Ministrul Sănătății, despre managerii de spitale cu mame-patroni la privat: „E legal, dar total imoral”

0
0
Publicat:

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, denunță fenomenul prin care manageri de spitale publice din Vâlcea și-au pus mamele în acționariatul unui spital privat, atrăgând personal din sistemul public. Oficialul promite modificări legislative pentru a preveni situații similare.

Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete FOTO: Facebook
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete FOTO: Facebook

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a comentat, în direct la Digi24, cazul rețelei din Vâlcea, formată din doi manageri de spitale publice, plătiți cu peste 5.000 de euro lunar, care și-au lansat propriul spital privat. Ancheta a arătat că, pentru a evita interdicțiile legale care le împiedică să dețină funcții în alte unități medicale, managerii și-au „delegat” mamele în acționariatul spitalului privat.

„Este o problemă de moralitate, având în vedere deficitul de personal din sistemul public, dar ministerul va lua măsuri”, a declarat Rogobete. „Vom modifica legea, pentru ca nici rudele de gradul I ale managerilor de unități medicale să nu poată avea business-uri în domeniu”.

Reacția ministrului și măsurile pregătite

Întrebat cum vede concluzia anchetei Consiliului Județean Vâlcea, care a arătat că managerii nu au încălcat legea, Rogobete a spus: „Sunt total împotriva acestui fenomen – prin care pacienții sunt mutați de la public la privat. Am spus-o public de multe ori, inclusiv am realizat o serie de modificări legislative – sigur, ele vor fi seriate. Am pus la dispoziția pacienților un formular electronic pe pagina Ministerului Sănătății, unde să ne poată sesiza, și avem sesizări pe care le-am dat deja în lucru serviciului de integritate din Ministerul Sănătății și Corpului de Control. Se vor ancheta aceste situații. Sunt și de la Cluj, și de la Timișoara, și de la Iași, de la București, și de la Oradea și din alte localități. Cunosc situația foarte bine, am discutat-o inclusiv cu președintele Consiliului Județean”.

Ministrul a explicat că, în prezent, Legea 95 privind incompatibilitatea managerului se referă strict la activitatea personală a acestuia. „Dar pentru că există acest fenomen pe care îl cunosc, am discutat deja cu colegii din Ministerul Sănătății, de la Departamentul Juridic – vom modifica legea 95, o vom extinde inclusiv pentru rudele de gradul I. Astfel, dacă ești managerul unității sanitare, nu ai voie să ai business-uri în domeniul medical și nici rudele de gradul I”.

Legal, dar imoral

Referitor la rămânerea în funcție a celor doi manageri, Rogobete a subliniat: „Potrivit legislației pe care o avem acum, nu pot să am o altă opinie – pentru că lor le interzice să aibă un business. Astăzi, eu nu am nicio dovadă că vreun pacient din spitalul pe care îl conduc a fost mutat în clinica mamei private. N-am nicio dovadă, nu că nu am dubii că nu va fi așa. Din acest motiv, am spus că vom modifica legea 95 și vom fi mai atenți și mai stricți la zona de incompatibilități. (…) E legal, dar e total imoral”.

Legea actuală subliniază că funcția de manager de spital este incompatibilă cu orice „alte funcții salarizate, nesalarizate și indemnizate” (cu anumite excepții), cu exercitarea „oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager” și cu „exercitarea unei activități sau unei funcții de membru în structurile de conducere ale unei alte unități spitalicești”.

Sănătate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite