Soia inhibă dezvoltarea celulelor canceroase
0Spune-mi ce mănânci, ca să-ţi spun cum trăieşti
În concentraţii apreciabile, soia conţine un "medicament-minune", puternic
antioxidant - genisteina. În testele care au fost efectuate în eprubetă, aceasta
reuşeşte să stopeze dezvoltarea diverselor tipuri de celule canceroase: de
colon, piele, plămâni, prostată, sân. O altă concluzie îmbucurătoare se referă
la efectele genisteinei, concentrată în bobul de soia, asupra ritmului de
îmbătrânire. La animalele de laborator, hrănite cu boabe de soia, durata de
viaţă a crescut cu 13 la sută, comparativ cu altele, hrănite cu cazeină, o
proteină prezentă în lapte şi diverse produse lactate. Dr. Stephen Barnes,
profesor de farmacologie la Universitatea Birmingham, din Alabama, crede că
genisteina prezentă în bobul de soia este un inhibitor al cancerului de sân şi
prostată. Acţiunea genisteinei, chiar pe termen scurt, echivalează cu un vaccin
împotriva tumorilor canceroase. Un experiment de laborator a fost elocvent în
acest sens. Unui lot de femele de şobolan i s-a administrat genisteină, la scurt
timp de la naştere. Efectul a fost neaşteptat. Ajunse la vârsta mijlocie şi la
bătrâneţe, genisteina le-a întârziat multiplicarea celulelor canceroase. Tot în
acest experiment, un grup de femele tinere au fost injectate cu o substanţă cu
efecte cancerigene - mai concret, de cancer la sân. Unora din acest lot li s-a
administrat apoi genisteină, iar celorlalţi li s-a dat o substanţă inactivă. Din
cele care au fost injectate cu genisteină, 60 la sută s-au îmbolnăvit de cancer
la sân la maturitate sau bătrâneţe. În schimb, în lotul tratat cu compuşi
inactivi, toate femelele, deci 100 la sută, au dovedit că au tumori.
Aşa se
explică de ce japonezii, mari consumatori de soia, deţin recordul mondial de
longevitate. În hrana cotidiană orice japonez mănâncă circa 30 g de soia. La
americani, care consumă foarte puţină soia, s-a constatat de patru ori mai multe
cazuri de cancer, comparativ cu japonezii. (Liliana Ivan)
Reţeta
zilei
Chifteluţe de soia
Ingrediente: 200 gr soia, 4 morcovi, 6
gălbenuşuri de ouă de prepeliţă sau 3 gălbenuşuri de ouă de găină, mărar şi
pătrunjel - câte o legătură, cimbru - după gust, 200 ml ulei de
măsline.
Preparare: Fierbem boabele de soia, schimbând prima apă după 10
minute de la primul clocot. Apoi scurgem boabele şi le trecem prin maşina de
tocat carne. Separat curăţăm morcovii, îi spălăm şi îi trecem prin răzătoare cu
sita deasă. Vom amesteca piureul de soia cu morcovii, gălbenuşurile, verdeţurile
şi cimbrul. Din această pastă facem chifteluţe pe care le prăjim în ulei încins.
După ce le scurgem bine uleiul rămas de la prăjire, le asezonăm cu mărar. (L.
Ivan)























































