Articol publicitar

Philips susţine Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti în demersul de conştientizarea a prevenţiei afecţiunilor cardiovasculare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Philips

Cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii, Philips România se implică în demersul de conştientizare a importanţei prevenţiei afecţiunilor cardiovasculare şi sprijină Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti în cadrul evenimentului „Cupa de Orientare UMFCD”.

Conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la nivel mondial se înregistrează 17 milioane de decese cauzate de boli de inimă. În acelaşi timp, bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în România, cu 57% din totalul deceselor înregistrate la nivel naţional. Evenimentul „Cupa de Orientare UMFCD”, aflat la prima ediţie şi dezvoltat în parteneriat cu Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti şi Federaţia Română de Orientare, este o modalitate de a atrage atenţia asupra importanţei adoptării unui stil de viaţă sănătos şi a activităţii fizice desfăşurate în mod regulat.

Discutăm din ce în ce mai des despre spitalul viitorului, despre digitalizare şi despre accesibilizarea serviciilor medicale şi cred că primul gând pe care trebuie să îl avem atunci când pornim o astfel de discuţie este importanţa conştientizării prevenţiei în sănătate. Mai ales că statistica ne arată că la fiecare 30 de minute un român moare de infarct, iar bolile de inimă sunt din ce în ce mai dese în rândul tinerilor. Stresul, alimentaţia şi lipsa activităţii fizice sunt printre cele mai frecvente cauze ale dezvoltării afecţiunilor cardiovasculare şi e nevoie de un efort susţinut de informare asupra stilului de viaţă sănătos şi a prevenţiei medicale. De Ziua Mondială a Inimii, salutăm mediul academic pentru implicare şi îi felicităm pe toţi cei care au acceptat provocarea de a îmbina exerciţiul fizic cu plimbarea în natură şi cu abilităţile de orientare în cadrul evenimentului Cupa de Orientare UMFCD”, a declarat Şerban Isopescu, Lider al Diviziei Health Systems, Philips Romania.

Viziunea educaţională, pe termen mediu şi lung, a Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti se concentrează şi pe dezvoltarea unor proiecte sustenabile cu parteneri de prestigiu din mediul economic, iar colaborarea cu Philips se poate defini ca o amplă deschidere spre performanţă, atât în aria didactică, cât şi în cea extracurriculară, sprijinul acordat în mod constant de către Philips studenţilor medicinişti conturându-se prin diferitele sale mobilităţi, într-un atribut esenţial creşterii capacităţii de integrare a acestora în sferele conexe medicinei şi învăţământului superior medical, context în care nu pot decât să aduc sincere mulţumiri întregului colectiv Philips”, a declarat Rectorul UMFCD, Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga.

Philips

Anul acesta Philips a încheiat un acord de colaborare cu UMF Carola Davila Bucureşti, alăturându-se Centrului de Inovaţie şi e-Health (CieH) şi punând la dispoziţia studenţilor echipamente medicale, pentru a susţine pregătirea practică a acestora în ecografie.     Colaborarea dintre UMF Bucureşti şi Philips are un istoric mai amplu şi a început în anul 2017, prin susţinerea campaniei de donare de sânge, organizată de către Societatea Studenţilor la Medicină din Bucureşti (SSMB). În 2018 şi în 2019, împreună cu SSMB şi Universitatea Politehnică,  au fost dezvoltate cursuri pentru studenţii la medicină participanţi la Summer School on Imaging with Medical Applications, prin care au fost puse la dispoziţia participanţilor mai multe informaţii despre ecografie, telemedicină şi soluţii de post-procesare a imaginilor. De asemenea, cu excepţia anului 2020, în care constrângerile impuse de pandemie nu au permis interacţiunea, Philips s-a implicat în organizarea de ateliere practice pentru studenţi, cursuri de ecografie şi de vizualizare avansată si post-procesare a imaginilor în diferite specialităţi, precum neurologie, cardiologie, oncologie. Cursurile au fost susţinute de cadre medicale specializate,  în mai multe spitale din Bucureşti.

Evenimentul „Cupa de Orientare UMFCD” presupune parcurgerea de trasee în Pădurea Băneasa, care cuprind puncte de control la care participanţii trebuie să ajungă în cel mai scurt timp, folosind harta şi abilităţile fizice şi de orientare.

Philips

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi:

Iris Golopenţa

Brand & Communication Manager Philips SEE

E-mail: iris.golopenta@philips.com

Despre Royal Philips

Royal Philips (NYSE: PHG, AEX: PHIA) este o companie de tehnologie în domeniul sănătăţii axată pe îmbunătăţirea vieţii oamenilor şi pe generarea de rezultate mai bune pe parcursul tuturor etapelor sănătăţii, de la un stil de viaţă sănătos şi prevenţie, la diagnostic, tratament şi îngrijire la domiciliu. Philips utilizează tehnologii avansate şi îmbină expertiza clinică cu cea pentru produsele destinate consumatorilor, pentru a oferi soluţii integrate. Cu sediul în Olanda, compania este lider în imagistică medicală, terapii ghidate imagistic, sisteme de monitorizare a pacienţilor şi informatică medicală, precum şi în domeniul sănătăţii consumatorilor şi cel al îngrijirii la domiciliu. Portofoliul Philips de tehnologii în domeniul sănătăţii a generat în 2018 vânzări de 18,1 miliarde de euro, iar compania are aproximativ 77,000 de angajaţi şi este prezentă în peste 100 de ţări. Mai multe noutăţi despre Philips sunt disponibile la www.philips.com/newscenter

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite