"Hormonul foamei"

Arma cu care medicii lupta impotriva obezitatii "genetice"

Pentru a intra mai bine in pielea unui personaj, celebrul actor Robert De Niro a trebuit sa se ingrase cu 20 de kilograme. Efortul de a reveni la greutatea initiala, dupa terminarea filmarilor, i-a luat ceva timp, dar a avut efect. Actorul a scapat de cele 20 de kilograme mai usor decat ar face-o un supraponderal, deoarece numarul celulelor grase (adipoase) a ramas acelasi. Prin aportul alimentar crescut ele s-au marit in volum, atunci cand a vrut sa se ingrase si s-au diminuat in volum, cand a redus aportul alimentar. Acest lucru nu este posibil in cazul unui copil obez. Daca in primii doi ani de viata micutul este indopat cu mancare, numarul de celule adipoase se inmulteste. In acelasi timp, creste si pofta de mancare, ceea ce inseamna ca-i va fi foarte greu sa scada in greutate. Dar, cum poti fi sigur ca nu ai probleme ponderale? "Cei mai folositi parametri pentru evaluarea pacientilor cu exces ponderal sunt indicele de masa corporala (BMI) si circumferinta abdominala. Indicele de masa corporala coreleaza greutatea cu inaltimea si este egal cu greutatea impartita la patratul inaltimii. Un BMI normal este intre 18,5 si 24,9, in timp ce o persoana supraponderala are indicele cuprins intre 25 si 29,9. Persoanele care au BMI intre 30 si 34,9 sunt considerate obeze, iar cele cu BMI intre 35,5 si 39,9 au obezitate severa. La un indice mai mare de 40 se considera ca pacientul sufera de obezitate morbida", explica prof. dr. Constantin Dumitrache, directorul Institutului de Endocrinologie "C.I. Parhon" din Capitala. Specialistul a adaugat ca "indicele de masa corporala nu are valoare la copii, femei gravide, indivizi musculosi si la persoanele in varsta, care au scazut in inaltime". Barbatii care au circumferinta abdominala peste 102 centimetri si femeile care au mai mult de 88 de centrimetri sunt predispuse la aparitia obezitatii, a mai spus prof. dr. Constantin Dumitrache. In privinta predispozitiei la obezitate, lumea medicala incrimineaza si un factor genetic. Produsul hormonal al genei obezitatii, leptina, stabileste corelatiile intre celulele adipoase, apetit si consumul energetic. "S-au observat diferente rasiale ale leptinei. Astfel, acest hormon este mai scazut la femeile afro-americane in comparatie cu cele caucaziene. Acest lucru predispune femeile de culoare la obezitate", a adaugat directorul Institutului de Endocrinologie. In SUA, unde exista un numar mare de obezi, s-au facut studii care au aratat ca un tratament cu leptina duce la scaderea in greutate a pacientilor, fara efecte adverse semnificative. Leptina este un hormon produs de celule grase, care actioneaza la nivelul creierului, "stranguland" pofta de mancare. Medicii americani cred ca multi pacienti sunt rezistenti in diverse grade la leptina. Totusi, studiul arata ca la doze mari de leptina, injectabile, rezistenta nu e atat de marcata. Timp de sase luni, media de scadere in greutate la cea mai mare doza de leptina a fost de aproximativ 10 kilograme. Medicii au spus ca aproape toata pierderea in greutate a fost obtinuta prin "topirea" grasimii. Pierderea din stratul de grasime este "cheia" unui regim reusit, deoarece in multe diete sau tratamente medicamentoase, se poate "subtia" musculatura sau chiar masa osoasa. Studiile privind tratamentul cu leptina continua.