În fiecare oră, o româncă e diagnosticată cu cancer de sân. Campanie pentru depistarea precoce a acestei afecţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luna octombrie este luna de luptă împotriva cancerului de sân
Luna octombrie este luna de luptă împotriva cancerului de sân

Cancerul mamar este cel mai frecvent tip de cancer întâlnit în rîdul femeilor. Despitat din timp are mari şanse de a fi tratat cu succes. Luna octombrie este dedicată lupte împotriva acelestei boli oncologice.

O campanie de informare şi diagnosticare precoce a cancerului la sân a fost lansată astăzi de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer – FABC. „Are nevoie de tine. Vorbeşte cu EA!“ îşi propune să fie aproape de femeile diagnosticate cu această afecţiune şi să le oefere speranţă şi susţinere pe tot parcursul tratamentului.  

În cadrul campaniei, vor fi distribuite 2.500 de hope kit-uri femeilor aflate la tratament în spitalele din Bucureşti şi din ţară conţinând materiale educaţionale despre canecrul de sân, dar şi produse de îngrijire de la firma Avon, partener al acestei campanii.

„Pentru paciente e important să ştie că nu sunt singure cu boala. Cu ajutorul acestor kit-uri vrem să dăm un mesaj de speranţă, să le ajutăm să treacă mai uşor peste perioadele mai dificile ale tratamentului, pentru a putea să iasă învingătoare din lupta cu această bolaă“, a declarat Cezar Irimia, preşedintele FABC.

În perioada 7-10 octombrie, la Bucureşti, în Centrul comercial Orhideea va fi amenajat un spaţiu în care studenţii medicinişti le vor arăta femeilor cum se face autopalparea sânilor cu ajutorul unor mulaje anatomice de sâni şi al unui clip video.

„În ultimii ani, cancerul de sân a devenit o boala tratabilă şi chiar curabilă, în măsura în care acesta este depistat la timp. Pentru a atinge această ţintă, este foarte important efortul de educare în privinţa depistării precoce, pentru toate femeile. Autopalparea poate fi un prim pas în direcţia unei diagnosticări timpurii a cancerului de sân, cu condiţia ca orice suspiciune să fie investigată suplimentar de un medic“, completează dr. Dragoş Median, medic primar oncolog, la Spitalul Clinic Filantropia.

Potrivit Societăţii Europene de Oncologie Medicală, cancerul de sân este cel mai frecvent dintre toate tipurile de cancere la femei şi reprezintă principala cauză de deces prin cancer la femeile europene. În România, anual, sunt diagnosticate 9.000 de femei cu cancer la sân, potrivit Globocan.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite