Un șofer român a ucis doi oameni în Italia: TIR-ul pe care îl conducea s-a răsturnat peste o ambulanță

0
Publicat:

Un șofer român, în vârstă de 30 de ani, este acuzat de producerea unui accident în Italia, între Ancona și Falconara, la ieșirea de pe autostrada SS76, în urma căruia două persoane au murit.

Două persoane au murit în urma accidentului produs de un șofer român Foto:  Il Matino
Două persoane au murit în urma accidentului produs de un șofer român Foto: Il Matino

Containerul transportat de camionul condus de șoferul român s-a răsturnat exact în momentul în care s-a intersectat cu o ambulanța, care a fost zdrobită. În accident a mai fost implicat și un autoturism care circula în spatele ambulanței.

Potritiv publicației Cronache Ancona, în urma evenimentului rutier, șoferul de 27 de ani al ambulanței, voluntar la Cucea Roșie din Senigallia, și un pacient de 83 de ani, care era transportat la spitalul regional, au decedat. Un alt voluntar în vârstă de 59 de ani aflat în ambulanță a fost grav rănit și necesită peste 40 de zile de îngrijiri medicale. Șoferul autoturismului BMW-ului a suferit răni ușoare, iar șoferul român considerat vinovat de producerea accidentului a scăpat nevătămat.

Ambulanța a fost zdrobită Foto:  Il Matino
Ambulanța a fost zdrobită Foto: Il Matino

Șoferul român este acuzat de ucidere din culpă. Poliția rutieră din Ancona va reconstitui modul în care a fost poziționată încărcătura în containere și va verifica viteza și timpul de condus.

Șoferul a fost testat negativ la alcool și droguri

Anchetatorii au stabilit că TIR-ul transporta o încărcătură de fân cu destinația Abu Dhabi. Containerul s-a răsturnat în apropierea rampei SS76, la ieșirea de la poarta de taxare de pe A14 din Chiaravalle, ajungând peste ambulanța care se deplasa din sens opus. Pe rampa pe care s-a produs accidentul, viteza maximă legală e de 40 km/ h.

Cercetările vor stabili dacă marfa a fost transportată în mod corespunzător și dacă autocamionul era conform standardelor. Șoferului camionului, care a fost testat negativ la alcool și droguri.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite