VIDEO Premieră juridică: dreptate de la CEDO pentru un tânăr care a murit abandonat într-un spital de psihiatrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Între anii 2003-2004, aproape 100 de pacienţi internaţi la Poiana Mare au decedat subit FOTO Adevărul
Între anii 2003-2004, aproape 100 de pacienţi internaţi la Poiana Mare au decedat subit FOTO Adevărul

Săptămâna viitoare, CEDO va decide dacă va admite spre judecare cazul unui tânăr român de 19 ani care a murit la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare şi care este reprezentat acum de un ONG.

Un ONG din România este pe cale să creeze un precedent la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ) a înaintat dosarul lui Valentin Cîmpeanu (un tânăr care a murit abandonat într-un spital de boli mintale – n.r.) contra României la CEDO, prin aceasta ridicând în premieră problema accesului la justiţie a persoanelor cu dizabilităţi mintale închise în instituţii medicale sau sociale şi care nu au un reprezentant legal. 

Este primul caz de acest fel care ajunge pe masa judecătorilor, iar pe 4 septembrie va avea loc audierea. CRJ a solicitat Curţii să-şi adapteze criteriile de admisibilitate, astfel încât să permită ONG-urilor pentru drepturile omului să reprezinte drepturile persoanelor închise în instituţii.

Dacă pe 4 septembrie CEDO va admite spre judecare cazul, atunci orice ONG pentru drepturile omului din Europa s-ar putea adresa CEDO în numele oricărei persoane vulnerabile, lipsită de apărare şi închisă într-o instituţie socială, medicală a statului. 

România are 16.000 de cetăţeni instituţionalizaţi 

În total, în România, peste 16.000 de români sunt instituţionalizaţi, potrivit specialiştilor Centrului pentru Resurse Juridice (CRJ). Din aceştia, 8.000 sunt copii care stau în centrele de plasament până la vârsta de 18 ani şi care, ulterior, riscă să ajungă în spitale de psihiatrie de maximă siguranţă.

„Această speţă deschide  portiţe pentru o întreagă categorie de astfel de cazuri. Oamenii instituţionalizaţi sunt oameni invizibili care, printr-o decizie favorabilă ar putea deveni oarecum vizibili. Ar deschide calea unor dosare din urmă, pentru că Valentin Cîmpeanu nu a fost singura victimă a sistemului”, a declarat avocatul Constantin Cojocariu. 

Cazul lui Valentin a şocat România 

Valentin Cîmpeanu, un copil abandonat la naştere, seropozitiv şi cu dizabilităţi intelectuale, şi-a petrecut întreaga viaţă în instituţiile statului, după ce a fost nevoit să părăsească orfelinatul la vârsta majoratului şi nicio instituţie nu şi-a asumat responsabilitatea îngrijirii sale. Pe 13 februarie 2004, când abia împlinise 19 ani, Valentin a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare unde a fost găsit de reprezentanţii Centrului pentru Resurse Juridice, organizaţie neguvernamentală care avea dreptul să efectueze controale inopinate în instituţiile cu profil psihiatric. 

„Era izolat, închis singur într-un depozit întunecos şi pe jumătate dezbrăcat. 

Cântărea cel mult 45 de kilograme. Deşi era bolnav, nu primea niciun tratament. În plus, nimeni nu voia să îl atingă”, îşi aminteşte Georgiana Pascu, manager de proiect la CRJ. 

De altfel, la foarte scurt timp de la acest control, Valentin s-a stins din viaţă. „ În acea perioadă, aproape 100 de pacienţi internaţi la Poiana Mare au decedat subit, fie de hipotermie, fie de subnutriţie”, a explicat şi Georgiana Iorgulescu, preşedintele CRJ.

Sistem deficitar de protecţie socială

O mare problemă în România e faptul că sistemul de protecţie socială are numeroase deficienţe, mai ales în ceea ce priveşte categoria persoanelor vulnerabile, categorie din care făcea parte şi Valentin Câmpeanu.

„Copiii pot fi închişi în instituţii, ulterior fiind lăsaţi în grija cui o vrea. Reprezentantul legal al acestor copii este preşedintele Consiliului Judeţean, care este şi ordonator de credite, adică vorbim de un conflict de interese. De altfel, viaţa în astfel de instituţii nu sporeşte calitatea vieţii acestor persoane, tocmai de aceea este nevoie de o mai mare implicare a comunităţii şi de mai mult suport”, a conchis Georgiana Pascu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite