Românii sunt dependenţi de maşini şi de viteza pe şosele

Citiţi şi: De ce suntem fascinaţi de catastrofele aeriene Tom Bunn, căpitan de avioane de linie, specializat în terapia fobiilor, crede că statisticile nu ar ajuta cu nimic populaţia: „Nu

Citiţi şi: De ce suntem fascinaţi de catastrofele aeriene

Tom Bunn, căpitan de avioane de linie, specializat în terapia fobiilor, crede că statisticile nu ar ajuta cu nimic populaţia: „Nu contează cât de sigur este zborul cu avionul sau cu alte mijloace aeriene.

O statistică în acest sens ­n-ar conţine niciun indiciu care să determine un om să nu se suie exact în avionul acela «excepţie» care se va prăbuşi. Iar teama de zbor nu are nicio legătură cu teama de a muri, ci reprezintă frica de ceea ce se întâmplă până în momentul morţii, teroarea instalată până la impactul fatal. Nu contează nici cât de rare sunt accidentele aviatice.

Faptul că sunt posibile stăruie în minte. Fiecare om îşi formează un mod de a reacţiona la anxietate. Pentru a reacţiona pozitiv, trebuie să recurgi la un truc: să elimini incertitudinea. Cu Dumnezeu înainte, cum spun creştinii! Trebuie să învăţăm corpul să producă hormonul oxytocină, în locul adrenalinei, care este un hormon legat de stres.”

Cele mai mediatizate accidente aviatice

Analistul media Petrişor Obae explică audienţa ridicată a dezastre lor aviatice

Cele mai urmărite accidente aviatice din ultimii şase ani au fost cele în care au fost implicate 10 aeronave Boeing, cele mai multe de tip 737, dintre care amintim Algeria - 102 victime, Benin - 139 victime, Sharm el-Sheikh – 148 victime, Cheri Ghar – 104 victime, lângă Atena – 121 victime, Brazilia – 154 victime, Indonezia – 102 victime şi patru tipuri de Airbus (Soci - 113 victime, Irkutk – 145 victime, Sao Paolo – 186 victime). Milioane de astfel de aeronave au efectuat curse fără incidente în acelaşi interval de timp, deci nu poate fi vorba de tipuri de avioane cu „defecte”.

Faptul că accidentul din 15 ianua­rie 2009, când un Airbus A320 a aterizat forţat pe râul Hudson, New York, nu s-a transformat într-o tragedie s-a datorat exclusiv pilotului, care a salvat vieţile celor 155 de pasageri. Aşa a reieşit din analizarea cutiilor negre ale avionului. La altitudinea de 900 de metri, aparatul a fost izbit de câteva stoluri de păsări. Pilotul a rămas calm şi a executat o aterizare de urgenţă, rectilinie, pe râul Hudson, o manevră extrem de delicată, prin care a evitat ruperea aparatului la contactul cu apa. Pilotul Chesley Sullenberger a devenit eroul Americii şi un model de urmat pentru piloţii din lumea întreagă. 

Pilotul mort „la manşă”

Anul 2009 a debutat cu „audienţa” a trei accidente aviatice majore. La 3 februarie, un avion al Continental Airlines s-a prăbuşit în statul New York, într-o zonă rezidenţială. Accidentul s-a soldat cu 49 de morţi. La 25 februarie 2009, un avion Boeing 737 al Turkish Airlines, cu 128 de pasageri şi un echipaj format din şapte membri, s-a prăbuşit în timp ce încerca să aterizeze pe aeroportul Schiphol, Amsterdam, din cauza unei defecţiuni la altimetre care a derutat piloţii. În accident şi-au pierdut viaţa nouă pasageri şi echipajul.

După ce au fost analizate înregistrările din cabina avionului, compania Boeing a emis o avertizare pentru ca toţi piloţii de pe aeronavele 737 să monitorizeze permanent viteza şi altitudinea şi să nu folosească pilotul automat în timpul manevrelor de aterizare dacă au fost semnalate valori diferite ale altimetrelor. Un incident mai puţin obişnuit s-a petrecut în iunie, când un pilot al Continental Airlines a murit în timpul zborului Bruxelles – Newark din „cauze naturale”, după cum a anunţat compania. Avionul, un Boeing 777, cu 247 de pasageri, a fost condus de doi copiloţi şi a aterizat în siguranţă.

Astfel de întâmplări nu sporesc încrederea oamenilor în siguranţa zborurilor, deşi Bill Voss, de la Fundaţia pentru Siguranţa Zborurilor (Virginia), a subliniat recent că în ultimii 10 ani numărul accidentelor aviatice s-a redus simţitor la nivel global.

„Plângerile” profesioniştilor

Pilotul Chesley Sullenberger, eroul Americii

Patrick Veillette, de la revista „Aviation Week”, e convins de necesitatea mediatizării excesive a accidentelor aviatice: „Este vorba de morţi colective, traumatizante, care rămân în conştiinţa oamenilor. Trebuie măcar să ne asigurăm că accidentele nu se întâmplă din cauza nepriceperii, prostiei sau ignoranţei deliberate.” În 2008, Veillette a chestionat, sub condiţia respectării anonimatului, profesionişti din peste 100 de companii aeriene cu privire la ceea ce consideră ei că ar trebui făcut pentru siguranţa totală a zborurilor.

A aflat despre multe pericole care nu sunt nici măcar pomenite. Cazurile de „aproape coliziune” între avioane se situează pe primul loc pe lista „plângerilor” profesioniştilor. Mai ales când e vorba de avioane particulare. Piloţii au chiar şi o glumă pe tema asta: ei anunţă controlorii de zbor că „tipul avea ochi albaştri”, ceea ce înseamnă că, deşi circulă pe alt culoar de zbor, a zburat nepermis de aproape de alt avion, atât de aproape încât i-a văzut ochii pilotului. Unul dintre piloţi a relatat că a văzut şapca roşie a colegului „advers” şi ochelarii de soare.

Programul prea încărcat ocupă locul doi: „Dacă aş fi ţinut socoteala de câte ori am aţipit la manşă, nu m-aş mai urca în niciun avion, nici ca pilot, nici ca pasager!”, a spus unul dintre piloţi. Pe locul trei se află pistele de aterizare, care nu sunt întreţinute conform standardelor, şi care devin pârtii de schi pe timp nefavorabil, iar motivul numărul patru pe lista îngrijorărilor este vârsta pilotului. Dacă are multă experienţă, înseamnă că e cam bătrân, deci are probleme cu percepţia, funcţiile locomotorii, memoria, starea de veghe!

Dacă e tânăr, n-are probleme de genul acesta, dar n-are nici experienţă! Concluzia? „E complicat şi costisitor să ţii seama de toate acestea când se stabilesc normele de siguranţă de zbor, dar evitarea tragediilor merită un asemenea efort. Decât să avem o tehnologie «tombstone» („piatră de mormânt”), rezultată în urma analizării cauzelor accidentelor aviatice, mai bine companiile de zbor ar studia lista de plângeri ale profesioniştilor şi ar adopta măsuri de prevenire”, conchide Patrick Veillette.

Goana pe şosele

Românii nu sunt „fani” ai transportului aviatic, rămânând în sfera iubitorilor de automobile şi a vitezei pe şosele. În România se petrec anual în jur de 10.000 de accidente auto. În 2008, peste 3.000 de oameni au murit în accidente rutiere produse în ţara noastră.

România se află pe locul al treilea în Uniunea Europeană în topul ratei accidentelor auto mortale, cu 142 de morţi la un milion de locuitori. Însă audienţa documentarelor despre dezastre în aer, pe care ne-a pus-o la dispoziţie National Geographic Channel, demonstrează că românul intră în tiparul internaţional al consumatorului media din acest sector.

Cel mai grav accident aviatic din România s-a petrecut în 1995, când o aeronavă Airbus A310 a companiei TAROM,­ care efectua un zbor pe ruta Bucureşti-Bruxelles, s-a prăbuşit la Baloteşti. Toţi cei 51 de pasageri, plus 10 membri ai echipajului, şi-au pierdut viaţa, iar accidentul a fost intens mediatizat.

Conform National Geographic Channel, profilul românilor care urmăresc cu regularitate seriile despre dezastre în aer nu diferă de cel al americanilor: în general, bărbaţi, căsătoriţi, din mediul urban, cu venituri medii şi înalte, cu studii medii şi înalte şi cu vârsta peste 30 de ani. Iar audienţele sunt în creştere, „Dezastre în aer” fiind o serie de top în România.

Teama de înălţime a speciei umane

Psihologul Bogdana Bursuc are o explicaţie a interesului publicului pentru astfel de evenimente: „Specia umană dezvoltă, în principal, trei temeri majore: frica de întuneric, frica de străini şi frica de înălţime. În plus, este caracteristic speciei umane să se focalizeze pe informaţiile referitoare la factorii de risc, pentru că acestea au valoare adaptativă, din ele se învaţă cum să se reacţio­neze la pericol. Procesând informaţiile cu caracter negativ, omul are impresia că va putea controla răul la care ar putea fi expus.

Românii nu fac excepţie de la această regulă. În epoca modernă, omul rămâne în subconştient cu teama de înălţime şi procesează automat informaţiile legate de aceasta, pentru a se proteja. Iar mass-media are un rol foarte activ în felul cum percep oamenii evenimentele. Accidentele aviatice sunt în trend pentru că pe acestea le dezvoltă mai mult ziariştii, deşi astfel se formează impresia că sunt mai frecvente decât alte accidente, ceea ce nu este adevărat.”

Şi Mihaela Steriade, psiholog în cadrul Institutului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Excluziunii Sociale, consideră că mass-media are un rol hotărâtor în felul cum percep oamenii un eveniment tragic. Şi este un obicei ca accidentele aviatice să fie amplu mediatizate, ceea ce are un efect negativ chiar şi asupra psihicului profesioniştilor din domeniu.

„S-a observat că un dezastru în aer, amplu mediatizat, atrage şi alte accidente de acelaşi fel. Un pilot «căzut» devine o temă de gândire pentru colegii de breaslă. Cauza prăbuşirii le preocupă mintea şi distorsionează realitatea astfel că, atunci când se confruntă cu probleme de zbor, reacţionează sub un factor de stres care duce la accidente. Ar fi bine dacă s-ar mediatiza mai amplu incidentele terminate cu bine, precum cel de pe râul Hudson.”

Mediatizarea, un rău necesar

Petrişor Obae, analist media, consideră că atracţia oamenilor pentru ştirile şi documentarele despre accidente aviatice este perfect motivată de faptul că acestea conţin „toate ingredientele unei poveşti de succes: tensiune, suspans, un grad ridicat de imprevizibil, un număr mare de victime”. „Poveşti de viaţă emoţionante sunt în spatele fiecărui pasager. Şi, cel mai important, peste toate acestea, sunt fapte reale! Elementele acestea sunt împletite exact ca într-o ficţiune de succes, într-o docudramă care te ţine cu sufletul la gură şi care lasă cauza accidentului la final. Scriptul fiecărui episod difuzat de National Geographic Channel urmează un tipar, cu intrigă, punct culminant şi deznodământ, de cele mai multe ori moralizator. Începe cu reconstituirea accidentului, minut cu minut, condimentată cu poveşti emoţionante. Urmează ancheta, în care apar, de multe ori, descoperiri «decisive», «neaşteptate», «uluitoare», «şocante», care «schimbă total cursul anchetei».”

Dar totul este făcut cu un anumit scop, acela de a se exercita o presiune asupra factorilor de decizie pentru a se lua măsurile de prevenire ale accidentelor.

„De multe ori, cauzele care au provocat accidente sunt incredibile: de la un şurub contrafăcut, folosit de mecanici la revizia tehnică, la erori în interpretarea mesajului turnului de control sau la cazul în care un pilot rus şi-a lăsat copiii să se joace în carlingă, la manşă, ceea ce a decuplat pilotul automat şi a dus la prăbuşirea avionului. Aşa ceva nu trebuie să se mai întâmple. După fiecare accident, ceva s-a schimbat în industria aviatică, în fabricarea avioanelor sau în procedurile turnurilor de control”, explică analistul.

Audienţe peste media postului

În acest an, programul „Dezastre în aer“ a atras de multe ori audienţe mai mari decât media postului National Geographic. Astfel, dacă la National Geographic se uită, în medie, 15-16.000 de telespectatori din mediul urban (0,1% rating), în topul celor mai vizionate episoade ale seriei audienţele sunt de câteva ori mai mari. Astfel, cele mai vizionate episoade au atras o medie de 59.000 de telespectatori în mediul urban (0,5% rating).