Povestea tulburătoare a familiei Golea, reunită după 20 de ani

care a murit în urmă cu câţiva ani, era un apropiat al lui Horia Sima, şeful Mişcării Legionare din exil. Era considerat unul dintre simiştii de bază şi lider al Mişcării de pe continentul

care a murit în urmă cu câţiva ani, era un apropiat al lui Horia Sima, şeful Mişcării Legionare din exil. Era considerat unul dintre simiştii de bază şi lider al Mişcării de pe continentul nord-american, după ce în anii "60 a locuit la Munchen. În Jurnalul său, Golea a povestit cum a încercat să-şi cumpere soţia din România. "În Occident s-a ivit posibilitatea ca prin intermediul unui oarecare domn H. Jacober, din Londra, contra a 3.000 dolari, să fie scoasă lume din ţară. I-am trimis o scrisoare la care mi-a răspuns".
La Stuttgart
"Pe la jumătatea lui Iulie, dl Jakober mi-a comunicat că guvernul nu-i dă drumul soţiei să iasă", povesteşte Golea. "La scurtă vreme s-a ivit în Germania o posibilitate. Guvernul german, prin intermediul unui avocat din Stuttgart, Garlepp, scotea saşi şi şvabi din ţară contra 10.000 DM. Dar Garlepp scotea şi alţii pentru aceeaşi sumă. M-am dus la el, la Stuttgart, şi când i-am spus că cazul soţiei mele ar putea să fie mai dificil, a zâmbit:
Cine crezi că este soţia D-tale ca eu să nu o pot scoate contra bani?
Am depus banii la bancă, cu condiţia să fie transmişi lui Garlepp când soţia a sosit în Germania", notează Golea. S-a întors la Munchen, unde a aşteptat răspunsul. Care a venit peste câteva luni. Garlepp a dat acelaşi răspuns ca şi Jakober. Negativ.
Procese împotriva statului român
Golea explică în memoriile sale că în aceea vreme exista un scandal în care era implicat statul român. "În exil au apărut nişte scandaluri pe tema acestui comerţ la negru cu vieţi omeneşti a guvernului de la Bucureşti. Scandalurile au fost făcute de cei care şi-au scos rudele şi pe urmă, prin procese, au încercat să-şi recupereze banii. Ei se temeau probabil că voi face şi eu scandal", afirmă el.
Operaţiunea Belgrad
Povestea nu s-a încheiat aici. Ceea ce urmează este fascinant şi mai ales arată până unde poate merge dragostea. Şase ani mai târziu, în 1968, Golea primeşte veşti. "Soţia m-a anunţat de primirea vizei pentru Iugoslavia prin intermediul unui sas din Codlea, cunoscut al ei, care mi-a trimis scrisoarea din Viena. În aceeaşi zi m-am dus împreună cu Willy Wolf la Linz, în Austria, unde se stabilise o prietenă a soţiei, Irene Brenner. Soţul lui Irene a fost prizonier de război şi, când a fost eliberat, în loc să meargă la Codlea, s-a stabilit la Linz, în Austria. Pe urmă, şi-a scos nevasta care era de acum şi ea la Linz. M-am oferit să-i plătesc drumul ca să meargă în ţară, să-i transmită soţiei că o voi aştepta în gară, la Belgrad, şi i-am transmis şi nişte bani. Dacă eu nu voi putea veni la Belgrad, atunci va veni numai Willy, pe care Irene îl va descrie ca să-l recunoască. Şi dacă nici Willy nu va putea veni, să meargă la hotel Intercontinental, în Belgrad, unde va avea o cameră rezervată şi nişte bani depuşi şi să mă aştepte acolo până vin eu sau Willy. Soţia a stabilit ziua sosirii la Belgrad la 30 Martie 1968", descrie planul Traian Golea. Urmează şi punerea la cale a detaliilor: "Eu m-am dus la consulatul iugoslav la Munchen pentru o viză. Eram curios cum vor proceda cu mine, din moment ce, în 1948, când am fugit din ţară şi trecând prin Iugoslavia, mi-au oprit toate actele personale. Nici nu s-au uitat la nimic. În câteva minute mi-au pus viza pe paşaport şi cu asta, basta. Asta însemna că mă pot duce singur în Iugoslavia fără nici un risc. În Iugoslavia trebuia să mergem cu două maşini cu număr de Germania, cu a lui Willy, Mercedes nou, şi cu a mea, un Mercedes mai vechi. Willy şi-a luat şi soţia şi am mai luat şi paşaportul mamei lui Willy, care aducea puţin cu al soţiei, pentru a părea două cupluri germane. În Banatul sârbesc, Willy avea o rudă, în Toracul Mare. Am ajuns la timp şi am tras la ei. Joi, 30 Martie, am sosit la timp la gara mică din Belgrad".
20 de trandafiri
În aceea gară veneau la aceea vreme trenurile din Voivodina. Golea îşi continuă povestirea: "Eu am avut un buchet de 20 de trandafiri, pentru fiecare an de despărţire câte unul, şi aşteptam trenul, care a sosit fără întârziere. Eu aşteptam la capătul peronului, şi Willy a luat-o înainte. El trebuia să fie recunoscut de soţie, după descrierea lui Irene. Soţia însă a trecut pe lângă Willy fără să se oprească, pe care spune totuşi că l-ar fi recunoscut, dar, văzându-mă pe mine mai în spate, s-a îndreptat spre mine. În sfârşit, ne-am îmbrăţişat după 20 de ani de despărţire. Ne-am dus la Toracul Mare în aşteptarea sâmbetei, când trebuia să ajungem la frontiera austriaco-iugoslavă şi să intrăm în traficul de sfârşit de săptămână, când presupuneam că controlul va fi mai sumar. Willy cu soţia mea erau în faţă. Cu maşina de Germania şi soţia îmbrăcată cu o manta şi o pălărie bavareză şi cu un măr în gură ca să nu poată vorbi dacă va fi întrebată. Au trecut fără nici o dificultate". Odată ajunşi în Austria, s-au oprit după câteva sute de metri la primul restaurant. Erau în Lumea Liberă, iar trecerea graniţei dintre Austria şi Germania a fost apoi doar o formalitate. Nici măcar nu li s-au cerut actele. "Marţi dimineaţă ne-am dus la poliţie pentru legalizare. Eu obţinusem mai înainte de la autorităţile germane aprobarea pentru soţie de a se stabili în Germania şi, ajunşi la poliţie, încercam să-i explic funcţionarului cum am reuşit s-o aduc. El, plictisit, mi-a tăiat-o scurt: E aici? Este nevasta D-tale? Restul nu mă interesează. şi în zece minute i-a înmânat un paşaport în baza statutului meu de refugiat politic."

Contul Jacober din Zurich
19 Aprilie 1962

Scumpe dle Golea,
Îţi mulţumesc pentru scrisoarea din 29 Martie. Te rog notează că am dat cazului D-tale Nr. 0264, care trebuie citat la orice schimb de scrisori. Am să iau cazul soţiei D-tale cu mine la Bucureşti, când ajung acolo pe la începutul lui Mai şi, dacă totul decurge normal, soţia ar trebui să ajungă la D-ta în Iunie sau cel mai târziu până la jumătatea lui Iulie. Contravaloarea în bani trebuie transferată la banca Koschland & Hepner, Zurich, la contul meu, ref. 0264, când îţi voi telegrafia că totul e în ordine. Aceşti bani vor sta acolo până când soţia va sosi la D-ta şi abia atunci vor fi trimişi în România. Fii asigurat că totul va decurge bine. În aşteptarea confirmării acestui aranjament. Al D-tale, H. Jacober."