Păienjenişul operaţiunilor speciale ale lui Ceauşescu

Liviu Turcu vorbeşte pentru Adevărul despre "Averea Diavolului"

Informaţii Externe DIE/CIE, precursorul actualului SIE în cadrul Diviziei politico-economice. Ulterior, a ocupat succesiv poziţia de şef al Serviciului SUA/Canada şi de şef al Serviciului Europa de Vest, respectiv spaţiile Germania, Austria, Elveţia. În ianuarie 1989, în timp ce se afla în misiune temporară la Viena (Austria) sub acoperirea diplomatică de consilier al M.A.E., decide să ia poziţie critică faţă de regim solicitând azil politic în SUA. A acordat mai multe interviuri şi a publicat articole şi studii pe tematica regimului comunist în mass-media occidentală. În iulie 1989, Liviu Turcu a fost condamnat de fostul regim la sentinţa capitală. La 1 octombrie 1990, în urma recursului extraordinar făcut de procurorul general, Curtea Supremă de Justiţie a rejudecat procesul, Liviu Turcu fiind achitat şi repus în drepturile sale civile. În prezent, Liviu Turcu îşi desfăşoară activitatea ca expert-consultant şi analist în domeniul "informaţiilor competitive" specifice domeniului politico-economic.
Liviu Turcu, fostul şef al Direcţiilor America de Nord şi Europa de Vest din DIE-CIE, care în 1989 a cerut azil politic în Statele Unite ale Americii, a acordat primul interviu pentru presa din România cotidianului Adevărul. Domnul Turcu prezintă în exclusivitate detalii despre operaţiunile valutare speciale ale lui Nicolae Ceauşescu. Interviul va apărea în trei părţi, începând de astăzi şi până miercuri inclusiv. Astăzi, dr. Liviu Turcu vorbeşte de structura AVS, despre conturile speciale şi operaţiunile financiar-bancare.
Operaţiunile AVS, preluate de la sovietici
- Domnule Turcu, Adevărul a deschis dosarul ICE Dunărea. Un dosar desecretizat în care trebuie spus că nu sunt prea multe date. Am vrea să ne lămurim ce au reprezentat operaţiunile valutare speciale şi de când datează ele…
- Operaţiunile valutare speciale, cunoscute sub acronimul AVS, nu au apărut odată cu venirea lui Nicolae Ceauşescu la putere, în anul 1965. Ele au fost moştenite de la predecesorul său, Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi s-au organizat şi desfăşurat îndeosebi după modelul activităţilor serviciului de informaţii extern sovietic, componentă a KGB, ca şi a celor din cadrul Secţiei Administrative a CC al PCUS, cunoscute la noi sub denumirea de Gospodăria de Partid a CC al PCR. În atari condiţii, această categorie de operaţiuni nu trebuie asimilată integral, în pofida celor afirmate în mass-media postdecembrie 1989, activităţilor ICE Dunărea. Raţiunea pentru care Ceauşescu a decis înfiinţarea unei întreprinderi de comerţ exterior ca o structură acoperită a Centrului de Informaţii Externe (CIE) a fost în esenţă una pur politică. În anul 1982, Ceauşescu se confrunta pe plan internaţional cu o ofensivă politică, ideologică şi diplomatică de o ostilitate considerată la momentul respectiv fără precedent. Noua administraţie de la Washington a preşedintelui Ronald Reagan declanşase deja public o campanie deschisă împotriva "Imperiului Răului" şi alocase sume importante cu sprijinul Congresului pentru finanţarea acţiunilor de promovare a valorilor democratice occidentale în lumea comunistă. Când "Clubul de la Paris", reunind principalii creditori occidentali, a înăsprit condiţiile în raport cu obligaţiile de plată a datoriei externe a României, Ceauşescu a văzut în acest gest nu atât un act de reglementare a relaţiilor financiare, cât unul politic, menit să destabilizeze regimul său politic. În aceste condiţii a luat decizia ca România, mai exact regimul comunist de la Bucureşti, să elimine această vulnerabilitate prin plata cât mai rapidă a datoriei externe.
Datoria externă
- Se discută despre o sumă considerabilă, deşi la modul aproximativ, deoarece oficial cifra era considerată secret de stat…
- La începutul anilor '80, suma totală era de circa 12 miliarde de dolari. Nu suma în sine era marea problemă, cât eşalonarea plăţilor în funcţie de ratele scadente planificate în funcţie de data antamării şi tipul împrumuturilor efectuate. Când scadenţele prevedeau achitarea unor tranşe de circa două miliarde de dolari într-un singur an, nu este greu de imaginat cam ce presiuni erau exercitate la nivelul unei economii româneşti deja şchiopătând serios. Pentru a putea plăti singurul mijloc practic de suplimentare a fondurilor disponibile era de a spori volumul exporturilor pe valută forte. Iar când nici acest lucru nu era posibil, ţările datornice erau obligate să negocieze reeşalonarea plăţilor în condiţii financiare mai aspre, nu de puţine ori interpretate ca fiind dictate sau influenţate de interesele politice. Cum la timpul respectiv economia românească deja era confruntată cu o serie importantă de probleme ce ţineau de tarele funcţionale ale tipului de economie planificată, sarcina plătirii anticipate a datoriei externe părea de-a dreptul insurmontabilă. Acesta a fost momentul politic când Ceauşescu a considerat că ceea ce nu pot realiza "civilii birocraţiei economice" pot rezolva structurile informative operative militare interne şi mai ales externe.
Organizarea ICE Dunărea
- Şi aşa s-a născut ideea de a crea ICE Dunărea…
- Pentru început a fost constituit un nucleu restrâns, constituit din ofiţeri de informaţii externe cu experienţă pe linia activităţilor comerciale internaţionale, mai exact cei care lucraseră destul timp acoperit în cadrul agenţiilor economice din străinătate, îndeosebi din Occident, sub comanda generalului-locotenent Aristotel Stamatoiu. Acesta din urmă ocupa, la momentul respectiv, poziţia de adjunct al şefului CIE, fiind transferat din structurile securităţii interne, unde ocupase, între altele, funcţia de şef al Direcţiei de contraspionaj UM 0625 şi apoi cea de secretar de stat. Acest nucleu avea, de fapt, să reprezinte, cu mici excepţii, viitoarea conducere a ICE Dunărea. Oficializarea ICE Dunărea s-a făcut prin Decretul 382 din 15 octombrie 1982. Deşi unitate militară, întreprinderea avea să fie organizată după tipicul clasic al celorlalte întreprinderi de comerţ exterior şi încadrată cu ofiţeri cu experienţă în acest tip de activităţi cărora li s-au alăturat, în baza aceluiaşi criteriu, şi un număr de colaboratori şi referenţi din reţeaua de informaţii pe profil care au primit ulterior grade militare. Directorul "civil" al ICE Dunărea a devenit fostul şef al agenţiei comerciale din Egipt, Constantin Gavril, iar ca şef ierarhic al structurii militare UM 0107 a fost numit generalul-locotenent Epifanie Amohnoaie. Culmea ironiei pentru ceea ce avea să urmeze la nivelul percepţiei publice a fost faptul că, pentru a porni "cu dreptul" sub aspectul credibilităţii pe plan intern, dar mai ales a partenerilor externi, lucrătorilor ICE Dunărea le-a fost interzis iniţial orice tip de activităţi informativ operative. Ei trebuiau să se rezume până la primirea de noi ordine exclusiv la activităţi comerciale menite să înlăture orice suspiciune din partea contraspionajului străin cu privire la adevărată apartenenţă şi subordonare. În acest context, ICE Dunărea a fost exclusă în prima perioadă a existenţei sale de la execuţia oricăror activităţi valutare speciale. Paradoxul a fost sporit atunci când foarte curând comercianţii străini, realizând direct sau indirect adevărata identitate a ICE Dunărea, au "dat buzna", cum se spune, pentru a încheia contracte cu această "întreprindere a Securităţii", apartenenţa reprezentând pentru ei o garanţie sporită a derulării eficiente a contractelor încheiate.
Confuziile de după decembrie 1989
- Când s-au produs totuşi modificările privind profilul activităţilor informative legate de operaţiunile valutare speciale?
- Statutul de unitate militară acoperită a ICE Dunărea avea să cunoască o degradare semnificativă odată cu primirea ordinului implicării directe şi sporite a structurilor interne şi externe ale Direcţiei Securităţii Statului (DSS) în procesul "aducerii cât mai multor clienţi" şi sporirea în acest fel a aportului valutar raportat lui Nicolae Ceauşescu. Când ordoni câtorva mii de ofiţeri, cei mai mulţi fără pregătirea profesională şi comercială necesară, să "iasă pe teren" pentru a determina cât mai mulţi comercianţi străini să încheie contracte direct sau prin colaborare cu ICE Dunărea, este limpede că nu trebuie să fii mare specialist în contraspionaj pentru a realiza cu cine ai de a face. Confuzia de după decembrie 1989 în înţelegerea modului de a acţiona a ICE Dunărea a fost sporită şi de faptul că oficial aceasta, pentru a realiza contractele de export, îndeosebi din categoria produselor uşor vandabile, trebuia să intre în cooperare, sau mai bine zis asociere, cu ICE-urile de profil care, la rândul lor, aveau legătură directă cu centralele industriale producătoare. În calitate de intermediari, cei de la ICE Dunărea încasau un comision care apoi, prin cumul, era raportat lui Ceauşescu drept contribuţii directe la încasările valutare menite să creeze resurse suplimentare de valută forte la balanţa pentru plata datoriei externe.
- Care a fost "aportul" ICE Dunărea la comerţul exterior?
- În perioada 1982-1989, ca urmare a contractelor încheiate în nume propriu sau în colaborare, ICE Dunărea a raportat un volum de afaceri la export în valoare de 4,59 miliarde de dolari, din care 4,36 de miliarde au fost cash. Această sumă reflectă însă rezultatele activităţilor oficiale. Despre această arhivă comercială a ICE Dunărea se vorbeşte acum a fi desecretizată, dar nu înainte de a fi "plivită" de acele informaţii care ar putea releva şi operaţiuni care, în mod normal, nu fac obiectul clasic al activităţilor comerciale "civile".
Mai trebuie precizat că presiunea de a ieşi "fruntaşi pe ramură", având în spate întregul aparat al DSS, a dat însă mari dureri de cap ICE-urilor tradiţionale, altfel controlate discreţionar timp de decenii de structurile informativ-operative. Mai mult, pentru a realiza îndeplinirea "planului de încasări" ordonat, ICE Dunărea avea să intre treptat, treptat tot mai mult, cu ignorarea interdicţiilor iniţiale, în procesul de obţinere, în afara comisioanelor oficiale şi a unora confidenţiale, la fel ca şi celelalte întreprinderi cu profil similar. Victimă a "succesului' său, ICE Dunărea avea să primească în 1988 nu numai cel mai înalt ordin al statului român, cel de "erou al muncii socialiste", dar şi sarcina ca în 1989 să depăşească un volum de afaceri contractuale de peste un miliard de dolari!
Operaţiunile din Est şi Vest
- Cum se "lucrau" operaţiunile valutare speciale în timpul lui Ceauşescu?
- În timpul regimului lui Nicolae Ceauşescu, această categorie de activităţi a fost diversificată şi perfecţionată permanent pornind de la experienţa sovietică moştenită, dar şi prin asimilarea de forme şi mijloace utilizate de cele mai importante servicii de informaţii occidentale şi, nu în ultimă instanţă, de organizaţiile oculte sau criminale de tip mafiot. "Meritul" lui Nicolae Ceauşescu, dacă se poate spune aşa, a fost acela de a cere colaboratorilor săi foarte apropiaţi, implicaţi în astfel de activităţi, să escaladeze la un nivel fără precedent, ţinând seama de proporţiile României, acest gen de operaţiuni şi de a le îmbunătăţi continuu "performanţa" prin însuşirea oricăror noutăţi în acest domeniu. Din punct de vedere al competenţelor şi spaţiilor geografice de acţiune, Ceauşescu a dispus ca toate operaţiunile comerciale speciale efectuate cu ţările socialiste şi comuniste din lume să se afle în răspunderea Gospodăriei de partid, respectiv a secţiei administrative de resort integrată în structura Secretariatului CC al PCR; şeful acesteia, direct răspunzător în faţa lui Nicolae Ceauşescu, ocupa funcţia de secretar al CC al PCR.
- Şi pentru Occident?
- Pentru operaţiunile valutare speciale cu restul mapamondului, competenţele organizatorice şi responsabilităţile au fost date serviciului de informaţii externe DIE-CIE. Serviciul s-a bucurat de o cvasiindependenţă de mişcare şi acţiune în cadrul Departamentului Securităţii Statului, ca de altfel în cadrul întregului aparat instituţional de stat. Pentru organizarea şi finalizarea operaţiunilor valutare speciale a fost creată o structură organizatorică specială în cadrul DIE/CIE, cu regim de serviciu independent.
- Câte persoane lucrau aici?
- Numărul ofiţerilor care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul acestui serviciu independent, identificat cu acronimul AVS (Acţiuni Valutare Speciale), a fost întotdeauna relativ redus, maximum 20 de persoane, dar cel mai adesea maximum 15. Începând cu 1982, el poate fi identificat în organigrama serviciului de informaţii externe ca UM 0107/AVS. Rolul ofiţerilor respectivi a fost acela de a acţiona ca organizatori şi mai ales în calitate de coordonatori ai unei vaste categorii de operaţiuni valutare speciale. Aceştia aveau, totodată, prerogative extrem de largi via celorlalte unităţi operative în cooptarea şi implicarea persoanelor civile sau militare pe teritoriul şi în afara României, inclusiv prin utilizarea potenţialului reţelei informative externe. Totul era subscris procesului de finalizare în bune condiţiuni a operaţiunilor vizate şi incluse în planurile de măsuri anuale ale fiecărei unităţi operative. Cele mai importante operaţiuni erau aprobate sau revizuite periodic de însuşi Nicolae Ceauşescu şi apoi date spre executare în supravegherea directă a şefului DSS, Tudor Postelnicu, şi, respectiv, a şefului de informaţii externe DIE/CIE.
Ordinul secret
- A existat un act normativ pentru desfăşurarea acestor operaţiuni?
- Sub aspect normativ, tipul şi cadrul de desfăşurare a operaţiunilor valutare speciale au fost precizate în mod riguros în cadrul Ordinului 000320 revizuit şi aprobat personal de Ceauşescu. Conform sistemului care reglementa gradul de secretizare a documentelor, Ordinul 000320 se înscria în categoria de secretizare maximă sub denumirea de "Secret de importanţă deosebită", celelalte categorii fiind de "secret", cu un singur zero, şi "strict secret", marcat cu două zerouri. Accesul la parcurgerea integrală a acestui ordin era limitat la un număr extrem de mic de ofiţeri aflaţi în poziţii de comandă, restul luând la cunoştinţă în mod verbal, interzicându-se luarea de notiţe scrise, în părţile care îi priveau. M-am numărat printre cei care au consultat varianta integrală a ordinului.
Conturi speciale la BRCE
- Ce operaţiuni se făceau?
- O întreagă constelaţie. Voi enumera cu caracter ilustrativ o parte dintre acestea. O primă categorie a fost obţinerea de comisioane confidenţiale cu prilejul negocierii contractelor comerciale oficiale de import-export în ţară şi străinătate; de regulă, aceste comisioane erau asigurate prin protocoale confidenţiale separate de contractele propriu-zise. În foarte multe situaţii, pentru a nu se crea confuzii la nivelul partenerului străin, depunerea comisionului se efectua având ca destinatar nominal întreprinderea de comerţ exterior care derula contractul, dar, atenţie, în unul dintre cele cinci conturi speciale la BRCE aflate sub controlul UM 0107/AVS.
- Adică?
- Unele conturi erau destinate operaţiunilor valutare speciale derulate pe valută forte, iar altele erau destinate operaţiunilor derulate pe valutele neconvertibile. Acordându-se prioritate numărului contului, şi nu numelui destinatarului (respectiv întreprinderea de comerţ exterior), în conturile menţionate se regăseau, de fapt, cvasitotalitatea întreprinderilor de comerţ exterior. Întrucât, în conformitate cu practica obişnuită, fiecare întreprindere avea sub numele ei, de regulă, un cont şi un funcţionar de bancă care îl gestiona; în cazul operaţiunilor valutare speciale, rolul preşedintelui BRCE sau al vicepreşedintelui desemnat în cazul absenţei celui dintâi, şi al şefului Biroului secret din BRCE, subordonat direct UM 107/AVS, era de a colecta banii aşteptaţi, indiferent de destinatarul scriptic nominal.

Postelnicu îl "asculta" pe Ceauşescu
- Unde s-au situat înţelegerile secrete încheiate de România cu Israelul şi RFG privind emigrările contracost a etnicilor evrei şi germani?
- În aceeaşi categorie a operaţiunilor valutare speciale, dar având un regim cu totul special. V-aţi ocupat deja recent pe larg de acest subiect, dar aş dori să fac unele precizări suplimentare. Dacă înţelegerile-cadru au fost realizate sub forma unor protocoale de stat la nivel înalt, desfăşurarea sub aspect tehnic a operaţiunii a revenit structurilor DSS şi îndeosebi la capitolul financiar Centrului de Informaţii Externe (CIE) via Serviciul Independent, care a avut succesiv după 1978 acronimele UM0517/AVS şi UM0107/AVS. Începând cu a doua jumătate a anilor '70, plăţile au fost făcute în majoritatea situaţiilor prin transferuri bancare în conturi aparţinând unor bănci mixte aflate sub controlul părţii române. În cazul relaţiei cu RFG au fost deschise linii de credit preferenţiale pentru importul de mărfuri germane şi au fost negociate fără succes proiecte de dezvoltare economică prin investiţii în zonele locuite de etnicii germani. Primul protocol de "tip nou" a fost încheiat pentru o perioadă de zece ani şi a expirat în anul 1988. În procesul de renegociere, partea română a solicitat mărirea compensaţiei (plăţii) per emigrant la cifra de 15.000 de mărci germane. În plus, Ceauşescu a cerut interlocutorului său cu care convenise şi primul protocol, respectiv în anul 1988, vicecancelarul şi ministrul de externe Genscher, să asigure sprijin politic activ regimului de la Bucureşti pentru a "sparge" blocada occidentală la care Nicolae Ceauşescu era supus de mai bine de şase-şapte ani. O cerere incomplet satisfăcută, inclusiv în cadrul lucrărilor Conferinţei OSCE desfăşurată în ianuarie 1989 la Viena şi unde delegaţia română a fost acuzată deschis că subminează încheierea lucrărilor, blocând rezoluţia finală care trebuia adoptată conform regulilor procedurale prin consens. Negocierile purtate direct de Nicolae Ceauşescu cu trimisul special german Guenther Huesch, la sfârşitul anului 1988, aveau să marcheze şi un act de rară temeritate din partea şefului structurilor informative: înregistrarea confidenţială a convorbirilor purtate de Nicolae Ceauşescu cu emisarul german. Motivul: pentru prima dată, Tudor Postelnicu, "mâna dreaptă" în procesul derulării protocolului secret, fusese exclus de la convorbiri şi evident acesta nu era un semn bun în ceea ce-l privea.

Comisioanele confidenţiale, în conturi secrete din România şi străinătate
- De unde veneau celelalte tipuri de comisioane?
- Din mai multe direcţii. În afara comisioanelor plătite ca addendumuri confidenţiale la contractele "normale" de import-export şi care au constituit cea mai mare pondere ca volum, au mai fost obţinute comisioane confidenţiale rezultate din tranzacţii comerciale cu mărfuri neromâneşti pe piaţa internaţională. În aceste operaţiuni au fost folosite drept acoperire întreprinderi precum ICE TERRA, ICE DELTA, ICE CARPAţI, ICE ROMTEHNICA, TRAWE şi într-o oarecare măsură ICE DUN