Trei medalii de bronz pentru România la Olimpiada Internaţională de Biologie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii români au câştigat trei medalii de bronz la Olimpiada Internaţională de Biologie, desfăşurată Elveţia, la Berna, performanţa fiind similară celei realizate la ediţia de anul trecut a competiţiei, informează Ministerul Educaţiei.

Cei trei medaliaţi sunt Oana Elena Băran (de la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti), Vlad Coşoreanu (Liceul Teoretic "Ovidius" din Constanţa) şi Cristian Alexandru Bolunduţ (Liceul de Informatică "Tiberiu Popoviciu" din Cluj-Napoca), câştigător al unei medalii bronz şi la ediţia precedentă, precizează sursa citată.

Olimpiada Internaţională de Biologie, aflată la a 24-a ediţie, a reunit 240 de concurenţi din 60 de ţări, în perioada 14-20 iulie.

Olimpicii români revin în ţară duminică, la 15.30, pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă".

Cinci medalii la Olimpiada Internaţională de Fizică

Pe 16 iulie, olimpicii români de la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti au câştigat cinci medalii, două de aur şi trei de argint, la a 44-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Fizică, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.

Graţie acestei performanţe, România s-a clasat pe primul loc în Europa, respectiv pe locul 5 la nivel mondial.

Medaliile de aur au fost cucerite de Cristian Frunză (clasa a X-a) şi Cristian Andronic (clasa a XI-a), iar medaliile de argint de Tudor Ciobanu (clasa a XI-a), Denis Turcu (clasa a XI-a) şi Sebastian Dumitru (absolvent al clasei a XII-a). Toţi elevii provin de la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.

Olimpiada Internaţională de Fizică s-a desfăşurat în Copenhaga (Danemarca), în perioada 7-15 iulie 2013. La ediţia din acest an au participat 381 de concurenţi din 83 de ţări.

Pe aceeaşi temă:

Olimpicii români au luat cinci medalii la Olimpiada Internaţională de Fizică

Olimpici români de la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti au câştigat cinci medalii, două de aur şi trei de argint, la a 44-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Fizică, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.

FOTO Elevul timişorean care a luat medalie la Olimpiada Internaţională după doar doi ani de pregătire

Andrei Heidelbacher, care tocmai a terminat clasa a XI-a la Colegiul Naţional „C. D. Loga” din Timişoara, a obţinut o medalie de argint la Olimpiada Internaţională de Informatică de la Brisbane, Australia.

Cei care nu sunt aşteptaţi la aeroport, deşi se întorc cu medalii: olimpicii la fizică, matematică şi informatică

Olimpicii români la informatică, fizică şi matematică s-au dus în această perioadă la Olimpiadele Internaţionale ale disciplinelor lor. Tinerii informaticieni au cucerit patru medalii, în timp ce lotul de fizică termină mâine, iar lotul de matematică va pleca pe 18 iulie în Columbia.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite