Elena Udrea a ieșit din închisoarea pentru câteva ore. Care a fost motivul

0
Publicat:

Fostei ministre Elena Udrea i-a fost permisă părăsirea închisorii pentru câteva ore, astfel încât să se poată întâlni cu fiica sa, în vârstă de doar cinci ani. Udrea execută o pedeapsă de șase ani.

Elena Udrea, fostă ministră a Dezvoltării FOTO Inquam Photos
Elena Udrea, fostă ministră a Dezvoltării FOTO Inquam Photos

Elena Udrea a obținut permisie și a ieșit din penitenciar vineri, de Sfânta Maria, pentru a-și vedea fiica. Nu a putut fi alături de chiar de ziua ei de naștere, însă au recuperat când i s-a permis acest lucru. Au stat împreună trei ore la Mănăstirea Ghiughiu. Eva s-a jucat în aer liber alături de mama ei și nu a scăpat-o din priviri nicio secundă. S-a bucurat mult de prezența celei care i-a dat viață”, potrivit România TV.

În urmă cu câteva zile, fosta ministră publica un lung mesaj despre faptul că nu i-ar fi permisă ieșirea pentru câteva ore din închisoare. 

Este al doilea an în care solicit sa mi se acorde permisie măcar de 24 de ore pentru a fi acasă de ziua de naștere a fetiței mele, care luna aceasta împlinește 5 anisori, dar mi se refuza acest drept.​​Desi legea prevede posibilitatea ca deținuții sa meargă acasă pentru 10-30 de zile anual, tocmai pentru ca menținerea legăturii cu familia s-a dovedit esențială în reabilitarea celor care executa o pedeapsa cu închisoarea, în practica aceasta posibilitatea este aproape inexistenta”, scria Elena Udrea, pe Facebook, în urmă cu o săptămână. 

​„Conducerile penitenciarelor, pornind chiar de la vârful ANP, din incompetenta sau comoditate, refuza sa acorde aceste permisii, iar avocatul poporului Renate Weber se face ca nu vede cum legea este incalcata si nu se respecta dreput legal la permisii! Situația este cu atât mai gravă la Targsor, singurul penitenciar de femei, unde deținutele sunt majoritar mame de copii minori, care au cea mai mare nevoie de prezenta mamei acasă, chiar și doar pentru câteva zile”, mai puncta fosta ministră. 

Șase ani de închisoare pentru Gala Bute

Elena Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”. 

„Cu majoritate, Respinge, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi condamnaţii Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe şi Obreja Rudel împotriva deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 2303/1/2017. (..) Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 aprilie 2022”, este decizia instanţei.

Elena Udrea fusese condamnată de magistraţii Curţii Supreme la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute”, în care a fost acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu. După condamnare, aceasta a fugit din ţară. Udrea a fost reținută de autoritățile bulgare, care au extrădat-o în România.

Elena Udrea se confruntă și cu noi probleme în Justiție. DNA a făcut recurs în casație în dosarul privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009, în care erau cercetate, printre alții, Elena Udrea și Ioana Băsescu, au declarat surse judiciare pentru „Adevărul”. Măsura vine după o decizie a CJUE privind prescripția. Instanța supremă constatase, pe 11 iulie, că faptele de care erau acuzate Elena Udrea și Ioana Băsescu în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009 s-au prescris. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite