Asociația Medici pentru România a devenit membra Alianței europene de sănătate publică EPHA
0Asociația Medici pentru România a devenit membră a EPHA (European Public Health Alliance), una dintre cele mai importante organizații la nivel global, axată pe îmbunătățirea sistemului medical public.

Alianța medicală europeană pentru sănătate publică are 80 de membri și reunește numeroase organizații neguvernamentale din sectorul public de sănătate, cadre medicale, oameni de știință și nu numai. Alianța Medici pentru România este cel mai nou membru.
„Ne simțim cu un pas mai aproape de a aduce schimbări importante pentru sistemul medical din România. Printre planurile pe care le avem ca membri EPHA se numără, înainte de toate, să învățăm de la ceilalți membri și să ne uităm la ce au implementat și au creat aceștia în țările care activează, ca mai apoi să adaptăm și să implementăm, la rândul nostru, ce este de interes pentru România în domeniul sănătății publice. Dacă am mers până acum <<la firul ierbii>> cu majoritatea campaniilor noastre, în viitor vrem să abordăm problemele sistemului medical din țara din perspectivă națională și internațională. Vrem să privim la cum se integrează sistemul de sănătate publică din România în imaginea mai mare, globală, și, astfel, să găsim soluții cu impact care să contribuie la îmbunătățirea acestui sistem”, a spus Alexandru Costache, președintele Asociației Medici pentru România.