Depistat din vreme, cancerul pulmonar este vindecabil

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mirela Dădăcuş

cronice. Totuşi, un studiu pan-european, întreprins în Franţa, Spania, Italia, Germania şi Marea Britanie, a demonstrat că lipsa informaţiei te face să priveşti o boală ca pe o ameninţare reală abia atunci când eşti diagnosticat cu ea.
Până atunci, nu faci nimic! Să luăm exemplul cancerului bronhopulmonar care, potrivit OMS, face zilnic peste 900 de victime în întreaga lume. Considerat drept cea mai frecventă formă de cancer, este adesea uitat sau neînţeles, potrivit dr. Jesme Fox, secretar al Global Lung Cancer Coalition. Majoritatea cazurilor de cancer pulmonar sunt diagnosticate în faze avansate şi doar 5% din pacienţi supravieţuiesc cinci ani după diagnostic.

Tinerii, mai atenţi la informaţia medicală decât adulţii
În luna noiembrie a avut loc la nivel naţional o amplă campanie de informare a populaţiei cu privire la cancerul bronhopulmonar. Prin intermediul Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România au fost distribuite brăţări şi materiale informative în Capitală şi în mai multe judeţe ale ţării. Dacă este ceva ce oamenii trebuie să ştie despre cancerul pulmonar este faptul că diagnosticul precoce le poate salva viaţa, ne-a declarat Adriana Stroe, de la ABC Bucureşti, voluntar în această campanie. Potrivit acesteia, cei mai receptivi la informaţie au fost tinerii, cu toate că această problemă ar trebui să ne preocupe pe toţi.

Sfaturi pentru pacienţi
Dacă aveţi acest diagnostic, încercaţi să vă înlăturaţi gândul de la boală. Uitaţi-vă la o comedie, citiţi o carte, căutaţi sprijin la membrii familiei sau la prieteni. Mâncaţi sănătos, rămâneţi o persoană activă, faceţi plimbări.

Cancerul este un termen general care se referă la celule care cresc necontrolat

Nu se cunoaşte cu exactitate ce anume determină apariţia bolii, însă există factori de risc: fumatul activ, fumatul pasiv, poluarea atmosferică cu gaze de eşapament şi expunerea la azbest sau radon

Supravieţuirea depinde de mai mulţi factori: stadiul bolii, simptomele, starea generală de sănătate a celui diagnosticat

Este important să vă informaţi despre boala de care suferiţi, pentru a putea depăşi teama, tristeţea, furia sau chiar sentimentul de vinovăţie

Opţiuni de tratament: citostatice, chirurgie (în cazul în care tumoarea are dimensiuni mici sau nu s-a răspândit în alte părţi ale corpului), iradiere, terapii cu anticorpi monoclonali, indicate când cel puţin un regim chimioterapeutic a eşuat. Medicul oncolog este cel mai în măsură să stabilească tratamentul specific pentru fiecare pacient.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite