Un viceprimar român a fost arestat de Interpol pentru fraude comise în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viceprimarul Dorin Racu, dintr-o comună din Caraș-Severin, a fost ridicat de Interpol, în data de 3 februarie, fiind căutat, de mai mulți ani, de Departamentul de Justiție al Statelor Unite. Politicianul PNL ar fi comis fraude, alături de alți complici. Valoarea totală a pagubelor se ridică la peste un milion de dolari.

Viceprimarul Dorin Racu, dat în urmărire prin Interpol
Viceprimarul Dorin Racu, dat în urmărire prin Interpol

Polițiștii Interpol au mers, vineri, în comuna Vărădia din județul Caraș-Severin, loc de unde l-au săltat pe viceprimarul Dorin Racu. Acesta fusese eliberat condiționat în Statele Unite, moment în care a fugit și „s-a ascuns” în România, iar de câțiva ani buni, fusese dat în urmărire internațională.

Dorin Racu, acuzat de comitera mai multor infracțiuni

Potrivit Biroul Procurorului General din Louisiana, Dorin Racu a fost arestat de Departamentul de Homeland Security, pe data de 18 august 2014. Viceprimarului i-au fost aduse acuzații de: furt de identitate, posesie de bunuri furate, furt calificat, fals, spălare de bani și opunere de rezistență la arestare.

Împreună cu alți complici, Racu ar fi păgubit sute de americani, în principal din statul Louisiana, dar și din alte state, printr-o schemă financiară pe site-uri de anunțuri precum Craiglist sau Ebay. A fost eliberat condiționat înainte de proces, ocazie cu care a dispărut în România, fiind singurul fugar din grup.

Acuzațiie aduse politicianului PNL
Acuzațiie aduse politicianului PNL

Dorin Racu se află în mod ilegal în străinătate și are legături cu sud-estul regiunii Louisiana, California și New York. Istoricul penal al lui Dorin Racu este format din: furt de identitate, deținere de bunuri furate, fals, spălare de bani și opunere de rezistenţă în fata unui ofițer., a transmis Biroul Procurorului General din Louisiana.

Dorin Racu a fost ales consilier din partea PNL în 2020, iar apoi a devenit viceprimar, în comuna Vărădia.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite