VIDEO O nouă imagine cu bărbatul care a agresat sexual doi copii într-un lift. Psiholog, despre motivul pentru care nu au curaj copiii să raporteze abuzurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii cer sprijinul bucureştenilor pentru a-l captura pe bărbatul din imagini
Poliţiştii cer sprijinul bucureştenilor pentru a-l captura pe bărbatul din imagini

Bărbatul care a agresat sexual doi copii într-un bloc din cartierul Drumul Taberei din Capitală este căutat în continuare de oamenii legii. Aceştia au deschis un dosar penal pentru agresiune sexuală, instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.

Poliţiştii au identificat şi alte camere de supraveghere şi au vizionat imaginile, făcând apel la cei care îl recunosc să apeleze prin sistem 112 poliţia sau să se adreseze celei mai apropiate secţii. 

Specialiştii spun că micuţii vor fi traumatizaţi pe viaţă şi că au nevoie de consiliere psihologică. Victime cad, de cele mai multe ori, fetele, asta în condiţiile în care abuzatorii sunt de regulă de sex masculin. Dar ce au remarcat psihologii e faptul că aceste cazuri de pedofilie au înregistrat o creştere nu doar la nivel mondial ci şi în România.

„Abuzul sexual îl include şi pe cel fizic şi pe cel emoţional, e forma cea mai gravă. La noi copiii nu prea au curajul să raporteze pentru că de cele mai multe ori nu sunt crezuţi. Am lucrat cu mulţi copii abuzaţi în ultimii ani iar prima lor problemă era că le era teamă să spună cuiva. Problema e cu atât mai mare cu cât copilul nu poate să meargă să îi spună mamei că a fost abuzat de tată sau de tatăl vitreg”, a explicat, pentru „Adevărul”, Daniela Gheorghe, psiholog şi director al Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC),  precizând că fiecare copil se recuperează în ritmul lui.

Colaj pedofil

Semnele abuzului sunt aceleaşi în fiecare ţară

„Foarte multe depind de cercul de sprijin, dacă acel copil a spus cuiva şi a fost imediat crezut îşi revine mai repede. Dacă nu a spus, atunci trauma este dublă pentru că nu are nici oameni de încredere, este şi abuzat, adică suferă de două ori. Suferă şi un abandon şi un abuz”, a spus psihologul. „Autorităţile publice n-au considerat că lupta împotriva abuzului sexual e o prioritate. Semnele abuzului sunt aceleaşi în fiecare ţară”, a conchis specialistul.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 20% din fete şi 8% din băieţi au fost abuzaţi sexual în ultimul an. Cifrele sunt departe însă de realitate, susţin specialiştii, care consideră că raportările nu sunt cele mai exacte, tocmai din cauza faptului că, cel mai adesea, abuzul sexual se petrece chiar în familie. 

Ce acuzaţii i se aduc bărbatului

Bărbatul căutat de Poliţia Capitalei este acuzat că ar fi agresat, în cursul dimineţii de vineri, doi copii - de 5, respectiv de 9 ani, în liftul unui bloc situat în Drumul Taberei. Cei doi fraţi, o fetiţă şi un băieţel, au plecat de dimineaţă de acasă la o prietenă, care locuia aproape, la o distanţă de două străzi. Cei mici erau neînsoţiţi.

Ajunşi la blocul prietenei, în momentul în care au intrat în lift, a intrat cu ei şi un bărbat. Potrivit imaginilor înregistrate de camera de supraveghere, omul s-a apropiat de cei doi fraţi, i-a pipăit şi chiar i-a sărutat. Copiii au relatat cele întâmplate în momentul în care au ajuns acasă, părinţii celor doi făcând imediat plângere la Poliţie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite