UPDATE Un tramvai a deraiat în zona Rahova, după ce s-a rupt în două. Partea din spate a fost ridicată de echipajele de intervenţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tramvaiul deraiat s-a rupt în două FOTO captură RTV
Tramvaiul deraiat s-a rupt în două FOTO captură RTV

Un tramvai a deraiat, vineri, în cartierul Rahova din Capitală, în momentul în care încerca să vireze. Reprezentanţii Poliţiei Rutiere spun că nicio persoană nu a fost rănită.

UPDATE 16.00 Circulaţia tramvaielor 8, 23 şi 32 din Capitală a fost reluată după aproape patru ore de la accidentul în care un tramvai al liniei 23 a deraiat în sectorul 5, pe sensul dinspre Calea Rahovei spre Calea Ferentari.

UPDATE 13.00 Andrei Codău a declarat, pentru adevarul.ro, că în următoarele minute va fi ridicată şi partea din faţă a tramvaiului. „Aproximăm că în circa 20 de minute totul se va încheia şi a doua parte a tramvaiului va fi luată de echipeje“, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere.

UPDATE 12.25  În urmă cu câteva minute, partea din spate a tramvaiului a fost ridicată de echipajele de intervenţie ajunse la faţa locului, iar circulaţia spre Calea Rahovei a fost reluată. „Tramvaiul 32 merge în acest moment. Rămâne de văzut cum va fi ridicată partea din faţă a tramvaiului, pentru că aici situaţie e mai complicată“, a precizat purtătorul de cuvânt al Polţiei Rutiere, Andrei Codău.

UPDATE 12.08 „Echipajele trimise de RATB acţionează cu prioritate pentru degajarea căii de rulare de pe Calea Rahovei, acolo unde circulă tramvaiele liniei 32 şi unde fluxul de călători este mai mare, iar ulterior vom elibera şi linia care circulă pe Calea Ferentari“, a declarat, pentru Mediafax, Constantin Tobescu, purtătorul de cuvânt al RATB.

De asemenea, Tobescu a mai spus că circulaţia tramvaielor 32, 23 şi 8 este blocată.

UPDATE 11.48 Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere, Andrei Codău, a declarat, pentru adevarul.ro, că tramvaiul a deraiat în momentul în care a încercat să vireze la stânga, spre Ferentari. „Este vorba despre un tramvai mai vechi. Practic, s-a rupt în două. Nu a fost nicio persoană rănită“, a precizat Codău.

Tramvaiul care a deraiat aparţine liniei 23, iar în acest moment la faţa locului sunt mai multe echipaje care încearcă să stabilească împrejurările incidentului. În timpul accidentului, nicio persoană nu a fost rănită. 

Circulaţia tramvaielor este blocată în zona Calea Rahovei şi Ferentari, iar reprezentanţii RATB au anunţat că au introdus două linii navetă de autobuze, care să preia fluxul de călători din zonă.

Ştire în curs de actualizare

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite