De ce nu e bine să le interzicem dulciurile copiilor

Copiii se pot bucura de o bucăţică de ciocolată, dar important este să se menţină un echilibru între dulciuri şi alimentele cu adevărat hrănitoare FOTO Arhivă

Dulciurile nu trebuie să fie un bau bau în alimentaţia copiilor. Nu sunt nici metodă de disciplină, nici formă de recompensă. Cu cât copilul va fi mai privat de dulciuri, cu atât tentaţia va fi mai mare. Soluţia: cumpătarea şi priceperea părinţilor de a aborda cu tact pofta de dulce.

Până la vârsta de vreo 2 ani, Amalia nu era deloc atrasă de ciocolată, bomboane, jeleuri şi alte produse colorate din comerţ. Singurele dulciuri pe care le cunoştea erau prăjiturile de casă făcute de bunica. Dacă se găsea câte o mătuşă să-i ofere o ciocolăţică, o despacheta tacticoasă, gusta o dată, iar pasta cleioasă care i se forma în guriţă îi displăcea teribil. Cu alte ocazii, Ioana, mama fetiţei, ne povesteşte că îi dădea în parc o napolitană sau o prăjitură pe motiv că „şi ceilalţi copii mănâncă tot felul de dulciuri la locul de joacă şi ar putea pofti“. Azi aşa, mâine aşa, până când ciocolăţelele de la mătuşa au început să aibă succes, în parc, schimburile de prăjiturele au devenit parte din joacă, iar produsele din reclamele de la televizor au ajuns de pe rafturile magazinelor în coşul de cumpărături şi apoi acasă în sertarul cu bunătăţi. Şi iată cum, la 6 ani, Amalia are un moment sau două din zi când o auzi spunând: „Mami, vreau un dulce!“. Şi nu întotdeauna mama are succes cu un dulce pregătit în casă ori cu un fruct. Fetiţa preferă o ciocolăţică, o prăjitură văzută într-o reclamă. În zilele când mănâncă două-trei feluri de fructe şi poate un orez cu lapte sau o budincă făcută de bunica, Amalia uită complet de dulciurile din sertar. Deci se poate şi fără ele!

Vă regăsiţi în acest tablou? Sunt dulciurile periculoase pentru sănătatea copiilor noştri? Ar trebui să le interzicem? Ce rol au în dezvoltarea obezităţii? Cum le formăm copiilor obiceiuri alimentare sănătoase?  Ne ajută să găsim echilibrul în ceea ce priveşte consumul de dulciuri în alimentaţia copiilor dr. Mihaela Oros, medic primar pediatru, şi psihologul Bogdana Bursuc. Despre epidemia de obezitate care ia amploare şi în rândul copiilor din România ne vorbeşte şef lucrări dr. Tudor Lucian Pop, secretarul Societăţii Române de Gastroenterologie, Hepatologie şi Nutriţie Pediatrică.

Dulcele, preferat din prima zi de viaţă

Preferinţa pentru dulce este înnăscută. Oamenii de ştiinţă susţin că laptele matern stă la baza acestei preferinţe. Ba chiar este un mecanism de supravieţuire care asigură acceptarea laptelui matern, ce are un gust uşor dulceag. Dulcele este aşadar gustul preferat din prima zi de viaţă şi se menţine în top pe durata copilăriei şi adolescenţei.

Până la un punct, nevoia de dulce este normală şi indică volumul de energie necesar copiilor. Afinitatea pentru gustul dulce trebuie însă gestionată cu grijă. Şi aici intervin recomandările medicilor.

„De acord, ne naştem cu preferinţa pentru dulce. Dar multe lucruri sunt înnăscute, de la trăsături fizice până la trăsături de personalitate sau unele aspecte din comportamentul nostru. Este foarte important şi mediul în care evoluăm, obiceiurile pe care le căpătăm. Dulcele este gustul copilăriei, este foarte bun, ştim asta cu toţii. Dar important este să rămână un echilibru în cultivarea preferinţei pentru dulce“, consideră medicul pediatru Mihaela Oros.

Echilibrul este cheia în alimentaţia unui copil, în relaţia cu copilul şi, în general, cu tot ceea ce ţine de viaţa lui. Dr. Miheala Oros atrage atenţia asupra unor tendinţe dezechilibrate ale părinţilor de astăzi: „Sunt oameni care ajung la o extremă, iar mâncatul sănătos devine o preocupare foarte rigidă pentru ei. Mai grav este că obligă şi copiii să intre în acest şablon. Sunt nişte convingeri pe care ei şi le-au dezvoltat în urma unei experienţe de viaţă de ani buni. Or, copiii nu au această experienţă“.

Spre exemplu, părinţii care aleg să urmeze o dietă exclusiv vegetariană sau vegană nu numai că nu trebuie să-i oblige şi pe copii să aibă o alimentaţie asemănătoare, dar trebuie să ştie că îi expun riscurilor. Lipsa proteinelor de origine animală va afecta grav evoluţia normală a copilului, care trebuie să aibă un meniu variat de la primele etape ale diversificării până la definitivarea creşterii şi dezvoltării.

Zahărul şi sarea, nerecomandate în diversificare

„La vârstele foarte mici – de sugari, bebeluşi, copii preşcolari – vorbim în primul rând despre un anumit necesar proteic, glucidic, lipidic, care să asigure buna funcţionare a organismului, creşterea fizică şi dezvoltarea cognitivă a copilului. În primele luni de viaţă, atunci când se începe diversificarea, este bine să începem cu alimente naturale, cu legume, cu fructe, care au conţinutul lor de zaharuri. Din acest motiv nu se recomandă introducerea sării şi zahărului în alimentaţie, pentru că nu e necesar“, subliniază dr. Mihaela Oros.

Pe măsură ce copilul creşte, pot fi incluse în alimentaţia sa variante de dulciuri sănătoase, precum prăjiturile de casă. De exemplu, plăcinta cu mere poate înlocui o masă de fructe. Sub această formă nu este o problemă dulcele, susţine medicul pediatru. Întotdeauna trebuie să avem în vedere cantitatea potrivită. Dulciurile sănătoase sunt acelea care, pe lângă faptul că satisfac dorinţa de dulce, au şi o valoare nutritivă, pentru că sunt făcute din ingrediente naturale: lapte, ouă, unt, fructe. Chiar şi un pătrăţel de ciocolată poate fi oferit din când în când copilului, ne asigură medicul. Nu putem face abstracţie de lumea în care trăim şi nici nu îi putem priva pe copii de micile plăceri ale copilăriei, ne reaminteşte dr. Oros. Important este să nu depăşim măsura şi să încercăm să îi formăm copilului deprinderi alimentare sănătoase din primii ani de viaţă.

Psihologul Bogdana Bursuc prezintă o situaţie ce se întâmplă foarte frecvent în perioada diversificării: „Părinţii se lovesc deseori de refuzul copilului de a accepta un aliment sau altul. Ei îşi doresc foarte mult ca micuţul să mănânce ceva şi, de multe ori, când copilul preferă un anumit aliment, continuă să i-l dea şi nu persistă în a-i face cunoscute şi alte alimente. Este clar: copilul are preferinţa pentru gustul dulce. Dacă sunt accesibile şi disponibile alimente cu gust dulce, clar copilul îşi va întări preferinţa pentru dulce“.

Pe măsură ce creşte, de la vârsta de 2 ani, când copilul descoperă autonomia şi începe să spună „Nu“, el îşi stabileşte cumva poziţia în familie. El are nevoie de control. Ce poate controla el cel mai bine? Comportamentul lui alimentar şi somnul. „Aici apar cele mai mari probleme între copii şi părinţi. Aici este un domeniu în care copilul are control“, spune psihologul. Depinde foarte mult în interacţiunea părinte-copil şi cum se negociază acest echilibru de putere, astfel încât să nu existe „conflicte de putere“.

Mâncatul ca formă de disciplinare

Dulcele reprezintă o negociere, pe care părintele trebuie să o abordeze cu tact. Negocierea dintre familie şi copil şi, invers, dintre copil şi părinţi poate avea ca subiect atât dulciurile, cât şi jucăriile, televizorul sau programul de somn. Dar trebuie avut grijă să nu punem presiune pe copil. Cu cât vorbim mai mult despre faptul că nu are voie, cu atât copilul poate să-şi dorească mai mult lucrul respectiv.

Părinţii privesc deseori mâncarea ca metodă de disciplinare. „Îţi dau o bomboană, dacă stai cuminte!“ Iată o atitudine greşită, spune psihologul. „E foarte greu să gestionezi comportamentul unui copil, să îl determini să facă lucrurile pe care noi ca părinţi ni le dorim. Şi, dacă observi că funcţionează ceva, atunci vei folosi acel ceva. De multe ori ceea ce funcţionează la copil sunt alimentele bogate în zahăr, iar în momentul în care folosim mâncatul ca metodă de disciplinare ne asumăm un foarte mare risc ca fiul sau fiica noastră să înveţe lucruri nepotrivite“, remarcă Bogdana Bursuc.

Nici ca modalitate de recompensă nu este bine să folosim dulciurile. „Ai luat nota 10, primeşti o ciocolată!“ Este o idee foarte neinspirată, precizează specialistul. „Trebuie găsite alte soluţii. Din tipul acesta de interacţiune, copilul învaţă că dulcele este o miză şi atunci creşte miza pe dulce, solicitând tot mai multe dulciuri“, adaugă Bogdana Bursuc.

„Dulciurile nu trebuie interzise“

„Ceea ce este important de reţinut pentru părinţi este să nu folosească alimentele ca metodă de disciplină sau recompensă, dar nici să nu interzică dulciurile. Este demonstrat din punct de vedere psihologic următorul fapt: cu cât suntem mai privaţi de un lucru, cu atât valoarea lui creşte. În plus, atât la copii, cât şi la adulţi apare comportamentul de a mânca preventiv. Atunci când avem dulciuri la dispoziţie, mâncăm pe săturate sau mâncăm pe ascuns. Sunt copii care nu au voie acasă dulciuri, dar care mănâncă la grădiniţă sau îşi cumpără de la şcoală. Alţii care primesc dulciuri de la bunici pe ascuns. În momentul în care plasăm interdicţia, lucrul devine mult mai valoros şi vom încerca să stocăm din lucrul interzis atunci când putem. Aşa se explică dorinţa excesivă de dulciuri, consumul în exces“, explică psihologul Bogdana Bursuc.

La rândul său, dr. Mihaela Oros, completează: „Dacă din punct de vedere medical, o anumită cantitate de dulciuri nu face rău şi este echilibrată, atunci ea poate fi mâncată de copil. Copilul trebuie să ştie care e regula. Sunt alimente pe care le mâncăm tot timpul şi sunt altele pe care le mâncăm mai rar. Aşa cum sunt şi activităţi pe care copilul le face zilnic – mănâncă, doarme, merge în parc – şi activităţi pe care le face rar: merge în vizită la un prieten sau excepţional: merge la mare“.

Cu dulciurile sunt cam aceleaşi reguli. În momentul în care învaţă de mici că există reguli, învaţă de fapt autocontrolul comportamentului, inclusiv comportamentul alimentar.

„În momentul în care eu ca părinte interzic, eu deţin controlul comportamentului alimentar. Eu îi dau un aliment sau altul, eu decid totul pentru el. În realitate, când copilul o să aibă 5-7 ani şi va avea bani de buzunar, ce va face? Îşi va cumpăra singur dulciurile interzise de la chioşc. De ce? Copilul nu o să aibă această abilitate de autocontrol al comportamentului alimentar. El nu ştie reguli, el doar a primit sau i s-a interzis, dar nu ştie principala abilitate a unui comportament, aceea de a alege. El nu ştie ce este bine şi ce este rău“, susţine psihologul Bogdana Bursuc.

O problemă cu greutate

„Consumate în exces, dulciurile în primul rând înlocuiesc alte alimente, pentru că pur şi simplu taie senzaţia de foame şi copilul nu va mai avea apetit pentru supă, ciorbă, legume, carne, lapte... Aici este efectul imediat“, atenţionează dr. Mihaela Oros. Dacă îi oferim prea frecvent copilului, de multe ori ca recompensă, o ciocolăţică sau prăjituri, el va refuza să mai mănânce şi altceva. Dincolo de asta, consumate pe termen lung, dulciurile pot ajunge să modifice metabolismul. „Metabolismul copiilor este diferit de metabolismul adulţilor: în procesul de creştere, se formează celulele care au încorporate următorul pas pentru multiplicarea şi dezvoltarea lor. Excesul alimentar stimulează acest proces de multiplicare, ceea ce va duce la obezitate“, explică medicul pediatru.

Numărul copiilor cu obezitate este în creştere în toată lumea, inclusiv în România.

„Un studiu desfăşurat anul trecut în România de către Institutul Naţional de Sănătate Publică a arătat că un sfert (26%) din copiii de 8 ani sunt supraponderali sau obezi. Este o proporţie care va creşte în viitor dacă gradul de educare a părinţilor cu privire la nutriţia copiilor rămâne acelaşi“, în opinia medicului Tudor Lucian Pop, secretarul Societăţii Române de Gastroenterologie, Hepatologie şi Nutriţie Pediatrică. Specialistul spune că există diferenţe între băieţi şi fete, fiind mai mulţi băieţi supraponderali sau obezi comparativ cu fetele.

Un aspect care reiese din studiu este că băieţii consumă mult mai puţine fructe decât fetele. Şef de lucrări dr. Tudor Lucian Pop insistă asupra formării obiceiurilor alimentare corecte: „Mesele la ore fixe, trei mese principale şi două gustări ar fi ideal. Alimentele ar trebui să fie diverse, să se pună accent pe fructe şi legume. Părinţii să îşi facă timp pentru a mânca măcar o dată pe zi împreună cu copiii la masă. Şi să nu uităm de puterea exemplului. Copilul care îşi vede frecvent părinţii că mănâncă fructe are toate şansele de a alege un măr în locul dulciurilor din comerţ“.