Începe reamenajarea Parcului Izvor

Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) din Primăria Capitalei va demara săptămâna aceasta acţiunile de refacere a materialului dendrologic afectat în timpul concertelor susţinute în ultima perioadă în Parcul Izvor, informează Agerpres.
Directorul general ALPAB, Radu Popa, a spus că nu s-a putut interveni după concertul Madonnei deoarece, în acest weekend, terenul din parc a fost închiriat de municipalitate pentru alt festival muzical.
„Noi ne dorim să le oferim bucureştenilor activităţi cultural-artistice în oraş, ca să nu stea trişti în casă şi să se uite la televizor. Spectacolul Madonnei a fost dorit de foarte mulţi dintre noi, la fel ca şi cel din acest weekend. Spaţiul verde se va reface în câteva zile. Terenul nu este distrus. Vom pune gazon nou în toate zonele distruse, a precizat Popa.
Potrivit acestuia, din închirierea Parcului Izvor pentru concertul Madonnei, municipalitatea a încasat peste 100.000 de lei, iar refacerea zonei verzi se va realiza prin noi plantări, care nu costă mai mult decât încasările. Organizaţiile neguvernamentale de mediu susţin că gazonul din Parcul Izvor a fost distrus aproape în totalitate de cei care au participat la concerte.
Reprezentanţii ONG-urilor sunt nemultumiţi că mediul natural din Parcul Izvor a fost deteriorat şi acuză autorităţile care nu ar fi trebuit să dea aprobare pentru organizarea concertului Madonnei.



















































