Epidemie de rujeolă în România. Medic: „O maladie cu risc extrem de mare de complicații, poate produce decesul”

0
Publicat:

Rujeola este o maladie cu risc extrem de mare de complicații. Si poate produce decesul, avertizează medicii din România. Reacția acestor vine în contextul în Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă, fiind înregistrate 2.000 de cazuri de rujeolă în 29 de județe.

Rujeola produce complicații, averizează medicii FOTO: Mihai Craiu/FB
Rujeola produce complicații, averizează medicii FOTO: Mihai Craiu/FB

Prima reacție vine din partea conf. dr. Mihai Craiu, medic primar pediatru la Institutul pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu“ din București, pe pagina Spitalului Virtual pentru Copii.

Acesta a atras atenția, în nenumărate rânduri, că „rujeola există și produce complicații grave, unele mortale”. Medicul susține că cele 2000 de cazuri sunt doar „începutul” și îi sfătuiește pe părinți să meargă să discute cu medicii de familie despre această boală.  

„După cum era de așteptat... Sfat practic pentru cei care au încă dileme: mergeți să discutați cu medicul dumneavoastră de familie despre riscuri și beneficii. Rujeola este o maladie cu risc extrem de mare de complicații. Și poate produce decesul. Stau mărturie cele 64 de povești triste de la precedentul val epidemic. Cei care sunt gata convinși pot ignora avertizarea experților din Ministerul Sănătății.  Deși aproape 2.000 de cazuri reprezintă doar începutul”, a scris dr. Mihai Craiu, pe Facebook.

  Medic: Toate organizațiile medicale tac mâlc, mioritic!

De asemenea, dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu, reputat medic cardiolog și fost preşedinte al Societăţii Române de Cardiologie susține că am ajuns să avem epidemie de rujeolă din cauza numeroaselor campanii antivacciniste, dar și a lipsei de implicare a organizațiilor medicale. „Tac mâlc, mioritic ... de parcă nu ar fi treaba lor”, a afirmat cardiologul.

„Medic <de țară> fiind în 1978 am făcut primele vaccinări antirujeolice din România...Nu s-a mai vorbit de rujeolă în România până relativ recent când au apărut tot felul de televuvuzele antivacciniste ... de adevărate campanii antivacciniste care trădează de la o poștă reaua intenție... intenția de a destabiliza, a crea haos, neîncredere”, a scris dr. Tatu-Chițoiu, pe pagina sa de Facebook.

Mai surprinzătoare este, însă, apatia lumii medicale, susține medicul.

„Nici vorbă de campanii provaccinare (deși ai și oameni, și mijloace, și rețele de socializare)...de educația publicului, a copiilor în școli... nimic! Toate organizațiile medicale tac mâlc, mioritic ... de parcă nu ar fi treaba lor. Interesant devine răspunsul la întrebarea dacă se vor trezi vreodată...? Până una altă avem o epidemie de rujeolă... cu tributul ei de encefalite, bronhopneumonii , etc...”, a concluzionat dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu, reputat medic cardiolog.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite