Apa cu bicarbonat de sodiu, noua „tendință” în materie de sănătate. Când „poate avea rezultate dezastruoase"
0Adăugarea de bicarbonat de sodiu în apa de consum tinde să devină o „tendință” în materie de sănătate, după ce mulți dintre cei care au încercat soluția au împărtășit pe rețelele sociale că ingredientul le îmbunătățește performanța fizică și nivelul de energie, le ameliorează refluxul gastro-intestinal, plus multe alte beneficii. Specialiștii îndeamnă însă la prudență.
Experții spun că, deși practica poate fi utilă pentru diverse afecțiuni, beneficiile sunt trebuie privite cu precauție din cauza cercetărilor limitate referitoare la efecte, a riscurilor, dar și raportat la starea de sănătate fiecărei persoane în parte, potrivit CNN
Doar pentru că bicarbonatul de sodiu este produs natural nu înseamnă că este sigur să fie ingerat fără reglementări, spune Frances Largeman-Roth, nutriționist dietetician înregistrat și autor al „Everyday Snack Tray".
În primul rând, trebuie punctat că bicarbonatul de sodiu este o substanță alcalină compusă din sodiu, hidrogen, carbon și oxigen, explicăt Grace Derocha,nutriționist dietetician și purtător de cuvânt al Academy of Nutrition and Dietetics, potrivit sursei citate.
Explicația datorită căreia se admite că bicarbonatul de sodiu ar putea fi util pentru probleme precum refluxul acid este legată de efectul de neutralizare a acidului.
Pe scara pH a acidității și alcalinității, orice are un pH mai mic de 7 este acid, în timp ce între 7 și 8 este neutru, iar orice substanță are Un pH între 8 și 14 este alcalină sau bazică.
Dieteticiana Grace Derocha subliniază că intervalul normal de pH pentru corpul uman, măsurat în sânge, este de la 7,35 la 7,45, precizând însă că anumite părți ale corpului și substanțe au propriul lor pH (cum ar fi pH-ul foarte acid al stomacului).
Ingerarea unei cantități prea mari de bicarbonat de sodiu, care are un pH alcalin de aproximativ 8,3, face să apară un dezechilibru.
Ce arată diverse cercetări
Rezistența la efort este cel mai des invocată când vine vorba beneficiile pe care le-ar putea aduce consumul de bicarbonat de sodiu
„Astfel, (beneficiul) ingerării bicarbonatului de sodiu înainte de exercițiu este de a reduce aciditatea în și în jurul mușchilor de lucru, ceea ce poate îmbunătăți performanța în exercițiile de scurtă durată și intensitate ridicată", a explicat, pentru CNN, Dr. Tamara Hew-Butler, fiziolog, profesor asociat de științe ale exercițiilor fizice și sportului la Wayne State University din Detroit.
Există studii care au arătat că ingerarea bicarbonatului de sodiu cu o oră sau două înainte de exercițiu poate îmbunătăți performanța în timpul a 12 minute de activități de intensitate ridicată, cum ar fi ciclismul, alergarea, canotajul, boxul și karate. Dar efectele asupra pH-ului ar putea dureze și până la trei ore, spune Hew-Butler.
Alte cercetări sugerează că bicarbonatul de sodiu poate încetini, de asemenea, progresia bolii renale. Constatările confirmat alte aproximativ 15 studii pe aceeași temă, dintre care unele au sugerat beneficii pentru calculii renali. Totuși, unele studii clinice recente au sugerat contrariul.
Un studiu realizat în 2018 atât pe șobolani, cât și pe oameni, a concluzionat că bicarbonatul de sodiu reduce inflamația (un factor de risc pentru diverse probleme de sănătate, inclusiv bolile de inimă, depresia, boala Alzheimer și altele).
„Cu toate acestea, studiul a durat doar (două) săptămâni, deci nu putem presupune că acest tratament este sigur în timp", a atras atenția Largeman-Roth.
Gestionarea riscurilor
Dată fiind avalanșa de informații și concluziile divergente dar și faptul că fiecare organism are propriile sale limite, dacă intenționați să recurgeți la această practică, cereti părerea unui medic, pentru a vă asigura că sunteți în siguranță.
Specialiștii consultați de CNN avertizează că o aciditate gastrică mai scăzut poate face ca unele medicamente să aibă o durată de acțiune mai lungă sau ar putea să afecteze modul în care acestea funcționează.
Și, deși limita zilnică ideală de sodiu a Asociației Americane a Inimii este de 1.500 miligrame pe zi pentru majoritatea adulților, în special pentru cei cu hipertensiune arterială, și nu mai mult de 2.300 miligrame pe zi, nu există o recomandare universală de dozare, spun experții.
Pentru indigestie, ați putea încerca ¼ linguriță amestecată cu un pahar de apă, spune Largeman-Roth, care nu recomandă cantități mai mari și care insistă pe consultarea anterioară a unui medic.
Studiile de fitness indică între 0,2 și 0,5 grame de bicarbonat de sodiu pe kilogram / corp - ceea ce înseamnă că o persoană care cântărește aproximativ 59 de kilograme, ar putea folosi aproximativ o lingură de bicarbonat de sodiu, însă, în viața reală, mulți sportivi „nu pot digera atât de mult” bicarbonat, spune Largeman-Roth.
Specialista avertizează că un consum exagerat sau pe termen lung de apă cu bicarbonat de sodiu „poate avea rezultate dezastruoase".
Experții semnalează că au existat situații în care oamenii au ajuns la camera de urgență după ce au intrat în ceea ce se numește alcaloză metabolică.
Stomacul poate începe să secrete acid în exces pentru a preveni efectul bicarbonatul de sodiu
Alcaloza poate afecta inima, poate reduce fluxul sanguin către creier, poate provoca confuzie mentală și poate reduce fluxul de oxigen către țesuturile corporale, avertizează experții.
O altă consecință a urmării unor indicații neavizate privind consumul de apă cu bicarbonat este aceea în care stomacul începe să secrete acid în exces pentru a preveni efectele bicarbonatului cu care a fost obișnuit zilnic, potrivit CNN