VIDEO Dan Puric: "Comunismul nu a fost o istorie. E un vid în care s-a făcut un experiment"
0
Actorul, regizorul şi oratorul Dan Puric a fost invitat „La masa Adevărului", unde a vorbit despre spiritul românului, fenomenul de involuţie provocat de criza financiară, dar şi de vidul comunismului, o perioadă în care, spune el, s-a făcut un experiment.
Citiţi şi: VIDEO Dan Puric: „Dacă ne pierdem simţul umorului, ieşim din istorie"
Domnul Mihai Manoilescu, o conştiinţă genială, a spus că românul are suflet dar, are şi spirit. Din punct de vedere al sufetului este conservator, fatalist şi tradiţionalist. Dar, din punct de vedere al spiritului este cel mai vioi; este de o repeziciune...e un paradox românul ăsta, el nu se sincronizează, cum zicea Eugen Lovinescu, el tractează, la un moment dat, spiritul european. Atunci, cum este posibil, d-le, la 70% analfabeţi apare Spiru Haret.
Criza financiară în România este total diferită de cea din Bulgaria, Ungaria sau SUA, pe când ăştia vor să o generalizeze. Ei ne fac criza, ei ne dau şi reţete anticriză. Este o escrocherie, asta este clar. Se ştie că este una dintre cele mai mari escrocherii, nici nu trebuie să insităm pe ea. Diagnosticul l-am pus, într-adevăr, este un fenomen de involuţie. Dar, nu e numai al României. Europa Occidentală politică pluteşte într-o mediocritate şi, poate, şi într-o mediocritate de gândire.
Eu mi-am dat seama să suntem trădaţi a doua oară, când am văzut , în '92, ceva sinistru. Era o echipă a BBC într-un sat de ţigani şi-i ntreba cât au fost ei de umiliţi pe vreme regimului comunist. Satul acela era un sat care atacase trenul de două ori. Nu s-a dus BBC-ul la Corneliu Coposu sau la Petre Ţuţea. Comunismul nu a fost o istorie. E un vid, e o ieşire alăturea de istorie în care s-a făcut un experiment. Conştiinţa nu trebuie echivalată cu morala.
Nu numai prăbuşirea economică, nu asta e importantă, ci prăbuşirea factorului uman. Degradarea. Sufletul românesc a suferit o lovitură uriaşă. Acum, în România nu mai există încredere între oameni. Este o stare de degradare. Eu o văd ca pe o involuţie. Ştii, în „Principia Mathematica", Newton creează noţiunea aceasta de timp absolut, de trecut, de viitor, de prezent. Această noţiune a dispărut azi. Sunt realităţi paralele. Odată cu realitatea României mai este o clasă politică, virală, care macină totul. Ei sunt într-o realitate paralelă care, culmea!, ne costă pe noi.























































