Video „Picioarele Turnului Eiffel, turnate din fonta de la Govăjdia”. Adevărul din spatele legendei celui mai vechi furnal rămas în România

Dezafectat de peste un secol și privit încă din anii interbelici ca monument reprezentativ pentru istoria industrială a României, Furnalul din Govâjdia a păstrat de atunci o legendă stranie, care spune că aici s-ar fi turnat piese pentru Turnul Eiffel din Paris.

Cuptorul marelui furnal a rezistat timpului. Foto: Daniel Guță ADEVĂRUL

Valea Govâjdiei se înfățișează sălbatică și rar ocupată de așezări omenești, în apropiere de Hunedoara, înșirând de-a lungul mai multor kilometri rămășițele unei industrii aflate în plină dezvoltare în secolul al XIX-lea.

Deasupra ei, agățată de versanții stâncoși, acoperiți de păduri seculare, o cale ferată minieră a legat timp de peste un secol Hunedoara de minele de fier de la Ghelari.

Calea ferată a fost construită în ultimii ani ai secolului al XIX-lea și pornea de la Uzinele de Fier din Hunedoara, așezate atunci în vecinătatea Castelului Corvinilor, spre centrul minier al Ghelariului, unde minele și carierele au asigurat vreme îndelungată aprovizionarea cu minereu a furnalelor din Hunedoara.

La mijlocul traseului de 16 kilometri dintre Hunedoara și Ghelari, un tunel de aproape 800 de metri făcea legătura prin munte între Valea Zlaștiului (Hunedoara) și Valea Govâjdiei, apoi podurile și viaductele completau lucrările de artă spectaculoase, toate abandonate din anii 2000, împreună cu vechea linie ferată.

Pe Valea Govâjdiei, călătorii găsesc, alături de terasamentul căii ferate „a mocănițelor”, clădirea uneia dintre cele mai vechi hidrocentrale din România și barajul său.

Însă cea mai spectaculoasă construcție rămâne Furnalul din Govâjdia, construit între anii 1806 și 1810, pe locul unui vechi atelier de fier, la confluența pâraielor Runc și Nădrab, care formează râul Govâjdia.

Furnalul a funcționat mai bine de un secol, fiind unul dintre cele mai importante centre de producție a fontei din Transilvania, înaintea dezvoltării Uzinelor de Fier de la Hunedoara. Cuptorul său masiv s-a păstrat în interiorul unei clădiri cu o arhitectură neobișnuită.

Acoperișul degradat, zidurile măcinate de umezeală și anexele ruinate arată însă cât de vulnerabil a devenit monumentul. Încă de la mijlocul secolului XX, localnicii și oamenii de cultură cereau salvarea lui, însă planurile de restaurare au rămas în mare parte neîmplinite.

Furnalul, neîngrijit de mai mulți ani, a rămas un reper turistic al Hunedoarei, iar pentru localnici este și un motiv de mândrie.

O legendă veche, a cărei origine a rămas necunoscută, îl înfățișează ca locul de unde ar fi început povestea Turnului Eiffel.

„Picioarele Turnului Eiffel din Paris au fost turnate din fonta de la Govăjdia”

Una dintre cele mai cunoscute legende ale industriei hunedorene leagă furnalul de la Govăjdia de construcția Turnului Eiffel din Paris, ridicat între anii 1887 și 1889, pentru Expoziția Universală din capitala Franței.

La expoziția din 1889 au fost prezentate și produse ale industriei fierului din ținutul Hunedoarei. Legenda potrivit căreia unele elemente ale celebrului turn ar fi fost realizate cu fontă produsă la Govăjdia a circulat timp de mai multe decenii, fiind consemnată și în lucrări dedicate istoriei siderurgiei.

Publicistul Vasile Nicorovici a fost unul dintre cei care au cercetat povestea furnalului, în perioada în care la Govăjdia mai trăiau oameni care lucraseră la vechiul cuptor. El descria construcția industrială ca pe un edificiu misterios, pe care călătorii l-ar fi putut confunda cu o biserică părăsită.

„În localitatea Govăjdia, situată pe linia ferată îngustă Hunedoara-Ghelar, există în imediata apropiere a gării, un edificiu cu o arhitectură stranie. În spatele unui portal înalt, arcat, se înalţă un turn subţire de cărămidă roşie. Călătorul neavizat crede mai degrabă că are în faţa lui o biserică părăsită, decât vestigiile unei vechi construcţii industriale”, relata publicistul, în volumul „400 de zile în Orașul flăcărilor”, publicat în 1958 la Editura Tineretului,

Nicorovici a încercat să afle de la localnici când fusese construit furnalul, cum funcționa și în ce împrejurări își încetase activitatea. Răspunsurile au fost însă diferite, iar unele dintre poveștile care circulau în sat păreau desprinse din legende.

„Am primit răspunsuri din cele mai contradictorii. Unii dintre călători, mai ales cei tineri, nici nu aveau ştire despre existenţa vreunui furnal, deşi treceau zilnic pe-acolo cu trenul. Alţii mă asigurau că furnalul funcţionase pînă în 1914, alţii susţineau că pînă în 1934, iar alţii se jurau că agregatul a mers pînă în 1938. Câte unii, mai pozitivi, mă sfătuiau să stau la discuţie cu bătrînii din partea locului”, scria autorul.

Publicistul observa că, în lipsa unor informații certe, istoria furnalului se împletea cu povești spectaculoase.

„Dar acolo unde datele certe se pierd în neantul vremii, apare învăluită în ceţuri legenda: «furnalul de la Govăjdia este cel mai vechi din Europa, fonta fabricată la Govăjdia se exporta în Anglia, picioarele Turnului Eiffel din Paris au fost turnate din fonta de la Govăjdia».”, nota acesta.

De unde provine, de fapt, metalul Turnului Eiffel

Legenda potrivit căreia furnalul de la Govăjdia ar fi produs fontă pentru Turnul Eiffel este contrazisă de documentele istorice ale monumentului parizian. Potrivit site-ului oficial al Turnului Eiffel, metalul folosit la construirea acestuia a provenit din regiunea Lorena, din estul Franței, fiind produs de uzinele Fould-Dupont din localitatea Pompey, aflată în apropierea orașului Nancy.

1/11

Furnalul din Govâjdia Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (6) jpg Foto: Daniel Guță ADEVĂRUL

„În 1887, Gustave Eiffel avea nevoie de peste 7.000 de tone de fier pentru a realiza piesa centrală a Expoziției Universale din 1889. A lansat o licitație, câștigată de uzinele Fould-Dupont din Pompey, în departamentul Meurthe-et-Moselle. Compania a furnizat întregul fier necesar construirii Turnului Eiffel și s-a ocupat și de pudlarea acestuia”, arată site-ul oficial al monumentului, într-un articol publicat la 12 februarie 2021.

Minereul a fost extras din minele locale, iar uzinele Fould-Dupont au produs 18.038 de piese metalice destinate construcției turnului. Fierul a fost supus unui proces numit pudlare, prin care era redus conținutul de carbon, pentru a obține un material mai potrivit structurilor metalice decât fonta obișnuită.

Ulterior, piesele au fost transportate la atelierele lui Gustave Eiffel din Levallois-Perret, lângă Paris, unde au fost pregătite pentru montaj. Prefabricarea lor a permis asamblarea rapidă a structurii, fără modificări importante pe șantier.

În lucrarea sa La Tour de 300 mètres, Gustave Eiffel a elogiat calitatea metalului furnizat de uzinele din Pompey:

„Fabricarea lor nu a lăsat niciodată de dorit și toate eforturile au fost făcute de această uzină pentru a ne livra numai fier de o calitate excelentă. Lucrările s-au desfășurat în ateliere cu cea mai mare regularitate, într-un ritm de 300–400 de tone pe lună, din iunie 1887 până în martie 1889. Cantitatea totală de fier livrată de uzină a fost de 6.360 de tone”, relata inginerul francez.

Gustave Eiffel preciza că această cantitate nu includea niturile montate la fața locului și alte piese auxiliare. Structura metalică a turnului cântărește în total aproximativ 7.300 de tone.

Originea fierului este amintită și pe o placă istorică montată pe unul dintre pilonii Turnului Eiffel, care poartă numele uzinelor din Pompey.

Turnul Eiffel. Foto: Wikipedia.

Deși produsele realizate la Govăjdia au fost prezentate la Expoziția Universală de la Paris din 1889, nu există dovezi că metalul fabricat în furnalul hunedorean a fost utilizat la construirea celebrului monument. Turnul Eiffel a rămas însă legat, printr-o legendă transmisă de generații, de istoria industriei fierului din Hunedoara.

Furnalul de la Govăjdia, aproape în ruină

Vasile Nicorovici relata că, în timpul vizitei sale la Govăjdia, l-a cunoscut pe Petre Budișteanu, un fost muncitor care lucrase între anii 1915 și 1917 ca ghiftar, fiind însărcinat cu încărcarea furnalului.

„Pe bătrân l-am descoperit la cooperativă, unde dădea o mână de ajutor la vânzare. Cum eram grăbit, căci până la sosirea trenului mai erau puţine minute, fostul furnalist, acum pensionar, a părăsit droaia de cumpărători ce-şi aşteptau rândul, vrând să-mi dea explicaţii chiar la faţa locului, cucerit de ideea că furnalul la care a lucrat el constituia un monument istoric, iar copiii copiilor noştri or să afle cum s-a muncit pe vremuri”, scria publicistul.

Construcția începuse să se degradeze încă din perioada interbelică. În 1934 au fost demontate cele două foiuri care suflau aer în cuptor, iar în 1944 a fost distrus podul folosit pentru încărcarea furnalului.

Potrivit relatării lui Nicorovici, directorul de atunci al Uzinelor de Fier din Hunedoara, refugiat la Govăjdia din cauza bombardamentelor, ar fi dispus distrugerea podului, pentru ca instalația să nu mai atragă atenția aviației ca obiectiv industrial. Ulterior, a fost desfăcut și acoperișul de țiglă.

Deși monumentul era deteriorat, publicistul considera că acesta mai putea fi salvat și transformat într-un muzeu.

„Furnalul însă mai stă în picioare şi poate fi perfect restaurat. N-ar fi lipsită de interes nici sugestia ca, mai târziu, în măsura posibilităţilor, aici, la furnalul de la Govăjdia, readus la forma iniţială, să ia naştere un muzeu care să oglindească evoluţia milenară a siderurgiei hunedorene, spre a servi ca mijloc de instruire a tineretului şi ca o pioasă preţuire a muncii meşterilor vechi”, afirma Vasile Nicorovici, în 1958.

La aproape șapte decenii de la această relatare, ideea transformării furnalului într-un muzeu nu a mai fost pusă în practică. Monumentul a trecut prin unele lucrări de întreținere și conservare, însă nu a beneficiat de restaurarea completă care să îi redea înfățișarea din trecut.

În vara anului 2023, inundațiile de pe valea Govăjdiei au afectat și mai mult construcția. Torenții au adus mâl în interiorul furnalului, iar umezeala a contribuit la degradarea zidurilor, de pe care au continuat să se desprindă cărămizi și bucăți de tencuială.

O parte din acoperiș lipsește, anexele au ajuns în ruină, iar monumentul a fost afectat și de acte de vandalism. Cu toate acestea, cuptorul principal a rămas bine conservat.

Cum a apărut furnalul de la Govăjdia

Furnalul de la Govăjdia a fost construit între anii 1806 și 1810, pe amplasamentul unui vechi atelier de fier, într-o regiune în care prelucrarea minereurilor avea o tradiție îndelungată. La Toplița, pe valea Cernei, funcționa încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea un furnal care alimenta cu fontă atelierele domeniului fiscal al Hunedoarei, dar și fierăriile particulare.

Furnalul de la Govâjdia la începutul secolului XX. Foto: Schoch Fryges. Fortepan

Furnalul de la Toplița a continuat să funcționeze până în ianuarie 1837, când un incendiu puternic i-a distrus clădirile, instalațiile și materialele depozitate. Din vechiul complex industrial s-a mai păstrat doar fundația.

Între timp, furnalul de la Govăjdia devenise unul dintre cele mai moderne centre metalurgice din regiune. Amplasarea sa, la confluența pâraielor Runc și Nădrab, oferea condiții avantajoase pentru aducerea minereului de fier, aprovizionarea cu mangal și utilizarea forței apei.

„O turbină hidraulică punea în mişcare două foiuri mari care suflau aer în furnal, la fel ca într-un atelier de fierărie. Ce distanţă enormă până la cowperele înalte de zeci de metri, care alimentează astăzi furnalele moderne”, relata Vasile Nicorovici.

Hala furnalului era folosită și ca turnătorie, iar muncitorii manipulau fonta incandescentă cu ajutorul unor unelte rudimentare.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, complexul industrial de la Govăjdia a cunoscut o perioadă de dezvoltare, ajungând să producă anual mii de tone de fontă cenușie, folosind minereul extras din minele de la Ghelari.

Dezvoltarea Uzinelor de Fier din Hunedoara, după inaugurarea primului furnal modern al acestora în 1884, a redus treptat importanța vechiului centru metalurgic de la Govăjdia. Furnalul și-a încetat definitiv activitatea în primele decenii ale secolului XX, anul 1924 fiind indicat în unele lucrări drept momentul opririi sale.