Prevenirea îmbătrânirii
Doctorul John Ionescu, membru al Academiei Europene de Medicină Ecologică, susţine, la sfârşitul acestei săptămâni, la sediul Institutului de Geriatrie "Ana Aslan", un curs practic pe tema
Doctorul John Ionescu, membru al Academiei Europene de Medicină Ecologică, susţine, la sfârşitul acestei săptămâni, la sediul Institutului de Geriatrie "Ana Aslan", un curs practic pe tema "Aspecte moleculare în procesul de îmbătrânire a pielii". Profesorul Ionescu reuşeşte, de mai bine de 20 de ani, să vindece, la clinica sa din Germania, boli care în România sunt considerate incurabile, cum ar fi: psoriazisul, neurodermitele, astmul bronşic sau artritele. Metodele de diagnostic ale doctorului şi de tratament fără cortizon, fără citostatice şi fără radiaţii fac obiectul multor lucrări ştiinţifice. O parte dintre acestea vor fi împărtăşite şi studenţilor de la medicină, care au ales specializarea Geriatrie-Gerontologie. (M. şerban)





















































