp. FOTO Arhivă
Tânără tatuată pe mare parte din corp. FOTO Arhivă

Limfomul este un tip de cancer care afectează celulele albe din sânge, esențiale în lupta împotriva infecțiilor. Se crede că legătura se află în chimicalele cancerigene din cerneala de tatuaj. Atunci când este injectată în piele, aceasta este interpretată ca fiind ceva străin și sistemul imunitar este activat, provocând o inflamație de grad scăzut în organism care poate declanșa cancerul, potrivit dailymail.co.uk.

Aproximativ 46% dintre americani, cu vârste între 30 și 49 de ani, au cel puțin un tatuaj, în timp ce 22% din toate grupele de vârstă, în medie, au mai mult de unul. În plus, 15% dintre americani care nu au un tatuaj au declarat că este destul de probabil sau extrem de probabil să își facă unul, potrivit unui sondaj realizat de Pew Research Center.

Cercetătorii au identificat persoanele cu limfom cu vârste cuprinse între 20 și 60 de ani folosind registrele populației și apoi le-au potrivit cu un grup de control de același sex și vârstă, dar fără un diagnostic de limfom. Participanților li s-a dat apoi un chestionar despre factorii de stil de viață pentru a vedea dacă erau tatuați sau nu.

Aproximativ 1.400 de persoane cu limfom au răspuns la chestionar, precum și 4.193 de persoane din grupul de control. În grupul cu limfom, 21% (289 de persoane) erau tatuați, în timp ce 18% (735 de persoane) erau tatuați în grupul de control.

După luarea în considerare a altor factori relevanți, cum ar fi fumatul și vârsta, am constatat că riscul de a dezvolta limfom era cu 21% mai mare în rândul celor care erau tatuați”, a declarat Christel Nielsen, cercetătorul de la Universitatea Lund, conducătorul studiului.

Cercetătorii au mai stabilit că dimensiunea tatuajului ar putea influența riscul de limfom și cred că un tatuaj pe tot corpul ar putea fi asociat cu o șansă mai mare de cancer.

Cercetătorii au scris rezultate muncii lor în revista eClinicalMedicine.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite