Breaking Un bărbat drogat a încercat să lovească poarta Ambasadei Rusiei din București cu mașina. Jandarmii au intervenit rapid

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 53 de ani, cu permisul suspendat și aflat sub influența drogurilor, a încercat să lovească poarta de acces a Ambasadei Rusiei din București. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 03:00, pe Șoseaua Kiseleff, la doar câteva sute de metri de Piața Victoriei. 

Un bărbat drogat a încercat să lovească poarta Ambasadei Rusiei din București FOTO: Arhivă
Un bărbat drogat a încercat să lovească poarta Ambasadei Rusiei din București FOTO: Arhivă

Potrivit Jandarmeriei Capitalei, bărbatul „a încercat să lovească cu mașina poarta de acces auto a unui obiectiv diplomatic din sectorul 1 al Capitalei”. Jandarmul aflat în postul de pază a reacționat prompt, somând șoferul și reușind să-l oprească înainte să producă pagube.

Ulterior, a solicitat sprijin, iar în scurt timp, la fața locului au ajuns două echipaje de jandarmerie și unul de intervenție antiteroristă din cadrul SRI”, se arată în comunicatul instituției, citat de Agerpres

La vederea forțelor de intervenție, bărbatul a încercat să fugă, dar a fost rapid blocat. „La somațiile acestora, bărbatul a coborât din autovehicul și a fost imobilizat”, precizează Jandarmeria Capitalei.

Test pozitiv la două droguri

După ce a fost reținut, bărbatul a fost preluat de un echipaj al Poliției Rutiere. În urma verificărilor, s-a constatat că acesta avea permisul de conducere suspendat și consumase droguri.

„Rezultatul testului a indicat prezența a două substanțe interzise – benzodiazepină și amfetamină”, a transmis Jandarmeria Capitalei.

Suspectul a fost condus la Institutul Național de Medicină Legală (INML) pentru recoltarea probelor biologice, apoi la sediul Brigăzii Rutiere, pentru verificări suplimentare și dispunerea măsurilor legale.

Nicio victimă, niciun risc pentru securitatea ambasadei

Autoritățile au precizat că „securitatea obiectivului diplomatic nu a fost pusă în pericol și nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale importante”.

Bărbatul urmează să fie reținut pentru 24 de ore și prezentat instanței de judecată. Ancheta continuă pentru a se stabili motivele gestului și dacă acesta a fost premeditat.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite