Contaminarea cu hepatită A apare mai ales vara. Ce este şi cum poate fi prevenită această boală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apa şi săpunul sunt sfinte când vine vorba de igienă şi ne scapă de multe neplăceri
Apa şi săpunul sunt sfinte când vine vorba de igienă şi ne scapă de multe neplăceri

Contaminarea cu virusul hepatitic A apare mai ales vara, în timpul vacanţelor, când tindem să devenim mai neglijenţi în privinţa igienei mâinilor, atrag atenţia medicii infecţionişti.

Gestul banal de a ne spăla pe mâini cu apă şi săpun înainte de a ne aşeza la masă şi după folosirea toaletei ne poate scăpa de multe boli infecţioase şi vizite la spital. Printre bolile infecţioase se numără şi hepatita A, afecţiune care poate părea inofensivă ţinând cont de faptul că nu are nevoie de tratament antiviral, dar care poate lăsa sechele pentru toată viaţa.

Incubaţia virusului durează între 2 şi 6 săptămâni

Virusul hepatitic A se transmite prin circuitul fecal-oral generând focare de boală acută sau chiar epidemii, iar contaminarea apare mai ales vara, în vacanţă pentru că devenim mai neatenţi la igiena mâinilor, potrivit prof.dr. Adrian Streinu-Cercel, medic primar de boli infecţioase, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof.dr. Matei Balş“ din Bucureşti.

Acesta recomandă să respectăm o regulă simplă de civilizaţie şi anume să ne spălăm cu apă şi săpun pe mâini înainte să ne aşezăm la masă şi neapărat după folosirea grupului sanitar.

Perioada de incubaţie a virusului este de 2-6 săptămâni, după care apar simptome: lipsa poftei de mâncare, greţuri, vărsături, icter, dureri în capul pieptului, balonări, dureri musculare, de articulaţii sau de cap, eurpţii pe piele, agitaţie, nervozitate excesivă.

Virusul poate supravieţui în materiile fecale contaminate şi pe suprafeţe exterioare timp de 3-4 ore la temperatura camerei, de aici şi calea de transmitere de la persoană la persoană prin sărut, sex anal sau prin obiecte contaminate.

Virusul afectează şi pancreasul şi căile biliare

Potrivit sursei mai sus citate, în majoritatea cazurilor, evoluţia bolii este blândă ajungându-se la o vindecare totală în 99,9% din cazuri. La fel ca şi celelalte virusuri hepatitice însă şi cel de hepatită A nu rămâne doar la nivelul ficatului, ci migrează şi la nivelul pancreasului şi a căilor biliare, producând daune care pot rămâne pentru tot restul vieţii.

Astfel, după starea acută a bolii, pacienţii pot rămâne cu o intoleranţă la anumite alimente care în mod obişnuit sunt iritante pentru căile biliare ca de exemplu ouăle, smântâna, rântaşurile.

Ar mai fi important de spus că infecţia cu virusul hepatitic A evoluează sever la pacienţii care sunt deja infectaţi cu virus B sau C . La aceştia virusul hepatitic A poate induce forme extrem de severe de boală, unele chiar mortale, prin aşa-zisa formă fulminantă.

Pe lângă prevenţia prin spălarea sistematică a mâinilor, o altă cale recomandată este vaccinarea care oferă, în principiu, protecţie pe viaţă. Se consideră că până la vârsta de 20 de ani circa 90% din oameni au trecut prin infecţia cu virusul hepatitic A.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite