Una din victimele „Șacalului”, ucisă în timp ce criminalul vorbea la telefon cu un polițist. Denisa putea fi salvată
0Denisa, tânăra din Timişoara găsită moartă în judeţul Constanţa la sfârşitul verii trecute a fost ucisă în timp ce principalul suspect, Şacalul, era interceptat de anchetatori.

Neculai Mitrea, zis „Șacalul”, suspect în cazul dublei-crime de la Constanța, avea telefonul ascultat după ce ADN-ul său a fost găsit sub unghiile primei victime.
Poliţiştii i-au auzit şi vocea celei de-a doua victime, Denisa, ademenită în apartamentul în care Şacalul locuia în Năvodari. De asemenea, au auzit şi când se certa cu Şacalul din cauza banilor dar şi când i-a fost mutat cadavrul din apartament, după două zile.
Potrivit Antena3, poliţiştii care-i ascultau mobilul au interceptatt şi un coleg poliţist, în timp ce-l ajuta pe individ.
”Poliţist: - Alo!
Şacalu': - Să trăiți, domn G! Mă scuzați pentru deranj!
Poliţist: - Salut!
Şacalu': - Am sunat-o p-asta și nu răspunde... I-am dat, cred că patruzeci de apeluri până acum... Cum aș...? Cum am putea să facem?
Poliţist: - Ă…Băi, băiat! Eu nu mai pot să te aștept, mânca-ți-aș gura ta!
Şacalu': - Știu, știu! Știu, știu, vă cred! Deja am întârziat prea mult. Știu! Dar mă gândeam la o variantă dacă... nu știu!
Poliţist: - Ă... da! Nu vorbesc la telefon..
Şacalu': - Nu, nu, nu! Dacă aș vorbi eu cu omul ăsta, de exemplu... și să-mi... (n.l.- neinteligibil)
Poliţist: - Băi, băiatule! Tu n-auzi că nu vorbesc la telefon eu prostiile tale din cap!?”, se arată în interceptări.
Polițistul este de la Poliţia Oraşului Năvodari și apare în mai multe interceptări rugându-l pe Neculai Mitrea să vină să rezolve cu dosarul, după un accident anterior, cu fugă de la locul faptei, fapt pentru care s-a ales cu control judiciar.
”Din interceptări reiese că planul lui Mitrea şi al poliţistului era să tocmească o altă persoană care să ia fapta Şacalului. Daca polițistul si ar fi făcut treaba si ar fi înregistrat dosarul ar fi putut cere arestarea preventiva. Cu un asemenea istoric erau slabe șanse ca judecătorii să nu o admită. Aşa, poate că Denisa ar fi fost acum in viață”, scrie antena3.ro.
”Cea de-a doua victimă a fost omorâtă cu poliția la telefon, iar făptașul a fost prins după un interval neașteptat de mare de timp, atunci când a produs un accident, chiar cu mașina furată.
Tot din interceptări, în dimineața zilei de 27.08.2024, ora 09:17, în cadrul unui conflict cu victima legat de plata sumei de bani datorată pentru prestație, făptuitorul a simulat că vorbește la telefon cu o persoană căreia i-a cerut să meargă la bancomat pentru a retrage o sumă de bani. Pe fundal, se auzea vociferând victima, ceea ce demonstrează că la ora respectivă era încă în viață”, potrivit avocatului Adrian Cuculis.
Denisa a fost ucisă în aceeaşi zi. Suspectul şi femeia care-l găzduia i-au ţinut cadavrul în apartament două zile, apoi l-au cărat cu maşina şi l-au aruncat pe un câmp. Inclusiv acest lucru se aude pe interceptări.
Neculai Mitrea, femeia care l-a ajutat şi fiul cel mare al acesteia au fost toţi trimişi în judecată.