Dureri de cap la un nivel inimaginabil: nevralgia trigeminală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Închipuieşte-ţi o durere îngrozitoare de-a lungul unui obraz, ca un cuţit care taie, pe viu, în pielea feţei sau ca un cărbune încins lipit de faţă încontinuu. Mai închipuieşte-ţi şi că de o asemenea durere nu reuşeşti să scapi luni sau chiar ani. Aceasta este nevralgia trigeminală.

Nevralgia trigeminală este o boală care dă dureri cumplite din cauza nervului trigeminal care poartă senzaţia de durere de la creier la faţă. Activităţi simple, cum ar fi spălatul pe dinţi sau un vânticel care adie, chiar şi părul care îţi cade pe obraz, pot cauza valuri insuportabile de durere. Nu există leac pentru această boală care afectează aproximativ 12 oameni din 100.000, notează CNN.

„Nevralgia trigeminală este o boală rară şi, din această cauză, mulţi medici nu prea o cunosc. Acesta este unul dintre motivele pentru care este atât de greu de diagnosticat“, specifică neurochirurgul american Ronald Brisman.

Nevralgia trigeminală în România

Românii afectaţi de nevralgia trigeminală şi-au adunat experienţele şi durerile pe forumul „Romedic“. Unul dintre bolnavi, „Kiril“ mărturiseşte că suferă de această boală de 30 de ani. Îşi descrie durerile cumplite prin care trece şi spune că ore întregi este pur şi simplu pus la pământ de durere. „La mine se manifesta, înainte, în două perioade pe an - începutul iernii şi sfârşitul ei, în perioade de 2-3 săptămâni, zilnic. Uneori şi de două ori pe zi. Am şi leşinat de durere“, scrie „Kiril“. El specifică faptul că nu există un tratament medicamentos eficient. „Toate sunt experimente, încercări. O spun din experienţa a zeci de ani de boală“, adaugă „Kiril“.

„Carmenbuc2007“ mărturiseşte că mult timp s-a crezut bolnavă închipuită. „Mi-am făcut analizele şi toate au ieşit bine. Însă eu aveam dureri insuportabile pe partea dreaptă a capului, maxilar, ureche, ochi. Noaptea era cumplit. Luam analgezice cu kilogramul, dar nu au avut niciun efect. Am consultat şi un neurolog, dar durerile nu au trecut. Aş fi dispusă să încerc şi acupunctura.“

Ziua Internaţională a Nevralgiei Trigeminale – 7 octombrie

Nikki Samuel din SUA este, şi ea, una dintre cei care suferă de această boală. Scopul ei este să facă această boală cunoscută, în special prin prima zi internaţională dedicată nevralgiei trigeminale – astăzi, 7 octombrie. „Cu toţii ştim pe cineva care caută o vindecare şi nu doar un alt medicament sau o procedură invazivă, riscantă. Vreau să-mi închipui o lume unde nimeni nu e nevoit să îndure o asemenea durere“, spune Nikki.

Nikki a fost diagnosticată cu nevralgie trigeminală abia după şapte ani. Femeia, acum în vârstă de 41 de ani, şi-a concentrat toate puterile în grupurile de suport online. „Prietenii mei virtuali îmi sunt un sprijin extraordinar. Boala mi-a luat foarte multe lucruri, dar mi-a dat şansa de a cunoaşte oameni minunaţi cu care am întemeiat prietenii de-o viaţă“, mărturiseşte ea.

Leslie Martella, tot din SUA, a străbătut pământul pentru a găsi un leac pentru fiul ei de 16 ani. „Suferinţa lui m-a dărâmat. Garrett juca baseball, era un elev eminent cu mulţi prieteni. Acum abia dacă mai iese din casă. Nevralgia trigeminală ne-a acaparat vieţile. Este necruţătoare. Dacă Garett ar umbla cu o secure înfiptă în faţă, poate că oamenii ar înţelege mai bine boala asta. Însă ea este invizibilă, o urăsc“, mărturiseşte Leslie.


Citeşte şi:

Moduri surprinzătoare de a lupta contra migrenelor

Dacă suferi de dureri de cap, probabil că ai încercat tot felul de tratamente chiar şi pentru a le preveni atunci când simţi că se apropie. Dacă nu ai avut încă succes, nu trebuie să disperi: poate mai sunt unele remedii pe care nu le-ai încercat.

Cauze ascunse ale durerii

Este surpinzător cât de multe lucruri din jurul nostru ne pot face rău fără să ne dăm seama. Există multe cauze ale durerii care sunt atât de incredibile, încât nici măcar nu ne-ar putea trece prin cap: de la prea mult somn până la trimiterea mesajelor pe telefonul mobil, cauzele durerii sunt nenumărate.

Durerea de cap, deseori subestimată şi tratată după ureche

Ne doare capul, ce e de făcut? În ceea ce priveşte tratamentul banalei, dar sâcâitoarei dureri de cap, există multe necunoscute. Mai întâi, trebuie să identifici tipul durerii, pentru a putea administra tratamentul corect şi eficient.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite