Graţierile pe valută: filiera Comturist-Argus-Ceauşescu

un cititor împătimit al serialelor din paginile de dosar ale ziarului Adevărul. Cititorul nostru, cu care am stat de vorbă de mai multe ori, a cerut protecţia anonimatului - îi vom spune doar

un cititor împătimit al serialelor din paginile de dosar ale ziarului Adevărul. Cititorul nostru, cu care am stat de vorbă de mai multe ori, a cerut protecţia anonimatului - îi vom spune doar "domnul A."- şi ne-a oferit în schimb un nume şi numeroase indicii şi argumente pentru ceea ce el a numit filiera comunistă: "valută contra graţiere". O filieră care are toate datele pentru includerea în operaţiunile speciale care au alimentat "în foc continuu" averea lui Ceauşescu şi a Securităţii, Averea Diavolului. O adevărată industrie a vânzărilor de oameni. A vânzărilor de libertate.
După discuţia cu martorul nostru secret, domnul A, au urmat zile de căutări, de investigaţii, de discuţii cu diverşi martori ai epocii. L-am găsit, deşi era greu de sperat, chiar pe unul dintre protagonişti. Cel care a fost "subiect" şi totodată "marfă" în "filiera graţierilor pe valută". Cu ajutorul acestuia, am reuşit să refacem "schema filierei" şi "organizarea reţelei". Să analizăm pârghiile şi mecanismul a două cooperative prospere: cea a graţierilor şi cea a vizelor. Să aflăm şi câte ceva despre filiera aurului confiscat. şi despre turnătoriile pe valută. Să refacem portretul "pacientului" bolnav de "valutită" şi să reconstituim etapele prin care acesta trecea după ce intra în malaxorul reţelei. În fine, să identificăm pionii reţelei.
Două metode ale "justiţiei paralele", în comunism: "graţirea pe valută" şi "18 indice 1"
Martorul nostru secret ne-a oferit un nume. Un anume M.K., plecat înainte de "89, undeva dincolo de Cortina de fier. Poate în Germania, Poate în Austria. Nici interlocutorul nostru nu ştia foarte bine. E o poveste veche de aproape douăzeci de ani. "Era unul care s-a uşchit dincolo, înainte de "89. şi, tot înainte de "89, a venit p'aici, prin România, şi a intrat în diferite combinaţii cu Bărbulescu, şeful Miliţiei Capitalei. şi era prieten şi cu tartorul de la Cercetări Penale, cu Tudor Stănică (n.r. - şeful adjunct de la Cercetări Penale, acum condamnat definitiv la 10 ani închisoare în cazul asasinării disidentului Gheorghe Ursu). "Ăsta de vă zic eu că a scăpat cu decretu' a avut blat cu generalul Nuţă. A avut blat şi cu Bărbulescu (n.r. - fostul şef al Miliţiei Capitalei). Bărbulescu ăsta era în combinaţie cu lumea interlopă, cu Mitică Dragomir. Ăsta, de a primit decret de graţiere personală şi s-a uşchit, l-a dat în primire pe Mitică Dragomir, cu dolarii. Mitică Dragomir era în combinaţie cu Bărbulescu şi cu un club de fotbal. şi aveau deplasări peste hotare şi cu banii ăştia luau ţigări şi whisky din free shop, cantităţi industriale. Care era manevra?! Ăsta cumpăra valută de la mine, şi cu valuta lua ţigări şi ce mai lua din Comturist, din shopuri. Pe mine nu mă interesa ce făcea el cu banii. De unde aveam eu banii? Păi, eu eram regele bişniţarilor de blugi. Deci eram bişniţar de profesie, şi sunt mândru de asta. De-asta m-au şi arestat, că a zis Nuţă:
Nu se poate, regele blugilor trebuie să facă puşcărie neapărat!
. şi m-au băgat la Rahova, la Stănică. Da', lu' ăsta de vă spun eu de el, lu ăsta care s-a uşchit, nu i-a dat drumul Stănică. I-au dat drumul după ce a dat tac-su' 5.000 de dolari", ne spune interlocutorul nostru. şi tot el se oferă să ne explice şi cele două "metode să scapi de pârnaie pe vremea lu' Ceaşcă". Metode ale unei adevărate justiţii paralele. "Să vă spun care era procedura. Pe vremea lu' Ceaşcă, erau două metode să scapi de pârnaie. Dacă aveai bani, dolari adică, trimiteai pe cineva, o rudă, pe cineva din familie, la Consiliul de Stat. Făcea o cerere şi primeai decret de graţiere personală prin Consiliul de Stat. Aşa a făcut şi ăsta de care vă zic eu. Era şi o a doua metodă. Dacă nu ştiai procedura cu Consiliul de Stat, îi dădeai banu' sau ce aveai, aur sau alte valori, dădeai lu' Tudor Stănică. şi făcea el o combinaţie cu procuratura şi-ţi venea
18 indice 1
. Asta însemna
lipsa pericolului social
(n.r. - de fapt, însemna pericol social diminuat şi se pedepsea doar cu amendă)". Dar nu mai treceai prin Consiliul de Stat. Era un fel de blat cu Procuratura, că ea (n.r. - Procuratura) putea să-ţi dea
18 indice 1
, adică
lipsă pericol social
. şi mai era şi o a treia variantă, cu aurul. Aşa au scăpat foarte mulţi. Aşa au scăpat ţiganii de la Timişoara, de exemplu: cu zeci de kile de aur date lu' Tudor Stănică!".
"Comuniştii vindeau puşcăriaşii pe valută ca pe nişte sclavi!"
Martorul nostru ţine să ne convingă cu secretul pe care ni-l divulgă. "Vânzare de puşcăriaşi, vânzare de sclavi, aşa să scrieţi. Ca pe nişte sclavi ne-au vândut. Scrieţi aşa: că puşcăriaşii au fost vânduţi pe valută, ca la târgul de sclavi. Comuniştii vindeau puşcăriaşi, vindeau sclavi pe valută! Sclavii fiind arestaţii, condamnaţii mai precis. Erau şi condamnaţi, erau şi cei depuşi pentru anchetă. Toţi erau pe Rahova, la Cercetări Penale. Acolo, pe Rahova, erau şi unii turnători cu normă, la Tudor Stănică, dar erau unii care avuseseră această posibilitate, cu rude în străinătate şi aşteptau să le vină banii. Banii ăştia care se dădeau la Consiliul de Stat ca să-ţi dea decret personal de graţiere, banii ăştia, cinci mii, zeci mii de dolari, după faptă, eu cred că banii ăştia se vărsau tot la Dunărea, în conturile lu' Ceauşescu. În conturile Securităţii. Căutaţi-l pe ăsta de v-am zis eu de el. El sau familia lui poate vorbi. Să vă arate decretul de graţiere personală, aşa se numeşte. Mie mi l-a arătat tacsu', în copie, aici, în România. Am văzut documentu' ăla care demonstrează clar vânzarea de puşcăriaşi. V-am zis, comuniştii vindeau puşcăriaşii pe valută ca pe nişte sclavi!". şi mai adaugă martorul nostru: "Cât despre vânzarea asta de sclavi care s-a practicat, că asta era, comuniştii vindeau condamnaţii ca pe sclavi, nu au fost prea mulţi vânduţi pe valută sau nu ştiu eu prea mulţi. Cei mai mulţi au fost vânduţi pe aur. Cu decretul personal, adică vânzarea pe valută, eu mai ştiu doar o singură persoană în afară de ăsta de care v-am zis. Mai ştiu de unul care era pe arest şi aştepta să i se completeze banii, mărcile, ca să poată ieşi. Nu-i mai ţin minte numele. Era unul cu o delapidare şi avea vreo zece ani de puşcărie de făcut. şi zicea:
Ia, uite, mie trebuie să-mi vină mărcile din Germania, că nu s-au strâns!
. Dacă vreţi să aflaţi câţi au fost eliberaţi aşa, pe valută, luaţi toate decretele de graţiere personală de pe vremea lui Ceauşescu, din fiecare an, şi ăstea trebuie să fie bob numărat. Dar dacă vreţi să vă convingeţi, căutaţi-i familia, părinţii lu' ăsta de care v-am zis eu, sunt nişte oameni foarte corecţi, da' fi-su' a făcut numai nenorociri. El fusese shopist, a ieşit c-o delapidare pe litoral, şi i-au dat cinci ani, pe care i-a făcut, i-a executat. şi, pe urmă, a doua oară, l-au mai prins c-o faptă, c-o ghiduşie, şi i-au dat zece ani. şi ei au aflat de posibilitatea asta, că poţi să-l cumperi în valută, că ăsta e termenul corect, l-au cumpărat în valută şi s-au dus neamurile lui şi au dat 5.000 de dolari. şi se putea şi mai ieftin. Să ştiţi că au fost nişte posibilităţi pe timpuri, de nu se poate. Te tocmeai cu ei! Cu ăştia de la Consiliul de Stat. Te duceai cu tupeu la ei. Mecanismul, ăsta era. Te duceai în audienţă şi spuneai care e problema, că ai dolarii.
Am atâţia dolari, vă ofer suma asta!...
şi tipul de acolo îţi lua cererea şi, pe urmă, se rezolva, primeai decretul de graţiere personală. Evident, dacă era o infracţiune mai gravă, te costa mai mult: 5.000 de dolari, 10.000 de dolari, în funcţie de câţi ani de puşcărie aveai. Era o chestie de negociere".

Prima discuţie cu domnul M.
Din aproape în aproape, am ajuns la o adresă. După aproape o săptămână de căutări, într-una din zile am reuşit să găsim un interlocutor la capătul firului. Credeam că este vreo rudă sau altă persoană aflată întâmplător la acea adresă. Mare ne-a fost mirarea când cel care vorbea cu noi s-a recomandat a fi cel indicat de martorul nostru. Adică omul "uşchit" înainte de "89 afară, undeva în străinătate.
- Sunteţi chiar domnul M, domnul M.K.?
- Da, chiar eu. Dar ceea ce mă întrebaţi dumneavoastră nu ştiu de unde aţi aflat şi nici nu mă interesează, este o poveste de demult. Nu ştiu. Să mă gândesc. Să-mi amintesc…
- Puteţi măcar să ne confirmaţi că aţi primit graţiere pe valută?
- Ei nu aveau interes pentru arestare, aveau interesul să câştige valută. şi, atunci, exista varianta asta. Făceai cererea către ăştia, ăştia te trimiteau la BRCE, plăteai în contul... un cont din ăla foarte lung, nu ştiu al cui era... şi se scria cam aşa: "Prestări servicii" sau "Prestaţii servicii" sau cam aşa ceva. Se depuneau banii şi, cu hârtia că s-au depus banii, imediat...
- Deci, vă dădea o hârtie la mână că aţi depus o sumă la BRCE?
- Da, da, da. O hârtie cu numele şi că s-a depus o sumă. şi "La revedere!". După aia, lucrau ei mai departe (n.r. - erau implicaţii mari, la vârful Procuraturii şi MI). După o lună-două...
- şi cu hârtia asta unde mergeaţi?
- Rahova 39, ăia rezolvau. Pentru că Miliţia punea interdicţia de părăsire a ţării, prin Direcţia de paşapoarte. şi, în clipa în care depuneai suma, venea hârtia de la CC şi, pe baza graţierii, îţi ridica interdicţia şi puteai să mergi mai departe. Deci interesul lor era să ia valută, nu să mă duc eu trei luni sau 6 luni la închisoare. Mai sunaţi-mă, să mă mai găndesc. şi poate mai spun şi alte lucruri".


A doua discuţie cu domnul M.
Evident că, peste câteva zile, am sunat din nou. Doream mai multe informaţii şi o discuţie directă, faţă în faţă.
- V-aţi mai amintit câte ceva, domnule M.?
- Au trecut peste douăzeci şi cinci de ani. Nici nu mai ştiu exact când a fost, prin "80, "81. Dar îmi aduc aminte cam cum a fost traiectoria. Era unul, Valter, care m-a învăţat, mi-a arătat care este calea.
- Cine era Valter ăsta?
- Mihnea Valter cred că-l cheamă. El a fost primul care ne-a învăţat traseul. Cum procedau ei, cum îşi făceau problemele: filajul vedea cine cumpără de la Comturist şi dădea informaţia la Miliţie. Miliţia venea şi te scutura bine, după care urmau toate celelalte...
- Cumpăratul din Comturist era un pretext, ca să poată să-ţi ia banii?
- Nu se luau de românii cărora le cumpărai, se luau de tine, de la care puteau să ia valută. şi îţi propuneau: "Uite aşa, aşa...". şi toată treaba se făcea prin Argus. De acolo se propunea. Dragoş Diaconescu te trimitea la Bancă, la BRCE...
- Să înţelegem că d-voastră aţi vorbit cu Dragoş Diaconescu personal?
- Da, sigur că da. Îl cunosc foarte bine, am jucat table cu el.
- Ne-aţi putea ajuta să vorbim şi noi cu el?
- Păi, Dragoş Diaconescu mi se pare că este pe la Viena, nu stă pe aici.
- Dar a fost pe lista de invitaţi la nunta lui Columbeanu, care a avut loc relativ recent?!...
- S-ar putea. Ei, şi Dragoş ăsta era ofiţer. Pe vremea aceea, când m-am dus eu, el era maior. şi lucra acolo la Argus. El răspundea de firmele străine. El, Dragoş Diaconescu ăsta, ce făcea? Trimitea "pacientul" - "Te duci la BRCE!" - îţi dădea un bilet "Prestări servicii". Acolo, la ghişeul respectiv ştia. Plăteai şi "la revedere!"
- Această firmă de comerţ exterior, ICE Comturist, nu se ocupa şi cu banii românilor care lucrau în străinătate?
- Da, ai celor care lucrau legal în străinătate. Le dădea o parte să cumpere în valută, din magazinele Comturist şi restul le schimba în lei, la cursul oficial (n. r. - dacă un român câştiga 1.000 de dolari prin muncă cinstită, afară, asta însemna, la curs oficial, 14.000 de lei; el putea să-şi cumpere, în valută, la preţuri exorbitante, mult mai mari decât afară, câteva lucruri din shopurile româneşti - uneori chiar lucruri româneşti care nu se găseau în magazinele obişnuite, respectiv televizoare color, haine de blană şi altele sau, în varianta doi, lucruri în general confiscate de la marinari, şoferi de tir etc. şi depuse în Comturist; cu restul banilor rămaşi, după cumpărături, amărâtul de român care-şi rupsese oasele muncind pe afară, prin Libia, Iran, Irak şi alte ţări prietene, nu avea decât să se mulţumească primind echivalentul în lei al sumei în valută rămasă necheltuită; valută obţinută de el cu trudă, în schimb, asezona conturile secrete, speciale, la dispoziţia Securităţii, a lui Ceauşescu şi a camarilei sale.
- Deci, valuta asta a amărâţilor de români care lucrau oficial afară intra tot în conturile lor speciale, în conturile Securităţii?
- În nici un caz ale noastre! Încă o dată, vă spun, pentru că am stat şi m-am gândit. Aşa a fost parcursul. Ăştia au venit şi mi-au zis: "de ce i-ai cumpărat lu' ăsta?". Nu puteam să-i zic că mi-a dat valută, că-l aresta. şi, atunci, am zis: "Da, domnule, eu sunt deţinător legal de valută!" Iar ei au zis: "Bun, ai cumpărat, dar ce ţi-a dat în schimb?". şi aşa îţi făcea "manevră" pentru dosar. După care ei nu aveau niciun interes să te ducă la închisoare. Costa prea mult. şi, tu, având domiciliu legal în străinătate, îţi propuneau treaba asta: te duci acolo şi faci asta şi asta!...
- şi împuşcau în acest fel doi iepuri dintr-o dată!?
- Da, dar afacerea era bună pentru ei!

A treia discuţie cu domnul M.
În sfârşit, ne vedem cu domnul M, undeva, într-un cartier al Bucureştilor. Seara târziu. Discutăm câteva ore bune. Domnul M.K. îşi începe povestea. O poveste demnă de un roman. Doar un capitol din "Averea Diavolului", marea carte nescrisă a conturilor lui Ceauşescu.
"Varianta era foarte clară, cum se lucra înainte. Toţi cei care aveau domiciliul în străinătate erau asimilaţi cu cetăţenii străini, ca domiciliu. Eram, deci, deţinători legali de valută, şi veneam încoace. şi-mi zicea unul:
Am şi eu o rugăminte, pentru că tu ai paşaport: deţin 200 de dolari, ia-mi şi mie, te rog casetofonul ăla din shop!
şi am cumpărat pentru unu, doi, trei, cinci, nouă, câţi m-au rugat. La rândul meu, fusesem înainte vânzător la Comturist. şi am lucrat mult acolo. şi, atunci, toate astea erau păzite: era filajul de la Miliţie, de la Securitate. şi se duceau la vânzător şi-l întrebau: a ieşit ăla cu pachetul?! şi se uitau la bon. şi eu, la rândul meu, când lucram la Comturist, veneau şi mă întrebau şi eram obligat să le dau. Nu te lăsau în pace dacă nu le dădeai (n.r. - informaţii). Tot ce a fost comerţ exterior era sub tutela Securităţii. Deci, era clar că nu puteai să faci o mişcare fără ei", spune M.K. Îl întrebăm dacă a avut treabă cu Securitatea. "Da, sigur că am avut!", ne răspunde sec. "Nu în sensul de a fi fost filat, ci dacă aţi fost omul lor?" Răspunde: "Nu al lor, dar colaboratori am fost toţi. Nu puteai. În clipa în care nu colaborai cu ei, erai vărsat afară în următoarele două minute. Veneau şi te întrebau:
Cine a fost X, din Austria! Dar români, au fost?
Ei stând afară, la filaj, şi văzând.
Păi, a fost cutare, din America, cutare de nu ştiu unde
, răspundeai. Nu aveai cum să minţi. Era totul pe bon: numele, numărul de paşaport. Era, deci, o şicanare permanentă". Întrebat de ce a fost luat şi cercetat, dacă era omul Securităţii, răspunsul a fost simplu şi foarte prompt: "Din cauza lui Nuţă (n.r. - a generalului Nuţă, fost şef al Direcţei a lV-a, Contrainformaţii Militare, a DSS, fost şef l IGM şi adjunct al lui Postelnicu)". Când şi-a adus aminte de Nuţă şi de Postelnicu, domnul M. a început o lungă pledoarie despre banii negri pentru fotbal, care se făceau pentru arbitri, pentru alţii. Cum Nuţă, zis "Balaurul", avea partea lui, partea leului şi din aceşti bani. Poveşti frumoase, poate fapte reale, poate legende, în care apar nume mari şi atunci şi acum din fotbal, din diverse structuri, din afaceri. Mitică Dragomir, colonelul Bărbulescu, Anghelache şi mulţi alţii. Interlocutorul nostru îşi aduce aminte că de la Nuţă i s-a tras şi îşi reia firul argumentaţiei. "Nuţă, de la el mi s-a tras. Dar nu cunosc absolut toată lucrarea pentru că am fost expulzat. Mi-au venit două maşini acasă, de la IGM, şi mi-au spus:
Împachetarea!
. şi, direct la Giurgiu. Nu mi s-a dat nici o explicaţie. M-am dus la Bărbulescu, m-am dus la Mitică Dragomir.
Bă, Mitică, spune şi mie despre ce este vorba?
.
Ai călcat cu ceva pe bec, ai deranjat!
. Păi, cu ce i-am deranjat, că eu am văzut opt maşini de filaj pe urmele mele, atunci în iunie "89. Mitică mi-a zis:
Mi s-a tras cu batista prin gură şi n-am ce să zic
. M-au expulzat pe cinci ani".

Reţeaua
Domnul M. explică ce s-a întâmplat cu vânzare sa pe valută. Filiera, mecanismul, pas cu pas. "M-au dus la Paşapoarte şi mi-au aplicat un
C
, de la
CERCETAT
, pe paşaport. Între timp, mă întâlnisem cu Valter Mihnea. Era cetăţean german, din Elveţia, nu mai ştiu. Făcea afaceri pe aici. I-am povestit lui Valter cum mi-au făcut ăştia manevra, cum mi-au pus C-ul pe paşaport. El mi-a zis că a păţit la fel. Mai departe, Valter mi-a zis cum s-a dus el la IGM, pe Rahova (n.r. - fostă şi actuala Direcţie Cercetări Penale). La
laboratorul TS
, cum îi ziceam noi în jargon, şi i s-a spus să se ducă să depună o sumă la BRCE şi a primit graţiere personală. Am făcut şi eu cum m-a învăţat Valter. M-am dus şi eu la TS, la laboratorul TS. Mi-a spus să mă duc la Dragoş Diaconescu, la Argus. M-am dus la Dragoş Diaconescu, la Oficiul Argus. I-am zis:
Am o problemă
. Mi-a dat un bilet către BRCE cu un cont
Prestări servicii
sau
Prestaţii servicii
, ceva la modul ăsta. M-am dus acolo, la BRCE, la un anume ghişeu, şi am spus:
Pentru Prestaţii servicii
. Mi-a luat banii, la BRCE, după care m-am dus înapoi la Dragoş şi i-am spus că am plătit. Mi-a zis că nu-i nicio problemă, să stau liniştit şi să aştept acasă. După o lună sau două, n-a durat mai mult, am primit plicul de la Consiliu de Stat:
În urma cererii dumneavoastră, pedepsa a fost graţiată
. Semnat
Gaşpar
. Dar mie mi-a spus cineva că totul trecea pe la Silviu Curticeanu".
Ruleta românească: "puşculiţa vizelor"
Continuăm lunga noastă discuţie cu domnul M. K.
- Domnule M., spuneţi-ne, vă rugăm, cine fixa "tariful", suma de 5.000 de dolari?
- Era la înţelegere. Te întreba: "Cum stai cu banii?" Ei cereau, evident, şi mai mult. Dar te tocmeai. Cam asta era suma la care se ajungea. După aceea mai era o altă problemă: cea a vizelor. Ca să obţii viză de şedere în România. Îţi dădea 30 de zile. Dar, ca să stai mai mult, şase luni, un an sau şi mai mult, urmai aceeaşi filieră: Dragoş Diaconescu, 1.000, 2.000, 3.000 de dolari la libera înţelegere, îţi dădea o hârtie din aia, te duceai la paşapoarte şi-ţi dădea viză de şedere. Altfel, trebuia să pleci. Să părăseşti ţara după cele 30 de zile. şi pentru această problemă se depuneau banii tot în acelaşi cont: "Prestări servicii". Reţineţi, pentru graţieri şi pentru vize de şedere! Erau arabi, greci, studenţi, de toate felurile. Cine nu avea dreptul sută la sută legal de şedere trebuia să treacă prin filiera asta, să cotizeze, să doneze acolo, după care i se rezolva problema.
- Să înţelegem că erau două puşculiţe, cu acelaşi cont?
- Da, ei adunau şi pentru graţieri, şi pentru vize, şi pentru toate.
- Înseamnă că, în afară de problema cu graţierea, pentru vize aţi plătit de mai multe ori?
- La început, până să intru în colaborare cu cei de la Clubul Victoria, cu cei de la Dinamo, mă duceam şi cotizam. şi nu eram singurul.
Dar nu-mi cereţi nume. Dar era clar: toţi care aveau probleme treceau prin filiera asta. Nu am de unde să ştiu eu cine sunt, dar sigur nu am fost singurul care am cotizat. Era o întreprindere, era o întreprindere de făcut bani.
O industrie specială: turnătoria pe valută
- Era o operaţiune specială, o operaţiune de stat?!
- Era clar, o operaţiune de stat, era o industrie întreagă. Sigur că da. Ce credeţi, că eram eu singurul? Toţi cei care aveau domiciliul în străinătate sau străinii care cumpărau de la Comturist erau filaţi. şi cum îl agăţa pe unul cu ceva, îi punea C-ul pe paşaport. I se spunea strada, se ducea, plătea şi scăpa. Ca să nu mai ajungă la tribunal, pentru că la tribunal intrau banii albi. Intrau prin filiera nomală. Aşa, erau bani negri. Toţi ăştia se duceau direct la BRCE, în contul ăla şi îl foloseau tovarăşii. Deci sigur nu eram numai eu, căruia i se făcea hatârul, să-mi zică: "Hai, bă, dă 5.000 de dolari şi du-te afară!". Nu, sută la sută era o industrie asta. Pentru că eu am văzut: cum ieşeam de la shop, dacă mai stăteam un minut pe lângă, intrau cei de la filaj şi întrebau cine a cumpărat şi cereau seria de paşaport şi toate celelalte date. Asta era. Ce ştim noi ştim puţin, dar sigur s-a dezvoltat pe plan mare. Ei trebuiau să aducă valuta din orice. şi ştiţi cum era cu Decretul 210 din "60. Dacă-l prindea pe unul cu 5 dolari, ăla, cel prins, trebuia să dea la rândul lui, un "subiect de răspundere", pe următorul. Ăla îl dădea pe altul, şi pe altul şi tot aşa, ca să nu facă închisoare. Era deci o industrie, iar ei confiscau toată ziua. Miliţianul îi spunea celui prins: "Alo, dai pe unu şi ai scăpat!". Ăla dădea pe altul şi tot aşa. Se învârtea roata: cu ospătarii, cu hotelierii, pe litoral, la mare, se aduna foarte mult, se confisca foarte multă valută. Iar Nuţă, generalul Nuţă, când pleca frate-său afară, îi dădea ghemotocul de bani. De coroane norvegiene, suedeze, de mărci, de dolari, tot ce aduceau ăştia de la Economic, de la confiscări.

Nuţă -"Balaurul", era "pe luate" rău de tot!
- Cu aurul confiscat ştiţi ceva? Unde se vărsa aurul din confiscări?
- Totul se vărsa la Nuţă. Primul era Nuţă. Nuţă, "Balaurul", cum îi ziceam noi, era foarte pe luate, era pe luate rău de tot. El stătea forte bine cu coana Leana, că fusese la Direcţia a lV-a, ştiţi foarte bine de unde a plecat, din Argentina era lt. col, când l-a ocrotit pe Ceauşescu de nişte manifestanţi, l-a făcut colonel la a patra, general maior, general locotenent, a fost şeful Direcţiei a patra, după aia a venit Vasile Gheorghe, după aia Uţă Mihai, care a fost şeful de cabinet al lui Postelnicu...
- Să revenim la aur. Ce ştiţi, dacă ştiţi?
- şi mie mi-au luat 600 de grame de aur, la Giurgiu. E o întreagă poveste. Aurul ăsta a ajuns direct la Nuţă.
- Cunoaşteţi şi o metodă de punere în libertate contra aur?
- Pe asta cu aur pentru punere în libertate nu o ştiu, dar ştiu, pe Decretul 210, că se dădea subiect de răspundere. Îl prindea pe un ţigan cu aur, îl întreba, vrei să scapi, trebuie să-mi dai pe altul. şi lua şi de la ăsta, şi de la ăla, şi se făcea cercul foarte larg, era o cooperativă asta. Îl prindea pe unu şi de la unu mai prindea o mie. Aşa era lanţul. Asta cu "subiectul de răspundere" era valabil şi la aur, şi la bani: Decretul 210. Îţi făcea "18 indice 1", îţi dădea o amendă administrativă de 1.000 de lei şi se aduna aurul. Aurul ăsta, în cantităţi industriale, se depunea la BRCE, tot acolo ajungeau. Aici trebuie să investigaţi, să aflaţi mai departe. Că doar nu vreţi să-l fi depus la Trezoreria statului, la BNR. Că aţi văzut, acum, după Revoluţie, unii şi-au cerut aurul şi nu s-a mai găsit tot. S-a confiscat foarte mult aur de la străini, pentru că străinii nu aveau nevoie de cancanuri ca să plece: italienii, sârbii, au cărat tone. Ei şi tot ce s-a confiscat sigur sunt pe undeva. Pentru că prea mulţi şi-au deschis afaceri după "89. Afaceri prospere.

Foarte important!
Persoanele care au fost în situaţia domnului M.K. sau cele care deţin informaţii despre reţeaua graţierilor şi a vizelor pe valută sunt rugate să ne contacteze la redacţie sau pe mail. Nu rataţi episoadele următoare ale serialului "Averea Diavolului"!