UPDATE Adrian Năstase ar putea ieşi din închisoare peste trei luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Năstase a fost condamnat în dosarul „Zambaccian” la patru ani de închisoare” Foto Mediafax
Adrian Năstase a fost condamnat în dosarul „Zambaccian” la patru ani de închisoare” Foto Mediafax

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis ca Adrian Năstase să stea 4 ani după gratii. Asta după ce au analizat cererea de contopire a pedepselor primite de fostul premier în dosarele „Zambaccian“ şi „Trofeul calităţii“. Însă, după scăderea perioadelor pe care fostul premier le-a petrecut deja în spatele gratiilor, acesta ar mai avea de executat doar trei luni de închisoare până când va putea solicita eliberarea condiţionată.

UPDATE Instanţa Tribunalului Bucureşti care a judecat astăzi comasarea pedepselor de patru ani şi, respectiv, de doi ani de închisoare primite de Adrian Năstase în dosarele "Zambaccian" şi "Trofeul Calităţii" a respins astfel cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de aplicare a unui spor de pedeapsă de un an.

Concret, judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis, joi, ca Adrian Năstase să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv, cea de patru ani de închisoare, fără a-i aplica un spor de pedeapsă, după comasarea condamnărilor primite de fostul premier.

Prin decizia de joi, instanţa a decis să scadă din pedeapsa de patru ani perioada în care Năstase a stat în penitenciar, respectiv din 20 iunie 2012 până în 18 martie 2013 şi din 6 ianuarie până în prezent. Mai mult, fostul premier va executa, potrivit vechiului cod Penal, care îi este mai favorabil, doar o treime din pedeapsă. Astfel, Adrian Năstase ar putea solicita eliberarea condiţionată peste trei luni de zile.

Totodată, Tribunalul Bucureşti a dispus ca, după terminarea executării pedepsei, Năstase să aibă mai multe interdicţii, pe o perioadă de cinci ani.

Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată de procurori la Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorii au cerut un an în plus

Procurorii anticorupţie au cerut luni acordarea unui spor de pedeapsă de un an pentru Adrian Năstase. 

Avocaţii fostului premier au precizat că pedeapsa de patru ani este suficientă pentru infracţiunile de care este acuzat fostul premier. 

Fostul premier a cerut instanţei să ţină cont de faptul că, după şase ani de anchetă, a fost achitat în dosarul „Mătuşa Tamara".

„Justiţia mi-a oferit un concept de moarte civilă. M-am gândit, la un moment dat, să renunţ la cetăţenia română, însă am înţeles că nu pot face o asemenea cerere fiind în detenţie", a spus Năstase, în ultimul cuvânt.

Avocaţii apărării au depus la instanţă CV-ul lui Adrian Năstase pentru a demonstra faptul că fostul premier nu are nevoie de un sport de pedeapsă pentru a fi reeducat. 

Apărătorii fostului premier au punctat faptul că în dosarele „Trofeul calităţii" şi „Zambaccian", condamnările au fost orientate către minimum de pedeapsă pentru faptele de care Adrian Năstase a fost acuzat de procurori.

Avocaţii lui Năstase au vorbit în faţa instanţei şi despre profilul socio-moral al fostului premier, arătând că el a executat deja 266 de zile din pedeapsa de doi ani de închisoare primită în dosarul „Trofeul calităţii", astfel că scopul pedepsei a fost îndeplinit.

Tribunalul Bucureşti urmează să ia o decizie în acest caz pe 8 mai, dată până când magistraţii speră să fie redactată şi motivarea condamnării din dosarul „Zambaccian”.

Adrian Năstase a solicitat instanţei ca, în cazul în care nici până la termenul de astăzi Tribunalul Bucureşti nu va primi motivarea, să fie judecat pe minuta deciziei.

Năstase poate primi spor de pedeapsă

Magistraţii Tribunalului Bucureşti îi pot aplica fostul premier un spor de pedeapsă în urma contopirii celor două pedepse.

Adrian Năstase a fost condamnat, pe 6 ianuarie, la 4 ani de închisoare cu executare pentru şantaj şi luare de mită. Aceeaşi pedeapsă a primit-o şi fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Irina Jianu. Aceasta a fost găsită vinovată de spălare de bani.

Singura care a fost condamnată la închisoare cu suspendare este Daniela Năstase, soţia fostului premier. Pentru aceasta instanţa a păstrat sentinţa dată de completul de trei judecători şi anume trei ani de închisoare cu suspendare pentru "participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală". Instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de opt ani.

De asemenea, completul de cinci judecători a decis ca soţilor Năstase să le fie confiscaţi 1.824.303,72 lei. Irinei Jianu i se vor lua 80.489 de dolari şi 500 de euro. În plus, fiecare dintre cei trei condamnaţi este nevoit să achite 20.000 de lei, bani ce reprezintă cheltuieli judiciare.

Instanţa l-a mai condamnat pe Adrian Năstase la cinci ani interzicerea unor drepturi, după executarea pedepsei cu închisoarea, respectiv: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

În dosarul „Trofeul calităţii”, fostul premier a fost condamnat definitiv, pe 20 iunie 2012, de către Curtea Supremă la doi ani de închisoare cu executare  Atunci, Năstase a fost găsit vinovat în legãturã cu strângerea de fonduri pentru campania electoralã din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD. 

Pe 18 martie 2013 acesta a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Jilava unde a fost încarcerat.

Pe aceeaşi temă:

Inspecţia Judiciară a CSM: „Declaraţiile lui Traian Băsescu referitoare la Adrian Năstase nu au afectat independenţa justiţiei”

Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu referitoare la Adrian Năstase, făcute pe 6 ianuarie, înainte ca fostul prim ministru să fie condamnat în dosarul "Zambaccian", nu au afectat independenţa justiţiei. Aşa arată raportului Inspecţiei Judiciare, ce a fost prezentat astăzi, în Plenul CSM. Plenul şi-a însuşit raportul.

Năstase, înaintea sentinţei în dosarul „Zambaccian”: „Un singur om curajos constituie o majoritate”

Fostul premier Adrian Năstase, care aşteaptă luni decizia definitivă în dosarul “Zambaccian”, a publicat pe blogul personal un text în care anunţă că a revenit acasă şi îşi exprimă incertitudinea cu privire la ce l-ar putea aştepta în 2014.

Dosarul Zambaccian. Adrian Năstase: „Nu-i urez nimic lui Băsescu. Va avea ceea ce merită”

Fostul premier Adrian Năstase şi soţia sa s-au prezentat, luni, din nou în faţa instanţei Curţii Supreme, unde are loc un nou termen al recursului din dosarul Zambaccian. Magistraţii urmează să o audieze pe Dana Năstase, după ce, la termenul trecut, aceasta a solicitat o amânare pe motiv că nu se simte bine. În martie 2012, Năstase şi soţia lui au fost condamnaţi în acest dosar la trei ani de închisoare cu suspendare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite