Persoanele neasigurate vor beneficia gratuit de servicii medicale oncologice. De unde vor veni banii și care este rolul medicului de familie
0Persoanele neasigurate pot beneficia de servicii de prevenție, de depistare și confirmare a afecțiunii oncologice, decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, însă pentru asta trebuie să se adreseze, în primul rând, medicului de familie.
Pentru a beneficia de aceste servicii, o astfel de persoană trebuie să urmeze câțiva pași:
Se înscrie pe lista de pacienți a unui medic de familie, la alegerea sa. dacă a avut un medic de familie când a fost persoană asigurată, se poate reînscrie la acesta.
Se programează și se prezintă la o consultație de prevenție la medicul respectiv. Aceste consultații se acordă pe grupe de vârstă, fiind decontate de Casa de asigurări de sănătate astfel:
- două consutații pe an pentru persoanele cu vârsta între 18 și 39 de ani;
- până la trei consultații pe an pentru persoanele peste 40 de ani care nu sunt în evidența medicului de familie cu alte afecțiuni cronice;
Medicul de familie va evalua riscul ca pacientul să aibă o boală ascunsă, fără simptome. În funcție de evaluare, acesta poate decide să trimită pacientul la analize medicale de prevenție gratuite și îi va înmâna acestuia un bilet de trimitere.
Dacă la oricare dintre consultații medicul de familie va avea suspiciunea că pacientul are o formă de cancer, pentru confirmarea sau infirmarea suspiciunii îl va putea trimite după caz:
- să efectueze analize medicale gratuite, radiografii, ecografii ale căror rezultate vor fi apoi interpretate de medicul de familie;
- să fie consultat ambulatoriu de un medic specialist;
- să fie internat în regim de spitalizare de zi.
Câte consultații se vor deconta pentru pacienții neasigurați
Pe baza biletului de trimitere medicul specialist din ambulatoriu va putea acorda pacientului neasigurat consultații pentru depistarea afecțiunilor oncologice. Se vor deconta maximum două consultații/trimestru/persoană, prezentarea la a doua consultație făcându-se direct, fără bilet de trimitere. De asemenea, medical specialist va putea efectua proceduri diagnostice și servicii medicale în scop diagnostic-caz. După caz. Medicul specialist va putea elibera pacientului bilete de trimitere pentru:
- un alt medic specialist;
- analize de laborator, imagistică;
- spitalizare de zi.
Pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau specialistul din ambulatoriu, în spitalizarea de zi se vor putea efectua: diagnosticarea afectiunii oncologice, evaluarea extensiei tumorale, evaluarea statusului clinico-biologic al pacientului cu afecțiune oncologică. Este recomanda ca aceste servicii să fie efectuate în maximum 28 de zile de la deschiderea primei foi de spitalizare de zi. Tot în spital se pot efectua și servicii medicale în scop diagnostic-caz pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin și a cancerului de sân.
Fondurile alocate vin de la bugetul de stat
După confirmarea diagnosticului de boala oncologică, pacientul neasigurat va putea fi inclus în programul național de Oncologie și, dacă nu are nici o sursă de venit, după includerea în program va putea deveni persoană asigurată fără plata contribuției, până la vindecarea respectivei afecțiuni.
Fondurile necesare pentru decontarea serviciilor medicale acordate persoanelor neasigurate nu se asigură din contribuțiile plătite de persoanele asigurate, ci printr-o alocare suplimentară separată, din bugetul de stat.