Când imunitatea se atacă pe ea însăşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În bolile autoimune, sistemul imunitar confundă corpul cu un atacator 
venit din exterior, astfel încât 
eliberează autoanticorpi, care atacă celulele sănătoase.
În bolile autoimune, sistemul imunitar confundă corpul cu un atacator venit din exterior, astfel încât eliberează autoanticorpi, care atacă celulele sănătoase.

Menit să ne apere organismul, sistemul imunitar se poate deregla, atacându-şi propriile celule. Astfel, apar bolile autoimune, afecţiuni care, uneori, sunt greu de diagnosticat.

În mod normal, sistemul imunitar apără organismul împotriva agenţilor patogeni de tot felul. Atunci când simte invadatori străini, trimite „o armată de soldaţi“ care să-i atace. La o persoană cu imunitate echilibrată, agresorii exteriori sunt identificaţi cu exactitate şi eliminaţi din corp. În bolile autoimune, sistemul imunitar confundă corpul cu un atacator venit din exterior – articulaţiile, pielea etc.., astfel încât eliberează autoanticorpi, care atacă celulele sănătoase.

Unele boli autoimune atacă doar un organ. De exemplu, în diabetul de tip I, cel mai afectat organ este pancreasul, în timp ce, lupusul eritematos afectează tot corpul.

Statisticile spun că bolile autoimune afectează mai mult femeile decât bărbaţii. De cele mai multe ori, acestea debutează în jurul adolescenţei. Unele boli autoimune (scleroza multiplă sau lupusul) au o bază genetică, dar, totuşi, dată fiind incidenţa tot mai crescută a acestora, specialiştii suspectează că implicat este şi mediul în care trăieşte pacientul, expunerea la chimicale agresive, dieta prea bogată în grăsimi, zahăr.

Cel mai des întâlnite boli autoimune

Diabetul de tip 1

Insulina echilibrează zahărul din sânge, dar în diabetul de tip 1, sistemul imunitar atacă şi distruge celulele producătoare de acest hormon din pancreas.

Artrita reumatoidă

În această boală, sistemul imunitar atacă articulaţiile, provocând înroşirea locală, căldură, tensiune în mişcări.

Psoriazisul

În psoriazis, sunt produse prea multe celule ale pielii care cresc cresc una peste alta şi formează zone „placate“.

Scleroza multiplă

În cadrul bolii, celulele imunitare atacă propriul sistem nervos, lucru care se traduce printr-o comunicare deficitară între corp şi creier. Pe termen lung, scleroza multiplă afectează mersul, pentru că picioarele nu mai ascultă de comenzi.

Află pe Clicksanatate.ro ce alte boli pot apărea când se dereglează imunitatea!

Cât de sănătos este cartoful crud?

Aşa îţi poţi prepara crema de faţă acasă!

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite