Zece migranți sirieni au încercat să ajungă ilegal în România, ascunși într-un microbuz care transporta termopane VIDEO

0
Publicat:

Polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit, duminică, 10 cetățeni străini, care încercau să intre ilegal în România ascunși, în locașuri special amenajate, într-un microbuz care transporta geamuri termopan din Bulgaria în România.

Poliţiştii de frontieră au găsit că sub geamurile termopan două ascunzișuri Foto: P. F. R.
Poliţiştii de frontieră au găsit că sub geamurile termopan două ascunzișuri Foto: P. F. R.

"n data de 13.11.2022, în jurul orei 01.25, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu,pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean bulgar, în vârstă de 35 de ani, care conducea un microbuz. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, geamuri termopan din Bulgaria pentru o societate din România", transmite Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.

După verificarea exterioară a mijlocului de transport poliţiştii de frontieră au constatat că sub geamurile termopan sunt două locașuri special amenajate. Astfel, au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, descoperind ascunse acolo opt persoane de sex masculin și două persoane de sex feminin.

Asupra celor zece persoane nu au fost însă găsite documente de identitate, dar acestea au declarat că sunt cetăţeni sirieni, cu vârste cuprinse între 12 și 35 de ani.

Conform protocolului româno-bulgar la frontieră, cetăţenii sirieni şi mijlocul de transport au fost preluaţi de către autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.  

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite