Video Turist de 90 de ani, țepuit de un taximetrist român la aeroport. Suma incredibilă plătită pentru o cursă cu mașina care a trebuit împinsă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nigerianul a aterizat vineri pe Aeroportul „Henri Coandă” din București și a luat un taxi până la un hotel din centrul Capitalei.

Poliția îl cercetează pe taximetrist FOTO captură video
Poliția îl cercetează pe taximetrist FOTO captură video

Polițiștii din cadrul Serviciului Poliție Transporturi Aeroport „Henri Coandă” s-au sesizat din oficiu într-un caz de înșelăciune, care a avut loc în zona Aeroportului Internațional din București.

Potrivit acestora, un cetățean nigerian în vârstă de 90 de ani, care a aterizat după miezul nopții în București, s-a urcat într-un taxi din fața terminalului de sosiri, cu destinația către un hotel din centrul Capitalei.

Mașina, o Dacia Logan, nu era nici ea în cea mai bună stare tehnică, mai mulți colegi de-ai taximetristului fiind nevoiți să împingă ”la căruță” până să pornească. 

La finalul cursei, taximetristul s-a gândit să profite de pe urma bătrânului de culoare și i-ar fi solicitat și încasat, prin intermediul aparatui POS, aproximativ 400 de euro, reprezentând contravaloarea cursei.

”În urma cercetărilor efectuate, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat, în vârstă de 43 de ani, cetățean român. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. Bărbatul a fost condus la audieri, urmând a fi dispuse măsuri legale”, potrivit Poliției.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite