Cum va fi vremea în luna iunie: temperaturi mai ridicate decât cele obișnuite
0Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni (3 iunie – 1 iulie). Meteorologii anunță că vom avea parte de temperaturi mai ridicate decât cele obișnuite pentru acest interval, mai ales în regiunile sudice.
Săptămâna 03.06.2024 – 10.06.2024
În întreaga țară, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această săptămână, iar în regiunile sudice și sud-estice se va înregistra o abatere termică pozitivă mai accentuată.
Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în extremitatea de nord-vest a țării, iar în celelalte zone vor fi în general deficitare, îndeosebi în zona Carpaților Orientali.
Săptămâna 10.06.2024 – 17.06.2024
Conform meteorologilor, mediile valorilor termice se vor situa peste cele caracteristice perioadei în aproape toată țara, dar cu precădere în regiunile sudice.
Cu excepția extremității de vest, de sud și de sud-est a țării, unde cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele obișnuite, regimul pluviometric va fi excedentar, în special în regiunile nordice și centrale.
Săptămâna 17.06.2024 – 24.06.2024
În toată țara, temperatura medie a aerului se va situa peste cea normală pentru acest interval, însă în special în regiunile sudice.
Regimul pluviometric va fi deficitar în jumătatea de vest a țării, însă în celelalte regiuni cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele obișnuite pentru această perioadă.
Săptămâna 24.06.2024 – 01.07.2024
Temperaturile medii vor fi peste cele caracteristice acestei săptămâni, în toată țara, însă în special în regiunile sudice. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va avea o tendință deficitară în mare parte din țară.